Epitaf

mana mea a ramas langa tine
sa-ti spuna noapte buna
si-n zori sa te sarute

mana mea a ramas lipita de inima ta...
nu o lasa sa inghete.

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun,


nu stiu daca iti scriu mult prea curand sau prea tarziu... E prima oara cand iti las in pragul lunii o scrisoare. De-o vei citi, sa-mi dai un semn, caci eu plangand ti-am asternut conturul unui suflet trist, ce n-a stiut sa fie mic.
M-as spovedi in negrul literelor calde, dar frica mi-e ca va ploua si doar pamantul va cunoaste cat dor am strans in pumni si am lovit cu ei in lume.
Am dat in cei ce n-au stiut sa-mi spuna doua vorbe bune si in acei care mi-au luat secunde dragi din amintiri frumoase.
S-a revoltat in mine inima atunci cand nu gaseam cuvinte sa sterg durerea unui crez ce n-a fost niciodata rugaciune.
Si am distrus, in ploi de vara, visul unei plaje, sapand in ea mormant cu perle albe.
Am plasmuit, in schimb, iluzii, cand noptile erau prea reci si caini mari latrau pe strazi pustii... Iluziile n-au fost bune la nimic, caci le-am lasat dosite in sertare.
Ce multe as avea sa-ti spun, te rog, sa treci si pe la mine, draga Mos Craciun!
Nu caut iertarea sa imi dai, ci doar o clipa de rosu-aprins... Sa simt ca este viata-n toate si nimeni nu ma mai cunoaste....! Sa vina toti sa ma intrebe de nume si daca imi place sa zbor...

Draga Mos Craciun, ingaduie-mi sa te colind acum, fara de brazi si iesla... Ci cu versurile unui cantec ce mi-a curs in suflet precum mirul pe frunte...


###
cu fularul la fereastra,
asteptand a ta rasplata,
M.

Romania, tara mea si atat

Daca as fi fost la parada militara, as fi simtit o parte din mandria de a fi roman.
Daca as fi fost la o bere si un mic, as fi simtit o parte din placerea de a fi roman.
Daca as fi fost la un eveniment de muzica populara, as fi simtit o parte din patriotismul romanului.
Daca as fi fost la o actiune oarecare, as fi simtit o parte din datoria de a fi roman.

Eu am fost la munca. Acum ma bucur ca la salariu o sa am aceasta zi platita dublu.
Si nu vreau sa-mi cumpar nici mandria, nici placerea, nici patriotismul si nici datoria de a fi roman.
Vreau doar sa traiesc bine.

Multumesc, Romania.
La multi ani, romani!

Adio, toamna...!

E iara soare dar e rece rau si e ninsoare
Din gandul meu, din amintiri de alba floare
As vrea o clipa doar la bratul tau frunzar sa ma petrec
Veacul dintr-insul sa-mi doresc.

In dorul meu se nasc idile nepovestite
Si se ivesc aceleasi aprinse dorinte
Si se ascund in pledoarii de vremuri fara de oftat
Regretul iubirii fara glas.

Adio, toamna!
In trupul meu de-atata dor prea incercat
Acum e iarna
Adio, toamna!
Voi poposi de-acum de chin incatusat
In trista iarna

O, vis ales
Cliseu pervers
Al clipei drum
Ce greu e-acum!

Adio, toamna!
Cu sufletu-mi fantome negre am chemat
Acum e iarna.

Adio, toamna!
In trupul meu de-atata dor prea incercat
Acum e iarna
Adio, toamna!
Voi poposi de-acum de chin incatusat
In trista iarna.

O, vis ales
Cliseu pervers
Al clipei drum
Ce greu e-acum!

Adio, toamna!
Cu sufletu-mi fantome negre am chemat
Acum e iarna.

O, vis ales
Cliseu pervers
Al clipei drum
Ce greu e-acum!

Adio, toamna!
Cu sufletu-mi fantome negre am chemat
Acum e iarna.


~...~ parafrazare dupa celebra melodie Adio, doamna!~....~

Scrisoarea unui Don Juan

Domnita draga,

ce mai faci? Azi-noapte, te-am visat. Ma tem ca a-ti descrie cum, te-ar deranja... Nu, nu a fost nimic vulgar! Dar pentru candoarea ta, visul meu ar fi prea brutal. Nu am sa-l uit, iar intr-o zi, cand vom sta amandoi la un ceai, un ceai alb cu mar si aroma de mango, am sa ti-l povestesc; e visul in care tu ai patruns cu gratia unei balerine in ritm de tango...
Domnita mea, as putea sa-ti fiu amantul perfect, de m-ai lasa, ah, de-ai ingadui putin, sa iti arat padurea de la marginea orasului! Acolo, toamna vine cel mai tarziu, iar pasarile nu-si grabesc plecarea si totul pare ca intr-un basm, din care au murit balauri... Acolo este o poienita, un loc micut si luminat, in care nu ajunge nimeni, de nu-l cunoaste cu adevarat. Va fi acela patul nostru, in care iti voi saruta privirea ta plina de teama si sanii calzi, atat de albi...
Domnita scumpa, in secret, voi tremura sub mana ta si voi ruga zeii cei vechi sa tina timpul in loc cumva...! S-ajung sa iti cunosc savoarea, sa simt culoarea gurii tale si sa-ti dezleg parul bogat, sa-l las sa curga peste umeri, in valuri mari... Si sa-ti devin paganul care-ti fura din tezaur un mic diamant, o lacrima incarcata de-o placuta durere nascuta dintr-un dans...
Domnita mica, vom petrece frumoase clipe impreuna, dar iti marturisesc de-acuma ca voi pleca dupa o vreme... In dorul tau vei pune ura si in curand ma vei topi, pe-o amintire de-o secunda...
Domnita-porumbita, nu te infuria pe gandurile mele ci lasa noaptea ca sa vina iar luna sa-ti zambeasca in vise... Maine am sa vin, la fereastra ta... Imi vei deschide?


cu sufletul plecat,
al tau amant.


M.

Scrisoare catre Nimeni

Straine scump,

te rog, te rog cu vantul serii, sa citesti randurile mele, in drumul tau ce merge spre taina.
Viata mea e frunza care-n toamna isi doreste leganarea ca sa zboare cu pasarile calatoare spre mari unde marinarii rad si petrec cand e furtuna... Sau sa alerge cu cerbii spre codrii unde-s ascunse zanele copilariei, zanele bune ce-si asteapta mirii varatici... Sau sa fie prinsa de traista unui calator sa ajunga in locuri pline de culoare si de zgomot din care sa razbata nemurirea... Sau sa fie culeasa de o invatatoare si presata in albumul clasei primare langa abecedarul scris caligrafic de catre scolari sorbind astfel parfumul unei generatii...
Viata mea e clipa pe care o traiesti in ceasul aniversarii...Cand bucuria se leaga strengar de-o lacrima a melancoliei si pluteste in eter... Cand cei dragi te strang in brate si-ti spun ca te iubesc iar sufletul lor vibreaza cu al tau in aceeasi picatura de timp... Cand ridici paharul si simti ca nimic nu te poate rani... Cand tai tortul si in gand inca iti mai pui dorinte...
Viata mea e o hartie alba... Din care indragostitii fac o floare si apoi o rup in bucatele mici sufland-o ca pe-o papadie... Sau pe care cei grabiti scriu numere de telefon si apoi o uita in autobuze...
Viata mea e... Te-am plictisit pesemene, strainul meu...? Ah, cat as vrea ca viata mea sa fie mai mult decat o scrisoare...
In drumul tau spre casa, lasa-ma la o fereastra...!

cu paharul plin,
asteptand sa ninga,
M.

