vineri, 14 ianuarie 2011

Tacerea, mereu un rezultat

Unde mergi cand pasii te dor? Langa cel drag...
Cui ii spui primul o veste care te-a bucurat? Celui drag...
Pe cine nu uiti sa-l feliciti de ziua lui? Pe cel drag...
Cine stii ca te asculta la orice ora? Cel drag...

Cel drag... ne permitem multe cu el pentru ca stim ca ne iarta multe. Ceea ce uitam e faptul ca tocmai el va pleca primul de langa noi. Poate nu uitare, ci mai degraba nu vrem sa constientizam... ca il vom pierde pe el si apoi pe restul.

Of, ciudat e faptul ca stim, stim prea bine, pe de rost, ca abia atunci cand pierzi ceva realizezi cat de multa nevoie aveai de acel lucru.... si se aplica si in cazul persoanelor, cu atat mai mult a celor dragi... si totusi, totusi, suntem atat de orbi, de surzi si ne amagim mereu ca ii vom avea alaturi pe cei dragi cu noi oricand am dori...

Uitam ca si ei sunt oameni... si ei .... au suferintele lor, visurile lor, dorurile lor, necazurile lor....

Si plecarile, acestea dragi, nu mai au cale de intoarcere....

Iar ironia sortii e ca... oricine poate fi inlocuit. Chiar si cel drag...

Un comentariu: