nu e vina ta

nu e vina ta/ ca nu ai stiut sa pierzi/ nu e vina ta/ ca ai plans/ pentru fluturii de ieri/ nu e vina ta/ ca ai mers precum vantul prin nameti/ nu e vina ta/ nu e vina nimanui/ e doar un timp/ precum un curcubeu/ din care gustam pe rand/ rosu, verde.../ azi, mereu.../ /// nu e vina ta/ iubeste oricum.

Epitaf

mana mea a ramas langa tine
sa-ti spuna noapte buna
si-n zori sa te sarute

mana mea a ramas lipita de inima ta...
nu o lasa sa inghete.

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun,


nu stiu daca iti scriu mult prea curand sau prea tarziu... E prima oara cand iti las in pragul lunii o scrisoare. De-o vei citi, sa-mi dai un semn, caci eu plangand ti-am asternut conturul unui suflet trist, ce n-a stiut sa fie mic.
M-as spovedi in negrul literelor calde, dar frica mi-e ca va ploua si doar pamantul va cunoaste cat dor am strans in pumni si am lovit cu ei in lume.
Am dat in cei ce n-au stiut sa-mi spuna doua vorbe bune si in acei care mi-au luat secunde dragi din amintiri frumoase.
S-a revoltat in mine inima atunci cand nu gaseam cuvinte sa sterg durerea unui crez ce n-a fost niciodata rugaciune.
Si am distrus, in ploi de vara, visul unei plaje, sapand in ea mormant cu perle albe.
Am plasmuit, in schimb, iluzii, cand noptile erau prea reci si caini mari latrau pe strazi pustii... Iluziile n-au fost bune la nimic, caci le-am lasat dosite in sertare.
Ce multe as avea sa-ti spun, te rog, sa treci si pe la mine, draga Mos Craciun!
Nu caut iertarea sa imi dai, ci doar o clipa de rosu-aprins... Sa simt ca este viata-n toate si nimeni nu ma mai cunoaste....! Sa vina toti sa ma intrebe de nume si daca imi place sa zbor...

Draga Mos Craciun, ingaduie-mi sa te colind acum, fara de brazi si iesla... Ci cu versurile unui cantec ce mi-a curs in suflet precum mirul pe frunte...


###
cu fularul la fereastra,
asteptand a ta rasplata,
M.

Romania, tara mea si atat

Daca as fi fost la parada militara, as fi simtit o parte din mandria de a fi roman.
Daca as fi fost la o bere si un mic, as fi simtit o parte din placerea de a fi roman.
Daca as fi fost la un eveniment de muzica populara, as fi simtit o parte din patriotismul romanului.
Daca as fi fost la o actiune oarecare, as fi simtit o parte din datoria de a fi roman.

Eu am fost la munca. Acum ma bucur ca la salariu o sa am aceasta zi platita dublu.
Si nu vreau sa-mi cumpar nici mandria, nici placerea, nici patriotismul si nici datoria de a fi roman.
Vreau doar sa traiesc bine.

Multumesc, Romania.
La multi ani, romani!

Adio, toamna...!

E iara soare dar e rece rau si e ninsoare
Din gandul meu, din amintiri de alba floare
As vrea o clipa doar la bratul tau frunzar sa ma petrec
Veacul dintr-insul sa-mi doresc.

In dorul meu se nasc idile nepovestite
Si se ivesc aceleasi aprinse dorinte
Si se ascund in pledoarii de vremuri fara de oftat
Regretul iubirii fara glas.

Adio, toamna!
In trupul meu de-atata dor prea incercat
Acum e iarna
Adio, toamna!
Voi poposi de-acum de chin incatusat
In trista iarna

O, vis ales
Cliseu pervers
Al clipei drum
Ce greu e-acum!

Adio, toamna!
Cu sufletu-mi fantome negre am chemat
Acum e iarna.

Adio, toamna!
In trupul meu de-atata dor prea incercat
Acum e iarna
Adio, toamna!
Voi poposi de-acum de chin incatusat
In trista iarna.

O, vis ales
Cliseu pervers
Al clipei drum
Ce greu e-acum!