Lectii de viata

Dimneata 5.30.Pe scaunul din fata, o doamna tanara vorbea franceza cu un compatriot de-al ei. Doamna stia si romana, deoarece vorbise la telefon astfel. Vazand ca un domn doreste sa coboare si are ceva bagaj l-a intrebat daca are nevoie de ajutor. Barbatul, oarecum flatat, a raspuns, nu, mersi bocu`( adica, merci beaucoup), dupa care a adaugat ca pentru sine, eh, m-am dat dracu, vorbesc franceza de la prima ora! A continuat apoi sa vorbeasca cu doamna respectiva, subliniind in incheiere: este bine sa aiba cine sa te asculte, macar asa, putin, dar sa aiba rabdare sa schimbe cu tine doua vorbe, iti face ziua mai buna..
~~~
Dupa-amiaza, 5.30. O doamna eleganta isi aseaza fetita pe scaun, dupa ce l-a intrebat pe domnul- cu parul alb si rar- daca nu cumva doreste el sa stea jos. Domnul, fost profesor, dupa cum aveam sa aflu din discutia lor, a insistat chiar sa ramana fetita de 6 ani pe scaun.
In paranteza fie spus, era o scumpete de fetita. Cu ochii mari, cu gene lungi, cu zambet drag... Cu usurinta ti-o puteai imagina cat de adorata va fi si la adolescenta!
Revenind, mama vorbea, nu fara mandrie, ca veneau de la un casting, pentru ca i-a explicat fetitei ca trebuie sa fie o persoana independenta, sa isi castige singura existenta si sa nu depinda de parinti sau de altcineva.. Inca de la 3 ani ii spusese acest lucru. O rasplateau de pe atunci cu atentii pentru desene frumoase sau daca invata un colind ori o poezia.
Din discutia cu profesorul, din care doar ce spunea ea se auzea, domnul era destul de discret, a razbatut: respectul se castiga, nu se impune.
~~~

O zi rasucita

ne le voi uita nicicand...
am sa spun mereu cuiva din viata mea, buon giorno principessa!
si voi incerca sa am grija de oameni... cel putin de cei de langa mine...

E primavara la geamul meu.
Si ploua in ganduri
Si sunete ma dor
Ma cheama sa adorm...

Trimite-mi frunze, toamna,
sa imi tina de cald
in noaptea ce vine
peste un ceas.

Si canta-mi ca ma iubesti
ca ma iubesti
fara teama
de iarna
si de dor

Am pierdut primavara
prea curand

Secvente amuzante

Sunt momente cand imi vine sa rad de ceea ce aud prin autobuz insa reusesc sa ma abtin la a zambi larg...
O asemenea faza cu doi mosuleti. Stateau in spatele meu intr-un autobuz foarte aglomerat.
Iata un fragmente din dialogul lor:
"- Mai, eu am fata de terorist?
- Ai.
- Am, asa-i?
- Da.
- Mda, dar n-am dosar... "
"- Ia uite la astie pe motocicleta...numai baieti inalti...
- Da... "
"-Eh, dar eu am doua pensii...
- Lasa ca meriti, traiesti bine...
- Traiesc bine, asa-i...
- Ei, lasa ca nu traiesti mult..."

O alta faza, s-a intamplat chiar astazi... Se deschid usile, coboara lumea. La final, un om in jurul de 40 ani, coboara spunand : YES! cu atata placere de zici ca a castigat vreun concurs american. Dar repede o doamna ii raspunde urcand, bine ca iesi...

Intr-o alta zi, il rog pe tipul care statea la margine sa imi dea voie sa stau la geam. Atunci acesta se ridica si pleaca in spate. Na, poftim... daca stiam ca era asa de frustant deranjul...

Ah, si am auzit un telefon sunand cu melodia de la pinguinul, da, ala de se canta la nunta... Dar despre sonorii la telefon poate altadata...

...si incalecai pe-o treapta si v-am spus povestea toata.

Amintiri de ziua mea

In aceasta luna m-am procopsit cu inca un an de viata. Am sarbatorit cum am apucat si cu cine. Si nu vreau sa uit ca...
- am dus prajituri (luate din supermarket, desigur) la serviciu si toti au fost bucurosi de ...ziua mea:)))
- am iesit seara in oras cu baietii si am baut
- a doua zi am baut din sticla primita cadou
- am primit cadouri de la haine la cosmetice, de la bautura la carti- mda, nu prea are legatura dar merge la citit:)- si banuti
- mi-au cantat colegii la multi ani:)niceeeee
- am jucat table cu tata, in sfarsit am invatat sa joc:)))

... si ca am scris acest post despre cum mi-am petrecut schimbarea la fata in buletin.

Cu aceasta ocazie, de aducere aminte, termin sticla de sampanie primita cadou.
... si maine de m-or durea capul la munca, am sa zambesc ...angellic.:)
La multi ani, mai, viata, mai!

Pofta sa ai, ca masina merge!

Uneori le invidiez pe persoanele care pot manca in autobuz. Mie mi s-ar face rau.
Insa, alteori, ma deranjeaza.
A fost cazul chiar astazi. O doamna, trecuta de 50 si ceva de ani, dupa ce s-a instalat in scaun si-a scos fain frumos ceva de mancare- eram cu spatele si n-am vazut ce anume. Dar am auzit. Cum plescaia. Cum molfaia. Si parca in adins autobuzul se impotmolea in trafic. Ca sa o aud eu mai bine. Chinul a durat in jur de 15- 20 de minute.
Schimb masina, dau de alt caz. Zici ca se vorbisera. O doamna, tot la o varsta onorabila, se apuca sa mestece ceva cu pofta si plescait.
Dar, ca sa fie si cireasa pe tort, la urmatoarea statie se urca un domn, tinerel, care se aseaza langa mine. Si nu zici ca avea intr-o punga niste gogosi de-ti lasa gura apa si visele in ulei.
Dupa toata aceasta tevatura mai mult sau mai putin culinara- pentru altii- am ajuns la munca. Si am baut o cafea. Ca dupa masa.

Stop!- la cinci dimineata

Cinci dimineata. Autobuzele merg bine la ora aia, nu este trafic cine stie ce. Asa ca, de obicei, cu exceptia zilelor de week-end, sunt destul de incapatoare, adica mai libere de calatori.
Doar ca la respectiva ora matinala, majoritatea calatorilor sunt cei care vor sa mai atipeasca putin pana ajung la munca.
Ei, de data aceasta, nu aveam nici o sansa! In spatele autobuzului se instalasera vreo trei baieti care vorbeau ca si cum erau cam slabi de ureche. Drept urmare, tooooot poporul auzeau aberatiile lor. De ce nu le-a zis nimeni nimic va veti intreba? Pai, din discutiile lor nepersonale, se deducea ca tocmai iesisera de la sectia de politie, unde primisera "bulane peste brate si la talpa" si avusesera conversatii colorate cu agentii, vocabular care era prezent la fel de consistent si de fata cu noi. Ori, in aceasta situatie... hm, mai bine sa nu mai vrei liniste sa atipesti, nu-i asa?!
Devenise chiar amuzant cum din cand in cand unul dintre ei striga "STOOOP!" ca si cum acesta ar fi fost lait-motivul serii petrecute la sectie, unde se pare ca se descurcasera de minune, ca deh, erau breji si nu aveau nici pe al nesfantu`.
Iar acum, mergeau la o shaorma, ca doar era ora micului dejun.

Eh, unde-s controlorii cand ai nevoie de ei?!

Lectii despre bunul simt

Nu de putine ori au fost cazurile in care eram deranjati de anumite atitudini a celor din jurul nostru, din autobuz.
Dar, iata, ca exista situatii cand cei deranjati de comportamentul vecinilor de traseu riposteaza pentru indreptarea faptelor.
Spre exemplu, chiar ieri o doamna in varsta i-a reprosat domnisoarei care vorbea la telefon si statea in zona usii, faptul ca nu doreste sa coboare, dar sta acolo pentru a ingreuna accesul la coborare desi autobuzul nu era deloc plin si exista loc berechet de a sta oriunde altundeva. Desigur tanara domnita a ripostat cu dreptul ei de a sta unde vrea si a continuat sa vorbeasca la telefon, inghesuindu-se un pas mai in spate, catre cabina soferului- fiind vorba de usa din fata a autobuzului.

In urma cu doua zile, o alta situatie. Autobuzul era destul de plin iar in ultima clipa se suie, pe usa din fata, o doamna de vreo 50 de ani, cu doua plase pline. Se inghesuie ea cat poate, iar dupa ce se inchide usa, ii reproseaza tinerei de vreo 20 si ceva de ani, ca putea sa se dea un pas mai in spate pentru a putea incapea si ea in mod decent, "putin bun simt trebuia". La care tanara, care sms-uia intruna, ii raspunde pe un ton acru "eh, nu m-am trezit de dimineata cu bun simt", argumentand ca nu avea unde sa mearga in spate deoarece lovea alta persoana. Doamna ii atrage atentia ca putea sa mearga un pas la stanga, unde era loc, insa, nedorind sa intre intr-o polemica a concluzionat cu o voce suparata, "gata, lasa, am terminat". Si nimeni n-a mai zis nimic. Doamna a coborat la urmatoarea statie.

Imi mai amintesc de o situatie petrecuta in urma cu 2-3 saptamani. Un tanar vorbea la telefon, de cand a urcat in autobuz. Nu parea un factor deranjant, desi, noi din jurul lui puteam auzi ce vorbeste. La un moment dat, tanara care citea, in picioare fiind, o carte, ii raspunde la ceva ce si-ar fi intrebat el persoana cu care vorbea telefonic. Atunci tanarul, de vreo 30 de ani, ii raspunde domnisoarei ca nu vorbeste cu ea, insa aceasta ii replica, "daca vorbiti tare sa auzim si noi inseamna ca facem parte din discutia dvs. si vreti si parerea noastra". Imediat un domn de aproape atingea tavanul autobuzului sare in ajutorul fetei, "pai da, ca noi trebuie sa suportam toate aberatiile lui". Domnul acuzat isi inchide telefonul, inrosindu-se usor. Era genul de barbat care nu iese in evidenta cu nimic. Dar, de data aceasta a reusit.

Poate ca acum este randul meu sa le reprosez doua vorbe, doamnelor care isi tin posetele pe urmar fara sa le pese ca lovesc pe cei din jur. Sau celor care asculta muzica in casti la un volum atat de ridicat incat in intreg autobuzul se aude un zumzait, care pana la urma este enervant.
Calatorie placuta!

Scrisoare catre Carte

Iubita Taina,

gandurile tale ma insotesc mereu si totusi azi mi-e dor sa te miros, sa te tin in palme si langa tine sa adorm.
Prin fereastra va razbate blandul soare de septembrie, aburul cafelei negre va incalzi atmosfera, iar vreo gaza naravasa ne va zumzai o vreme. Noi vom sta culcati in patul cu cearceaful plin de flori si vom savura placerea de a descoperi lucruri noi. Tu te vei lasa condusa, pagina cu pagina, eu patrunde-voi in vraja randurilor tale scrise.

Of, cu fiecare cuvant pe care ti-l scriu, mi se face tot mai dor sa te citesc. Si orice mi-ai spune tu, imi face bine. Mai ales cand trupul mi-e subrezit de-o boala clandestina sau cand sufletul mi-e grav rapus de intrebari fara rutina.

Imi amintesc ce mi-ai zis ultima oara...:
"trebuie sa te uiti cu doi ochi si sa asculti totodeauna cu cele doua urechi. Lumea aceasta este foarte mare si sunt multe lucruri care pot sa-ti scape, daca nu esti atenta. [...] exista lucruri deosebite tot timpul, chiar aici in fata noastra, dar ochii nostri au ceva ce seamana cu niste nori care acopera soarele iar viata noastra este mai saraca si mai stearsa daca nu le vedem pentru ceea ce sunt menite sa fie. [...] si daca nimeni nu vorbeste despre lucruri deosebite cum pot fi ele deosebite? [...] Nu stiu ce sa spun despre ingeri, zice, poate ca exista multi ingeri, poate sunt chiar aici, acum [...] Dar exista si oameni, spune, pretutindeni exista oameni si cred ca e mai usor sa te tii de mana cu oamenii decat cu ingerii, nu?" ( J. McGregor, daca nimeni nu vorbeste despre lucruri deosebite).

Am pus de cafea... Ne revedem in curand.


asteptand sa ma citesti si tu
din cand in cand,
M.

Strategia locului din fata

Nu stiu de ce, dar exista o anume batalie pentru locul din fata, cel de pe partea dreapta a soferului de autobuz. Mai ales din partea persoanelor in varsta, de sex feminin. Spre exemplu, chiar mie mi-a zis o babuta, lasa-ma sa stau aici- adica pe scaunul din fata. Mentionez ca pentru a te urca pe scaun trebuie sa ridici picioarele, acesta fiind la o inaltime oarecare fata de podeaua autobuzului. Ii spun babutei ca uite, doua scaune mai incolo, unde nu trebuia sa faci acrobatii -mai ales cand te misti cu bastonul- pentru a te aseza. Ea spune ca nu, nu, aici pe scaunul asta vrea. Bine, poftim, i-am zis. Si mi-am gasit eu alt loc. Erau destule.
Dar nu despre asta doream sa va povestec. Am intalnit un caz tare interesant.
O doamna pana in 30 de ani, imbracata modest trona pe locul din fata. Cum la o statie se urca o persoana mai in varsta, se ridica imediat si ii ofera locul. Desigur a primit in schimb multumiri si Dumnezeu sa-ti dea sanatate. Eh, daca de obicei la asa ceva se raspunde: cu placere, si dvs. sau pentru putin, de data aceasta doamna care a cedat locul a zis, eh, sanatate nu prea am, dar am credinta in Dumnezeu. Apoi a continuat sa-si spuna intreaga poveste, fiind ajutata si de intrebarile celei careia i-a cedat locul.
Aflam asadar toti din jurul ei- caci avea un timbru puternic- cum ca n-a mai mancat de doua saptamani, ca are mare credinta in Dumnezeu, ca este din Oradea, ca a locuit pe unde a apucat dar nu cu parinti, ca nu poate sa-si faca buletin caci nu are act de casa, ca si-a pierdut si certificatul de nastere si astfel nici sa se angajeze undeva nu poate. Doamna cu care vorbea se simte si spune, ti-as da ceva bani dar sunt leftera. La care femeia sarmana raspunde, bani, nu, nu imi trebuie bani, eu am credinta in Dumnezeu.
Coboara dupa nici trei statii doamna care a primit locul iar cealalta isi ocupa din nou pozitia. La urmatoarea statie, se urca iar o doamna in varsta, la care ea repeta exact aceeasi strategie de a intra in vorba, de a-si spune pasul si intr-un final de a primi sau nu ceva de la interlocutoarea sa.
Afla asadar acum, in plus, ca locuia la cineva dar acesta nu o lasa sa gateasca, oricum nici ala nu prea avea ce, iar ceea ce facea el nu era comestibil pentru ea- de aceea era nemancata de atata vreme. Apoi, in ceea ce priveste munca, se pare ca totusi muncea, asa, mai pe ici pe colo facea curat, fara forme legale. Cand vine vorba sa i se dea bani, refuza, primeste in schimb, paine.

Asadar, daca nu ai buletin ai dreptul sa lucrezi la negru? Ca doar pe ce baza iti dau ei amenda? Si banuiesc ca nici bilet nu isi cumpara vreodata.
Cum vine asta?! Nu vrea statul sa te ia in evidenta? De ce sa stoarca bani doar de la unii? Ca, pe de alta parte, toti putem trai doar cu credinta in Dumnezeu si fara statul la cozi pentru acte. Orice fel de acte. Sa ma mai duc sa-mi schimb buletinul?!
Vreau o tara ca afara, vorba celor de la Vunk.
Si inca o cafea...

Hei tramvai, tramvai... !

Astazi a fost zi de cumparaturi. Asa, ca de umplut frigiderul pentru toata luna. Imaginati-va ca eram cu rucsac si doua plase. Om harnic! Ha! Dar ostenit nevoie mare. In sfarsit vine tramvaiul. Fac biletul. Tramvaiul nu merge insa 100 de metri ca se opreste. Nu era o noua statie. Era un accident pe linia lui. Un motociclist cazut. O masina oprita. Salvarea era si ea acolo.
O doamna din etnia rroma - sau nu se mai zice asa?!- se ridica repede si merge in fata... se intoarce si zice catre al ei partener, nu e cu mortaciune. Un tip merge si el sa vada si ii spune apoi mamei lui, e cu donotari de organe.
Usa din fata se deschide, unii coboara sa vada si ei ce si cum... Eu raman cu bagajul meu.
Noroc ca ma suna cineva. Stau la telefon. Trece mai repede timpul. Apare si politia. Un el solid si o ea subtire. Sa tot stam cam un sfert de ora acolo pana cand se da la o parte motocicleta.
Ne punem in miscare. Dupa doua statii se urca niste barbati usor alcoolizati. Zic usor pentru ca imi dadeau impresia ca la ei mult poate fi peste masura in care se aflau.
Incerc sa inchei conversatia la telefon.
Intre timp aud franturi din discutia lor, zice ala din picioare, tu stii vreo poezie de Demostene Botez? De Mama lui Stefan cel Mare stii?
Ma pregatesc de coborare, urma statia mea.
Cel cu intrebarile continua. Tu stii cine a scris Moartea caprioarei? Stie careva cine a scrie Moartea caprioarei? Unul din grupul lor, vorbeste la telefon si razand isi intreaba interlocutorul, auzi, mai, tu stii cine a scris Moartea caprioarei?
Langa usa, un alt barbat, muncitor si el, dar nu parea deloc alcoolizat, intreaba pe cel de langa el, dar Tiganiada stii cine a scris-o? Tiganiada, mai... Un alt calator, auzind intrebarea spune, Ion Budai Deleanu. Apoi repeta, Ion Budai Deleanu, el a scris Tiganiada.
Cobor si nu merg vrea zece pasi ca aud in spatele meu... Nicolae Labis, asta a scris Moartea caprioarei, nu?