Adio, toamna!
Cu sufletu-mi fantome negre am chemat
Acum e iarna.

O, vis ales
Cliseu pervers
Al clipei drum
Ce greu e-acum!

Adio, toamna!
Cu sufletu-mi fantome negre am chemat
Acum e iarna.


~...~ parafrazare dupa celebra melodie Adio, doamna!~....~

Scrisoarea unui Don Juan

Domnita draga,

ce mai faci? Azi-noapte, te-am visat. Ma tem ca a-ti descrie cum, te-ar deranja... Nu, nu a fost nimic vulgar! Dar pentru candoarea ta, visul meu ar fi prea brutal. Nu am sa-l uit, iar intr-o zi, cand vom sta amandoi la un ceai, un ceai alb cu mar si aroma de mango, am sa ti-l povestesc; e visul in care tu ai patruns cu gratia unei balerine in ritm de tango...
Domnita mea, as putea sa-ti fiu amantul perfect, de m-ai lasa, ah, de-ai ingadui putin, sa iti arat padurea de la marginea orasului! Acolo, toamna vine cel mai tarziu, iar pasarile nu-si grabesc plecarea si totul pare ca intr-un basm, din care au murit balauri... Acolo este o poienita, un loc micut si luminat, in care nu ajunge nimeni, de nu-l cunoaste cu adevarat. Va fi acela patul nostru, in care iti voi saruta privirea ta plina de teama si sanii calzi, atat de albi...
Domnita scumpa, in secret, voi tremura sub mana ta si voi ruga zeii cei vechi sa tina timpul in loc cumva...! S-ajung sa iti cunosc savoarea, sa simt culoarea gurii tale si sa-ti dezleg parul bogat, sa-l las sa curga peste umeri, in valuri mari... Si sa-ti devin paganul care-ti fura din tezaur un mic diamant, o lacrima incarcata de-o placuta durere nascuta dintr-un dans...
Domnita mica, vom petrece frumoase clipe impreuna, dar iti marturisesc de-acuma ca voi pleca dupa o vreme... In dorul tau vei pune ura si in curand ma vei topi, pe-o amintire de-o secunda...
Domnita-porumbita, nu te infuria pe gandurile mele ci lasa noaptea ca sa vina iar luna sa-ti zambeasca in vise... Maine am sa vin, la fereastra ta... Imi vei deschide?


cu sufletul plecat,
al tau amant.


M.

Scrisoare catre Nimeni

Straine scump,

te rog, te rog cu vantul serii, sa citesti randurile mele, in drumul tau ce merge spre taina.
Viata mea e frunza care-n toamna isi doreste leganarea ca sa zboare cu pasarile calatoare spre mari unde marinarii rad si petrec cand e furtuna... Sau sa alerge cu cerbii spre codrii unde-s ascunse zanele copilariei, zanele bune ce-si asteapta mirii varatici... Sau sa fie prinsa de traista unui calator sa ajunga in locuri pline de culoare si de zgomot din care sa razbata nemurirea... Sau sa fie culeasa de o invatatoare si presata in albumul clasei primare langa abecedarul scris caligrafic de catre scolari sorbind astfel parfumul unei generatii...
Viata mea e clipa pe care o traiesti in ceasul aniversarii...Cand bucuria se leaga strengar de-o lacrima a melancoliei si pluteste in eter... Cand cei dragi te strang in brate si-ti spun ca te iubesc iar sufletul lor vibreaza cu al tau in aceeasi picatura de timp... Cand ridici paharul si simti ca nimic nu te poate rani... Cand tai tortul si in gand inca iti mai pui dorinte...
Viata mea e o hartie alba... Din care indragostitii fac o floare si apoi o rup in bucatele mici sufland-o ca pe-o papadie... Sau pe care cei grabiti scriu numere de telefon si apoi o uita in autobuze...
Viata mea e... Te-am plictisit pesemene, strainul meu...? Ah, cat as vrea ca viata mea sa fie mai mult decat o scrisoare...
In drumul tau spre casa, lasa-ma la o fereastra...!

cu paharul plin,
asteptand sa ninga,
M.