Sincer, nu cred ca au dat acum bacalaureatul... Dar mai stiu eu doi prieteni care dupa doua beri recitau Luceafarul. Acu, va intreb si eu, dar Cetatea Neamtului, stiti cine a scris-o? Hai ca-mi mai torn un pahar cu vin!

Aventuri din autobuz

M-am hotarat sa va relatez cat de interesanta poate fi calatoria cu autobuzul. Asa ca, din cand in cand, am sa va scriu despre anumite personaje sau fapte intalnite in calatoriile cu mijloacele de transport in comun. V-am mai povestit eu cate ceva, dar pe viitor le voi strange pe toate sub acest titlu.
***

Imi aduc aminte acum de doua domnisoare, foarte finute. Stateau pe primele doua scaune dupa usa de la mijlocul autobuzului. Eu am prins loc chiar in spatele lor. Spre surprinderea mea nu auzeam ce vorbeau cele doua. Doar vedeam semne cu mainile si zambete. Sa nu intelegeti ca erau mute. Din contra. Vorbeau foarte mult, mai razbatea cate un cuvant rostit putin mai tare, dar in rest... stiau sa vorbeasca doar pentru ele. Pe la mijlocul drumului s-au urcat o gasca intreaga de suporteri veniti de la un meci de fotbal. Toti s-au uitat spre ele, iar ele usor au inceput sa se simta stanjenite. Cea din dreapta a coborat dupa doua statii, iar cum locul a ramas liber, s-a asezat un baiat dintre suporteri. M-am mirat de ce nu s-a asezat cel care era mai aproape de locul liber. De parca nu dorea sa o deranjeze pe domnisoara. Se stia cred transpirat.
Venise asadar langa ea un baiat frumos. Si amandoi si-au scos telefoanele si au inceput sa se joace sau sa asculte muzica.
As vrea sa cred ca la final au facut si schimb de numere de telefon. Cel putin, de ar fi fost intr-un film, asa s-ar incheia.

Mancam ce apucam, digeram ce putem

Greutatea oamenilor a inceput sa fie o problema acuta a generatiei actuale. Peste tot unde intorci paginile de internet sau de reviste tiparite, gasesti sfaturi despre cum sa slabesti. Oare nu este un paradox acest fapt tinand cont ca suntem un popor sarac, in marea lui majoritate - de unde sa avem bani pentru excese?!
Un alt paradox, la noi, mi se par salile de fitness. Toti alearga dupa reduceri, dupa un ban in plus, dupa o slujba, dupa o dragoste... dupa ceva. Cum de nu slabeste toata aceasta alergatura? Poate pentru ca nu alergam in adevaratul sens al cuvantului. Ci doar asa, intr-o doara, sa ne dam ocupati.
Iar toate sfaturile acestea cu slabitul indeparteaza efectele unor cauze pe care nu le vom indeparta din viata noastra. De ce? Pentru ca ne place sa iesim cu prietenii la fast-food, sa stam tolaniti la tv si sa rontaim ceva, sa facem excese de alcool si de mancare ori de cate ori se iveste ocazia ca acestea sa fie gratis sau la oferte.
Mai slabiti-ma, va rog, cu toata obsesia acesta de cure de slabit si sfaturi de mancat sanatos! Cine vrea sa slabeasca are deja destule instrumente. Insa degeaba se apuca daca ii lipseste hotararea sa, dorinta lui de a schimba ceva la el si nu de a imprumuta dorinta societatii care il vrea slabit pentru ca apoi sa-i dea al doilea produs gratis.

Ma duc sa fac papanasi fierti. Vrea careva? Mmmm....

Scrisoare catre Toamna

Distinsa Contesa,


te vad cum stai acum la o fereastra gandindu-te sa-ti chemi norii de ploaie, sa le dai porunca sa mearga prin tara, sa-ti aduca vesti despre oameni. Ti-e teama ca nimanui nu i-a fost dor de tine?
Oh, nu te intrista in zadar! Eu te iubesc, in intregime. Fiecare pas pe care il faci, imi bucura privirea si imi umple sufletul de taina.
Toamna mea, draga mea, leagana-ma cu vorba ta! Vino cum vrei, in galben cules de vant, in negru cu sclipici de tunet, in caramiziu cu aroma de gutuie, in maro cu miros de aratura, in verde pal doinit de-o rugaciune! Doar vino si ramai la masa, sa povestim de inca un an, pe care, din ingaduinta ta, mi-l vei darui pentru camara mea!
Si la o cana cu ceai de tei, vom recita poezii in care versul ti se jertfeste. Vom fredona in faptul serii refrene ce au tulburat inimile atator generatii...
Te iubesc atatia oameni, Toamna! Lasa-i doar sa te imbratiseze...! Zambeste si hai sa mancam o placinta cu mere! Hai... Tuturor ne-a fost dor sa plangem alaturi de tine...!


Cu sufletul facut umbrela,
te-astept sa-mi vorbesti.

M.

A murit vecina. Si?

Eu sunt omul caruia nu prea ii plac surprizele... ori, cand nu esti obisnuit cu anume ritual, atunci cand apar anumite manifestari, risti sa te sperii, asa, putin...
Pai, cum sa va zic... la cinci dimineata ies din casa- deh, ca tot omu` de schimbu` unu- si pe hol, chiar perpendicular pe usa mea, sunt lumanari si o oala... destul de macabra imaginea tinand cont de momentul in care am perceput-o.
A doua zi, adica azi, aceeasi imagine la care se adauga, nu stiu de unde, un zgomot de muzica...house. Fie..
Ma intorc de la munca - ca tot omu` care sta putin peste program- in jur de ora 18. Pe hol, masa intinsa, vecine povestind cum se face una sau alta... Buna ziua ingan si merg spre usa mea...ce este la parter, adica putin mai incolo de toata manifestarea in cauza. Pana sa ajung sa deschid mai apar un vecin din lift si spune, "Dumnezeu sa o ierte! Buna seara!" Hm, precis am primit o bila neagra ca am uitat sa zic si eu partea cu Sfantu`! Acu... ce trebuie sa fac? Eu sunt de putina vreme prin blocul asta... Sa ma bag in seama nu imi sta in caracter... De ce nu puteau sa faca aceasta pomana in casa raposatei- o doamna in varsta, cred ca peste 80 de ani?! Sincer... e firesc sa mori insa sa-i intristezi doar pe cei care te-au cunoscut, care te-au iubit...
Imaginea de lumanari cu coliva pe hol tulbura pe orice om care poate ca vrea sa se simta si el bine in ziua aia si nu sa se gandeasca la moarte.
Eu cum sa mai ies sa imi iau bere acum?!

Cotidiana

cand tu imi spuneai
"hai sa mergem la mare
sa ne dam toti banii
pe-o aventura de-o vara!"
...eu unde eram?

cand tu imi spuneai
"hai sa facem clatite
sa bem vin fiert
si sa ne uitam
o noapte intreaga la filme!"
... eu unde eram?

cand tu imi spuneai
"hai sa dansam
in varf de munte
sa nu ne pese de ploi si de tunete!"
... eu unde eram?

cand tu imi spuneai
"hai sa uitam de timp
sa stam la povesti
cu Mos Craciun si cu sfinti!"
... eu unde eram?

unde eram, iubirea mea?

ti-as spune acum
hai... oriunde!
facem orice!
... dar tu nu mai esti.

ce mult imi lipsesti.

Milioane, milioane...

Au trecut cinci ani- cu varf- de cand folosim banii acestia de le zicem roni, ca sa nu confundam- inca!- cu leii aia multi.
De ce se mai vorbeste cu milioane cand, in fapt, este vorba despre sute de lei? Ce o fi fost asa de greu de invatat? Sau de dezvat.
Ba chiar si pe cei mai tineri ii aud tot cu milioane.
Batranii, care vin din comunism, erau obisnuiti cu bani putini... acum, numai milioane spun.
Nu inteleg de ce aceasta reticenta sau poate chiar rea vointa de a vorbi in lei noi, ca sa zicem asa, ca numai noi nu mai sunt.
Ne simtim mai bogati daca spunem ca avem un milion de lei in portofel in loc de o suta de lei?
Ba chiar mai aud si caserite care cer suma de plata in lei vechi si nu pot gasi o justificare.
Cand este sa se schimbe moda, toata lumea cauta sa se adapteze...dar de ce nu si la moda banilor?
Nu stiu ce sa mai cred...
Cert este ca tot saraci ramanem si nu numai la bani.

Adiere

cerul incepea sa se inroseasca
iar eu nu stiam
daca dincolo de mare
tu ai cuprins in palme
o stea.

am asteptat soarele
sa te aduca la orizont
dar tu n-ai aparut
nici macar un pescarus nu ai trimis
sa spuna de ti-e dor

cerul incepea sa se inroseasca
de cealalta parte
iar la tarm
au venit sa povesteasca
sute de stele de mare

dar eu nu te mai stiam...

O voce dintr-o mie

Exista Artisti, asa, cu a mare, cat mai mare! Sunt cei a caror voce ai recunoaste-o intr-o secunda! Si nu doar atat. Gasesti cel putin o melodie care sa-ti placa de la ei, chiar daca nu esti adeptul genului muzical respectiv. Acest lucru mi se pare extraordinar! Din pacate, viata personala a acestor Artisti are deseori un drum neinteles de noi, astia, oamenii.
Cine sa-l inteleaga pe Radu Almasan care in culmea succesului din Romania cu trupa Bosquito pleaca in America pentru a fi un necunoscut acolo? Pentru a face altceva decat sa concerteze in fata a mii de fete indragostite de chipul si de glasul lui? A lasat in urma sa cantece care au tinut chefuri ani de-a randul si melodii care au insotit insinguratii in ceasul noptii.
Cine sa o inteleaga pe Madalina Manole care in culmea fericirii de a avea un copil se sinucide? Cel putin asa se stie acum. A lasat in urma ei melodii care te fac sa-ti fie dor de viata si de dragoste.
Sunt doar doua exemple care m-au rascolit in seara aceasta. Doua voci atat de puternice si pe care le-as asculta oricand cu mare drag.
Pacat ca uneori ne grabim sa apreciem silueta unui artist si apoi vocea sa.
In fine... mi-e gandul atat de tulburat incat... incep sa cred ca unii oameni reusesc sa-si indeplineasca misiunea de a fi ingeri pentru altii. Iar aici inger ma refer la modul ca nasc in sufletele oamenilor sentimente de dragoste si de credinta in bine.
Fiti blanzi cu viata lor... ! Si inchinati, din cand in cand, in cinstea lor un pahar!

Nebunia verii

intr-un final vom aduna toti fluturii
pentru a picta un curcubeu

iar dintre ganduri vom strange scari
care sa ne duca intr-o dimineata de duminica ploioasa

acolo, ne vom iubi fara telenovele,
fara promisiuni, fara prezervative
doar cu o pofta nebuna de egoism

ne vom da sortii fara remuscari
pentru a castiga o secunda de senin
pentru toti fluturii din univers.

ia-ma de mana,
e vara deja pe sfarsite.

Ultima zi

astazi, este ultima zi
cand pot sa mai simt vara in par
iar tu, minune, sa-mi spui ca ti-e dor de Craciun!

bezmetici, amandoi, am cerut sortii
in miezul primei nopti de dragoste,
sa fim inceputuri
de matase.

nimeni nu ne-a spus atunci
ca-n doi se scurge timpul mai usor
iar vesnicia mult visata
e doar iluzia unui fior.

puternici am calatorit spre soare
purtati de-a visului carare
si n-am mai stat sa socotim
cat de mult ne iubim

iar astazi, e ultima zi
cand trupurile noastre arse
se tin de mana-ntr-o poveste
si-si scriu finalul pe nisip...

e ultima zi,
si totusi sper
ca abia maine sa-ti faci bagajul...

si zborul sa-l pierzi.

Scrisoare catre Cafea

Suava mea,


ma dor de departarea ta tamplele si simt ca sufletul-mi sta fara vlaga...
Imi amintesc cum te tineam in maini, iar tu, tacuta, rasuflai parfum.
Eu iti sorbeam gurita, tu imi incalzeai inima.
Tu imi erai rasfatul matinal ce-mi ajungea o zi intreaga!
Cu tine am scris poezii, cu tine am invatat iubirea, cu tine am stins singuratatea.
Acum, afara sta sa ploua...Furtuna poate chiar sa vina, caci atat de apasat de norii e cerul incat ai crede ca se sprijina pe blocuri.
In casa am aprins lumina si am vrut sa-mi incep ziua... Dar fara tine, cum sa fac?
Scrisoarea mea sper s-o citesti la timp... O dau chiar vantului sa ti-o aduca, doar-doar ajungi la mine in prag sa-mi faci ziua mai senina!


In negru te astept s-apari,
sa-mi spui
"revino-ti!"

M.

Poezia, nu poetul, cerseste!

Deunazi, intr-un autobuz, am avut o surpriza... as indrazni sa spun placuta. Sa va spun mai bine despre ce e vorba.
In autobuzul care se intorcea cu muncitorii osteniti sau pensionarii plictisiti se urca un tanar, cam pe la 15-16 ani. Era murdar, ca vai de el! A ramas langa usa din mijloc si a inceput sa recite. Nu poezia cu "mamelor din lumea intreaga" ci... Luceafarul.
Il stia pe de rost. Mai incurca el un "dar" pe unde nu era cazul. Si totusi, cumva... era Luceafarul. Tonul era unul deloc cu interpretare, ci mai afectat, sa spunem.... Si vorbea tare, sa-l auda tot autobuzul.
Din pacate... atunci cand incepeam sa-l laud, in sinea mea, s-a oprit. Ajunsese pe la jumatatea poeziei...
A spus apoi "aceasta poezia a fost scrisa de poetul Mihai Eminescu", dupa care s-a indreptat catre oameni cu mana intinsa.
O doamna, din categoria pensionarilor elevati, i-a intins o bancnota de 1 leu spunand cu glas tare, " copiii de bani gata nu stiu poezia asta, nici macar cat tine!" Avea in ea o atat de mare revolta incat ai fi zis ca e profesoara de limba si literatura romana, indragostita de Eminescu.
Eu nu avea 1 leu sa-i dau. Iar 5 lei mi se pareau cam mult... pentru ca asteptam sa stie poezia pana la final...
Am sa pastrez pe viitor 1 leu pentru asemenea situatii. De dragul poeziei.

Scrisoare catre Iarna

Draga Copila,

sper ca ti-e bine acolo unde esti... nu stiu cum sa-ti spun, dar inca nu mi-e dor de tine... Nu te supara, te voi imbratisa cu mare drag mai incolo... Acum mai lasa-ma sa ma desfat in valuri si in ploi torentiale... !
Am sa-ti pastrez, pentru Craciun, o scoica mare alba, adusa la tarm de-un val navalnic. In ea am sa-ti ascund povestea unui calut de mare ce-a cautat trei luni in larg sa-si afle rostul vietii sale. Iar la finalul verii s-a asezat dezamagit pe-o scandura ramasa de la vreo barca naufragiata. Nu reusise sa cunoasca de ce nu este fericit cand are atata libertate de a umbla nestingherit oriunde gandul il indreapta. Si cum statea el, framantat de nestiute doruri, un pescarus langa el s-a asezat. Tu crezi ca totul ai vazut? l-a intrebat pasarea privind semeata catre cer. Nu am plutit in vant, raspunse calm calutul, dar am cuprins in mare intregul cer. Si pescarusul fugi stingherit, iar in locul lui veni, adusa aiurea de pe vreun vapor, o floare. Tu crezi ca drumul fara dragoste te implineste? intrebau intepator rosile petale. Nu stiu ce inseamna sa ma iubeasca cineva, dar cunosc cum este sa iubesti si sa dai din tine rasuflarea doar pentru a naste zambet in altcineva. Trandafirul nici nu apuca sa auda raspunsul caci fu luat de valuri, iar in locul sau poposi o umbra. Statu asa, fara sa spuna nimic timp de cateva ore. Calutul nostru ii spuse: de ce ma tulburi cu tacerea ta? de ce incepe sa ma doara inima? Si umbra atunci se pierdu in ceata...
De atunci, calutul de mare incepu din nou calatoria sa. De data aceasta avea un scop si un dor anume.
Nimeni n-a mai aflat insa daca a ajuns calutul sa-si reintalneasca umbra. Cert este ca, pana la final, a simtit ca poarta aripi si ca timpul parca trece prea repede pentru dorinta sa.

Sa nu vii prea curand, copila mea... ! Intarzie-te printre mari si munti! Mai lasa-mi tineretea sa o gust!



cu ochiii dusi spre rasarit,
astept o umbra sa-mi colinzi.

M.

Vorbe, nu comunicare!

Este chiar interesant cum se plange lumea ca nu avem bani, insa sta la taclale telefonice, daca imi este ingaduit termenul, de le vine rau celor ce o asculta.
Nu este zi, nu este mijloc de transport in comun in care sa nu gasesc cel putin o persoana care sa vorbeasca la telefonul mobil, pe un ton deloc incet, despre... "ce mai faci".
Vocabularul este colorat si repetat, ca deh, e totusi zgomot pe strada...
Incep sa obosesc de la aceasta poluare fonica. De la aceste discutii de dragul de a nu tace. Alt motiv nu vad, pentru ca nu poti sa te mai dai mare acum ca ai telefon mobil, oricine are...
Dar ce pot sa fac mai mult decat sa-mi exprim frustrarea aici... ?!
Ma mai linistesc ochiii albastri ai unei fetite, gangureala unui copil...si imaginea unei persoane in varsta care iti spune "Dumnezeu sa te ajute, multumesc" atunci cand ii oferi locul de pe scaun.
Mda... a fost o zi caniculara. Bem o bere si trece.
Iar vorbele trec si comunicarea tace.
Hai noroc!

Scrisoare catre Bucurie

Scumpa mea Amanta,


vreau sa tradez si azi cu tine lumea cotidiana de griji si suferinte.
Voi imbraca haine curate, de doi lei, apoi iesim la plimbare pe unde vrei.
Mergem prin parcuri sau la terase, ori poate chiar la gratare.
De vrei, te duc prin mall-uri si cinema-uri, in cluburi si teatre.
Ne vom rasfata dupa pofta ta.
Doar raspunde-mi ce sa-ti dau sa stai cu mine azi, sa adormi in patul meu si-n zori sa-mi faci cafea...
Apoi suava sa-mi spui... maine e din nou luni.
Ce zici, ai treaba azi? Ma mai iubesti, nu-i asa?
Hai, te rog, vino... Promit ca in curand ii spun Durerii adio.


cu sufletul plin de speranta,
te-astept la colt de strada.

M.

Scrisoare catre Vin

Prieten drag,


se duce ziua la culcare si camera-mi rasuna de dor si jale...
Am nevoie de tine, sa-mi spui ca va fi bine.
Chiar daca maine voi arde in barfele lumii, vreau azi sa te am in mana.
Cu tine pot sa plang si sa prind visele la locul lor pe cer.
Si-mi place ca vorba ta demiseaca imi umple de drag inima neagra.
Of, cumva exagerez, recunosc... dar, atata nevoie am de tine ...
Mai ales, mai ales cand pasii nu mai vor sa ma asculte si stau intepeniti langa fereastra de parca ar veni vreun inger sa ma spele de pacate.
Muzica s-a oprit.
Vino, am atata nevoie sa ma impartasesc... !


cu trecutul in pahar,
te astept sa mi-l sorbi
intr-un ceas

M.

Balada dragostei fatale

de-mi pui in palma
trei picaturi de roua
si un colind
am sa te iubesc din vara pana-n primavara

dar de-mi prinzi in par
flori albe
si-o poveste
cu feti frumosi si imparatese
am sa te iubesc din vara pana-n vara.

iar de-mi dai sa gust
din visurile tale
si dintr-un ceai de salcie
am sa te iubesc din vara pana-n iarna

si de-mi topesti la picioare
flori aurii
si descantece
am te iubesc din vara pana-n toamna

in schimb, de imi saruti
la ceas tarziu in noapte
a lunii raza alba
si-mi fauresti din patimi
o perla pentru mare
te voi iubi anume
o vara-ntreaga
si inca una
si inca una
si inca...

Scrisoare catre Zbor

Prea bunule Cavaler,

ingaduie-mi secunde sa-ti spun si dorul meu!
Pe aripile tale pastrezi atatea vise, din care te rog sa-mi dai si mie...
Sa simt in gene vantul ca o chemare matinala, iar gandul sa-mi devina pista de aterizare.
Sa vina astfel in viata mea culori necunoscute sau pasi ce-au fost candva fluturi.
Opreste-te, mandrule Zbor, la usa mea spre seara! Pastrez pentru tine o cina somptuoasa.
Iar la gura unui cabernet... sa-mi lasi magia unei alte vieti.
In zori apoi, cand va ploua pe alei, sa plec plutind la bratul tau.


cu bratele lasate-n aer,
astept a ta chemare.


M.

Scrisoare catre Dumnezeu

Iubite Doamne,

gandul meu ajunge iar la Tine, cu greu, cu vai si cu of-of, dar Tu-l asteptai oricum sa vina.
Resimt acum un fel de dor, de-a sta cu Tine la taclale, sau poate este un sindrom dorintei de a povesti din departare.
Caci, da, departe Te stiu, intr-un trecut consumat acasa la parinti, unde sarbatorile erau cu bunatati si cu sfinti.
Astazi, aflu despre Tine cand ziua de munca devine libera, pe hartie.
Ce imi mai faci, iubite Dumnezeu?
Ce sacrificii mi-ai mai pregatit in viitor?
Dar ma crezi in stare sa fiu ateu?
Te miri? Te indoiesti? Oh, nu, Tu n-ai indoieli...
Si totusi... unde-mi esti?



cu genunchii dusi la gura
astept a unspea porunca.

M.

Scrisoare catre Batranete

Venerabila Doamna,

umili vin anii mei catre tine, aducandu-ti in dar amintiri frumoase, blande, triste...
Nu stiu cand vor ajunge, pesemne intr-o toamna, cand via nu mai canta balada eminesciana.
Iar daca printr-un accident, nu am sa te mai intalnesc, am sa-ti trimit o imbratisare prin salcia plangatoare.
Dar pan` atunci, mai am de scris, cu pana neagra a unei mierle, peste timpul verii.
Tu tot la geam mai stai privind apusurile catre mare?
Mi-e dor si mie de un val...



cu sarutarea-n palme catre tine,
astept sa imi intorci o clipa.

M.

Scrisoare catre Noapte

Prea draga Noapte,

indraznesti sa vii iar singura?
Nu, tu ai curaj acum sa mi te dai cu toate stelele-n culori albastre-verzi!
Tiptil la gene ma saruti sa-mi amintesti de plaja si de dor...
Iti torn si tie un pahar cu vin, aseaza-te pe canapea, mai stai, mai stai...
Esti calda, hm, imbraca-ma cu vise sa-mi fie cald si mie sufletul.
Noapte alba, noapte parfumata... de unde vii cu atata solemnitate?
Uite, iti dau din zambetul pastrat prin albumul de fotografii!
Cucereste-ma, te rog, cu un cuvant, orice cuvant...
Si lasa-ma sa adorm pe sanul tau.

Apropo, unde ai lasat Calea Lactee? Speram la o nastere...



Cu paharul inchinat,
te las sa-mi umpli inima.

M.

Scrisoare catre Vara

Prea buna doamna,

desprinde-te din veacuri si stai in palma mea sa-ti pun la gat o salba cu doruri si cu nea... !
Domnita mea, saruta-ma sa-mi treaca naduful secolelor triste, in care am sperat la soare si la o clipa de iubire!
Si arde-mi cu privirea ta o pasilor carare, sa uit pe unde-am fost candva, sa nu stiu de oi merge iara!
Oh, Vara, draga mea, mai lasa-mi timpul sa se usuce in visul unei piese de teatru ce prea curand apune!


Cu mana intinsa ca un mag,
astept sa-mi spui ca ai ramas.

M.

delectare

am aprins un carbune
si-am spus lumii
ca ai sa vii

imi turnam vin
pahar dupa pahar
incepeam sa cred
ca mai e putin

se apropie zorile
si o sa povestesc lumii
ca ne-am iubit

ce mai conteaza ca ai lipsit?

Intoarcerea acasa

Inca mai sunt hainele in valiza. Micile cadouri stau in pungile primite de la vanzatori. Pe masa o bere rece. Sunt din nou acasa.
Rasfoiesc cateva stiri. Apoi descarc pozele. Le privesc si ...
...Parca au trecut ani decat am fost acolo. Un loc unde oamnii sunt linistiti, sociabili si zambitori.
Unde casele par sfinte prin grija ce li se atribuie si pastrand in ele un fel de magnet pentru aparatul de fotografiat.
Monumentele istorice sunt de-a dreptul covarsitoare, transmitand un suflu de carte veche.
Bisericile sunt larg deschise, precum o eterna imbratisare peste veacuri.
Orasul serpuit de stradute este asemeni unei mirese in asteptarea cavalerului invingator.
Cativa negustori, unii dintre ei chiar pictori, pun la picioarele trecatorilor imagini ale orasului pe care sufletul tau, de vizitator, le va duce oricum cu el.
... Parca m-am intors dintr-un alt veac.
Unde mi-e mama ceasul? Seteaz alarma la telefonul mobil.
Vorbim maine, noapte buna, Bucuresti!

Un cantec de dragoste

Pe jos, imprastiate, stau mii de amintiri... Unele intregi, altele franturi...
Hai pune de-o cafea si stai langa mine, tu inima batrana ce-ai hoinarit prin lume...
Lasa sa curga o seara-ntre perdele de lacrimi, sa stie luna cat de draga imi este viata...
Si stinge lumina, sa nu afle vecinii, ca vom petrece noaptea adunand sentimente in cutii de IT...
Iar asa, cum vom sta, langa lumanare, sa invocam tacerea pentru clipele pe care le-am uitat...
Apoi, ca intr-o gluma, sa gasim vinovati pentru tot ce-am irosit fara sa ne dam seama iar acum... of, acum, e prea tardiv sa spunem... chiar si noapte buna.
A fost odata... ca de atatea ori...

Sarutarea

merit un curcubeu
dupa cate soapte
am ascuns
in mine

azi noapte
ma coloram
cu rosu la tample
cu verde la brau
cu galben in talpa
cu albastru pe trup
si turcoaz in par
apoi zburam
cu tine
peste o mie si una de povesti
eram atat de fericiti
atat
atat de perfecti

dar a venit dimineata
si visul a trecut
ca o ploaie de vara
iar in jur totul era
alb negru

merit un curcubeu
pentru lacrima pe care
mi-ai lasat-o pe cer

merit un curcubeu
sa pot ajunge
pana la tine

mi-e dor.

Vederea ca si moda

Trebuie sa vedem cum altii o duc mai rau decat noi pentru ca noi sa ne simtim mai bine.
Trebuie sa vedem cum vedetele- fetite sunt doar silicoane si picioare, pentru ca noi sa ne credem inteligenti.
Trebuie sa vedem printi si printese, pentru ca sa ramanem oameni.
Trebuie sa vedem politicieni corupti, pentru a ne considera corecti.
Trebuie sa vedem preoti incarcati de acuzatii, pentru ca sa ne visam in Rai.
Trebuie sa vedem.... orice, pentru a ne pastra vii.

Iar daca ochiii vor sa ne insele, n-au nicio sansa. Avem de unde alege ochelari. Si cum pentru sanatate investim oricat, trebuie sa avem ochelari care sa ne faca sa ne simtim... sexy, atragatori, importanti pentru ca trebuie sa-i facem pe cei din jur sa vada cat de vizibili suntem. Si ca nu merge lumea inainte fara noi.

Ar trebuie, totusi, sa vedem ce mai putem face frumos in viata, inainte sa orbim cu totul, caci atunci va fi doar un regret fara rezolvare, constientizarea importantei de a vedea un rasarit de soare, chiar si in drum spre munca, de a vedea taria unui visator si bucuria din sufletul celor carora le daruim dragoste.

Mda... ne vedem de treaba si punct.

Sambata umblam brambura

Se intampla iar evenimentul Noaptea Muzeelor.
Un motiv sa iesi din casa fara alte explicatii, pentru cei minori.
Un motiv sa te plimbi cu prietenii noaptea cu autobuzul si sa mai socializezi tangential cu cultura, pentru cei majori.
Un motiv de hai sa ne vedem sambata seara pentru indragostiti.
Un motiv de acum ori niciodata pentru studentii de la facultatile cu profil asemanator institutiilor culturale vizate.
Un motiv de ce nu, daca tot e gratis, pentru acei care oricum asta asteptau ca sa iasa din casa.
Indiferent de motiv, bucurati-va de Noaptea Muzeelor!

Va fi cu siguranta si in acest an o mare inghesuiala. Ca la pomana. Multi care iau, putini care pretuiesc.
Dar e bine. Mai ales daca nu ne-a placut istoria la scoala. Pentru ca poate asa reusim, macar o clipa, sa ne desprindem de prezentul in care ne plangem de mila si sa simtim patriotismul eroilor necunoscuti, pasiunea celor au stiut sa-si urmeze visele si iscusinta unor talente rezistente la eternitate.

Mergeti asadar la Noaptea Muzeelor. Oriunde va aflati. Inghesuiti-va ca dupa Lumina Sfanta. Pentru ca, doar o data pe an, precum Pastele, este si acest eveniment. Dar nu se refera la credinta, dragostea si iertatea noastra. Este o poarta catre gandire spre lume, respectul fata de trecut si sentimentul de nationalism.

Bucurati-va de Noaptea Muzeelor intr-un muzeu!

Declaratia nespusa

tarziu
ne trezim
unul langa altul
si fara sa ne gandim
la timp si la altii
incepem sa ne iubim

atat de egoisti suntem
unul cu celalalt
incat ne imbratisam
pana si umbra
si ecoul
si ne sarutam
identitatea
reflectata
in clipa prezentului

tarziu
unul fara altul
impreuna
adormim.

Cascatul- o forma de socializare

Parca din ce in mai des vad oameni cascand in jurul meu.
Uneori sunt enervanti pentru ca nu isi duc mana la gura si cum cascaaaatul se ia.... si abia incepusem ziua!!!
Alteori sunt comici, cand incearca sa casce cu gura inchisa, pentru ca mimica li se schimba. Sau le mai scapa cat un sunet.
Cautand despre cascat poti afla fel de fel de lucruri, ba ca in acest mod se aeriseste creierul, ba ca nu e vorba de plictiseala, ba ca durata unui cascat este in jur de sase secunde, dar si ca... este o forma de atractie sexuala. Eh, da... sa nu mai interpretam gresit cand la cina, unul dintre parteneri casca.
De ce n-ar deveni si o forma de salut in lume? Asa, de la distanta...
Auleu, casc in continuu de cand m-am apucat de scris... Si tu de cand citesti?

De ar fi asa de fenomenal- contagioasa si... dragostea?! Sau...
Noapte buna, cascata Romanie!

A exista e un plagiat.- A zis-o Cioran.

A vorbi la telefon este ceva foarte firesc in mijloacele de transport in comun. Asa mai aflii si tu, ca vrei- ca nu vrei, ce treaba are lumea. Sau ce a facut in acea zi. Ma rog, chestii trecatoare. Au fost insa o conversatii care m-a mirat. Si m-a determinat sa va spun si voua. Pentru ca a iesit din comun.

Intr-un microbuz ce face naveta intre orase, un tanar purta o discutie despre Dumnezeu, despre Jung, profu` de filosofie, intelepciune, sanatate, lume. Atat de absorbit era de conversatia sa cu partenerul sau de apel- se auzea ca era o voce masculina ce ii raspundea- incat nici macar nu s-a sinchisit sa-i spuna soferului in ce statie vrea sa coboare. S-a dus la usa si a coborat la semafor, spre indignarea soferului care a exclamat, mai mult pentru sine, bine ca stai la telefon...!
Tanarul pesemne asadar ca era student la filosofie. Ca doar pomenise de profu`. Iata ca se poate discuta si altceva in drumul spre sau dinspre casa. Asa si-a adus aminte si soferul ca uitase sa lase pomelnicul persoanei ce mergea la biserica- lucru spus, desigur, la telefon, in timp ce conducea.
Si totusi afara ploua. Era seara. Aproape intuneric. Asa ca am preferat sa-l las pe tanar in plata Domnului si sa alunec, pe cat posibil, in gandurile mele.
Si totusi... vorbea atat de entuziasmat de Divinitate incat parca mi se facuse, pe tacute, dor de o filosofie clandestina.

Ca de incheiere, mi-am amintit o alta conversatie ce m-a amuzat usor. O domnisoara raspunde, buna seara, ce anunt? Greseala. Eu nu am dat niciun anunt. Ce numar ati format? Da este al meu, dar eu nu am dat vreun anunt. Dar despre ce era vorba in anunt? Ca poate e unul mai vechi pe care l-am dat.... Nu, nu sunt eu.

So... what?!?! discutia se incheia la ati facut o greseala. Dar deh! Daca nu ne-ar placea sa vorbim la telefon...ce ne-am mai face?!?!
In plus, domnisoara tocmai sunase mai inainte sa-si anunte sosirea acasa si sa spuna ca este foarte obosita. Asadar, mai stai la discutii cu strainii cand esti atat de extenuat?
In fine....

...eu cand merg cu autobuzul prefer sa privesc pe geam. Mai descopar una alta. Fie chiar si-un gand. Sau o amintire. E clipa mea de relaxare. Si merita. Tot timpul stat la semafoare.

Limba, ce ti-e si cu ea!

Uneori ma minunez cum citim corect, dar scriem fara diacritice. Sau chiar incurcam cateva litere intr-un cuvant, dar il citim tot coretc. - ai citit corect? Sau scriem gresit gramatical, mai uitam acolo un i sau punem altul in plus, dar tot corect citim.

In fine, cireasa de pe tort a fost sa vad o cerere scrisa de mana, pe hartie cu pixul, dar ... fara diacritice!
Ce ti-e domn`e cu obisnuinta asta! Sau cu oamenii!
Da` bine ca ne intelegem sa comunicam. Sau nu...?!

Nespusele ganduri

poate daca as visa...

nu ti-ai dorit niciodata
sa astepti primavara
precum un ghiocel?
sau iarna sa o intampini din nou
ca un copil?

iar vara, vara sa devii un curcubeu
intr-o dimineata
cand iubirea
te desfata

in toamna apoi
sa gusti nemurirea
dintr-o hora
de la munte

daca as visa...
o taina
as putea darui
oricarei zile
fericirea

Iubirea o intelegi si in orice limba

Ce alt scop sa ai in viata, daca nu a reusi sa te faci iubit?
Iar orice s-ar intampla sa stii ca ramai legat de persoana iubita, intr-un fel sau altul.

O clipire

Parfumeaza-ma dimineata
inainte de cafea
Si spune-mi ca primavara
va fi blanda in acest an
Ca va veni mai devreme
decat in calendar
Iar noi, noi doi
vom avea timp
Sa devenim fluturi.

Fiecare generatie are nevoie de eroii ei

Oricand voi aprinde o lumanare pentru eroii revolutiei din `89. Pentru ca am trait clipa cand ei mureau. Cand ei deveneau o pagina in istorie.
Nu cunosc personal niciun erou. Tocmai de aceea, poate, imi este drag de toti. Imi este mila de ei... Nu stiu cat de corect este cuvantul mila, stiu doar ca imaginea mormintelor lor imi acopera sufletul de tristete.
Iar vorbele celor care spun ca "au murit degeaba" as vrea sa nu ajunga niciodata la rudele lor. Nicio moarte nu este in zadar. Iar mai ales cea a eroilor.

Si in orice zi merita sa ne amintim de ei. In orice fel.


Fiecare generatie are nevoie de eroii ei pentru a intelege cat de scumpa ii este viata.

Si drumul are tacerea lui

nu exista vise pentru zapezi murdare
nu exista intarzieri pentru dorinte uitate

Oricat de altruisti am fi, ramanem oameni

Ma uitam deunazi la sondajul asta de langa text... la cine te gandesti...si iata ca majoritatea se gandesc la ei. N-au raspuns multi, dar totusi...
Vorba aia a lui Creanga, mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima...Asadar, pana la eu, ca apoi nu mai incape targuiala. Daca eu-ul este atacat... punct.
Uite ca mi-e frig acum, la naiba.
Ganditi voi mai departe, eu ma duc in pat! Eu.

Noapte buna!

requiem pentru primavara

prinde-ma de mana
si du-ma in padurea tanara
leaga-ma de zapada
si stai langa mine
pana se lasa ceata deasa

canta-mi povestea celui ce pleaca
fara dorinte
in lumea larga
iar la final spune-mi o gluma
aia cu bula
care era pe moarte
iar moartea mai dorea
inca o data.

Tacerea, mereu un rezultat

Unde mergi cand pasii te dor? Langa cel drag...
Cui ii spui primul o veste care te-a bucurat? Celui drag...
Pe cine nu uiti sa-l feliciti de ziua lui? Pe cel drag...
Cine stii ca te asculta la orice ora? Cel drag...

Cel drag... ne permitem multe cu el pentru ca stim ca ne iarta multe. Ceea ce uitam e faptul ca tocmai el va pleca primul de langa noi. Poate nu uitare, ci mai degraba nu vrem sa constientizam... ca il vom pierde pe el si apoi pe restul.

Of, ciudat e faptul ca stim, stim prea bine, pe de rost, ca abia atunci cand pierzi ceva realizezi cat de multa nevoie aveai de acel lucru.... si se aplica si in cazul persoanelor, cu atat mai mult a celor dragi... si totusi, totusi, suntem atat de orbi, de surzi si ne amagim mereu ca ii vom avea alaturi pe cei dragi cu noi oricand am dori...

Uitam ca si ei sunt oameni... si ei .... au suferintele lor, visurile lor, dorurile lor, necazurile lor....

Si plecarile, acestea dragi, nu mai au cale de intoarcere....

Iar ironia sortii e ca... oricine poate fi inlocuit. Chiar si cel drag...

Sa crezi ca viata este o poveste

A fost ... asa incepem sa povestim despre o intamplare. Despre o amintire. Despre cineva. Despre un vis. Despre o iertare.
Iar povestea se deapana fara cusur pana cand ajungem la partea despre noi. Am fost... si acum cuvintele incep sa para insuficiente pentru a exprima fie regretul, fie bucuria, fie durerea, fie fericirea care ne-au inconjurat atunci cand "a fost..."
Sau putem incepe direct cu noi. Da. Ar fi mai corect sa ne asezam de la bun inceput in poveste. Pentru ca despre noi vorbim, in cele din urma. Noi, despre noi. Ca despre niste fiinte pe care le-am cunoscut candva si despre care suntem indreptatiti sa vorbim. Sau chiar obligati. Pentru ca povestea noastra sa nu se stearga. Sau cel putin sa fie spusa si din emotia celui care a trait-o.
Dar...cui sa povestesti? Aici e marea dilema care ne roade sufletul.
Oricui? de ce?
Dar asa se intampla... Povestim oricui si orice, pentru ca este mai usor. Si povestim prin facebook, prin blog-uri, prin messenger. E mai simplu. Povestim cand avem timp. Suntem ascultati cand au ceilalti timp. Fiecare isi face datoria.
Pacat... povestile ar trebuie sa fie spuse cu mai multa taina. Si atunci ne-ar pasa mai mult. De noi, in primul rand. Si-am alege sa povestim doar intamplarile care ne-au incarcat viata de sublimul bucuriei, al tristetii, al suferintei si al dragostei.
Aveti grija de povestea voastra.... Nu o scuturati ca pe o perna, lasand cuvintele sa zboare care incotro asemeni penelor... Incercati sa daruiti intreaga perna, pentru ca ascultatorul sa aiba pe ce sa-si culce gandurile la final. Sa-i fie de alinare.
... pentru ca povestile oamenilor se sfarsesc in ceruri.