De dor sa ai inima plina, omule!

Am fi prea, mult prea, superficiali daca n-am avea noi o lacrima pusa deoparte pentru inima noastra. Ah, nu despre mila de sine vorbesc! Ma gandesc la a da inimii noastre sansa de a se bucura pana la lacrimi atunci cand intalnim pe cineva drag, de care ne-a fost dor, poate inconstient, un dor nerostit, dar care sa dea pe afara atunci cand se risipeste intr-o imbratisare.
De a te bucura, pana la lacrimi... Asa cum se intampla cand asculti o melodie anume, ce-ti sensibilizeaza sufletul si-ti strecoara acolo, intr-un colt, unde oricand e iarna, un sentiment de taina, un amestec egal de amaraciune si de placere... Si vine sa plangi, ca o usurare, ca o primavara.
Sa ne bucuram mai ales atunci cand cineva ne spune ca i-a fost dor de noi... Tu iti dai seama? I-a fost dor... Tu chiar ai insemnat ceva pentru acea persoana. Tu chiar ai contat. Tu nu ai fost uitat. Ce ai putea cere mai mult de la un om? Decat un colt de dor, asezat fie si pe-o margine de fereastra, ce da in toamna...

Of, inima, ce fericita esti si numai cu un dor! Si, uite, vine iarna, iar tu ridici din umeri si incepi sa colinzi timpul!

Timpul, timpul....mereu in fata noastra!

Vai, cat a trecut de cand n-am mai scris aici! Asa mi-am zis ieri cand, in sfarsit, dupa o buna perioada, am avut acces din nou la internet acasa. Caci, da, de acasa scriu aici... E momentul de liniste de peste zi, sunt gandurile adunate de prin alte locuri... Si-apoi, acasa timpul parca trece altfel...Mai calm, mai duios, mai aproape de taina si mai plin de fericire.
Si totusi, ieri n-am scris nimic. Mi-am pastrat momentul de mirare pana azi. De ce m-as grabi? Avem o eternitate in fata, nu-i asa?
Mai este insa ceva. Imi era dor sa scriu si parca nu imi venea sa renunt asa usor la dorul acesta, pitit acolo printre ramurile sufletului...caci o data rostit cuvantul aici, dorul se risipeste si ia forma de ceata si se duce in alte inimi... Iar mie imi ramane bucuria de a scrie, rand cu rand, idei si dorinte...nascand in culcusurile sufletului alte doruri, poate mai blande, poate mai aspre...
Avem timp, ne spune si Paler. Mai trebuie doar sa avem unde sa-l tinem, hm? Sa nu-l mai dam la orisicine, sa nu-l mai lasam la orice colt de strada, sa nu-l mai risipim precum fumul de tigara... Pentru ca va trebui, la un moment dat, sa-i dam timpului ...o pauza.

Frumusetea te face norocos

Exista o lege, n-as crede chiar nescrisa, care se aplica acelora ce au o frumusete deosebita. Ma refer la oamenii care s-au nascut cu o frumusete aparte. Cu niste ochi speciali, anume de rotunzi sau de mijiti, ori cu o culoare rar intalnita. Sau cu un chip angelic, suav, ce te retine, mai mult de o secunda, sa-l admiri.
Acesti oameni frumosi nu au nevoie decat de un dram de noroc si succesul le este asigurat. Sau poate nici de noroc n-au nevoie. Ci de o sansa. Si multe porti li se vor deschide.
Sa nu credeti ca ma aventurez doar la gandul unor meserii de manechin sau de actor.
Spre exemplu, secretara. Care sef nu ar dori sa aiba o fata model la frontdesk? Ce daca nu cunoaste litere pe tastatura? Ce daca nu stie ce este ala word? Sau cum se redacteaza o scrisoare? Important e ca e frumoasa. Si ii place sa raspunda la telefon. Restul, se invata. Sau, se rezolva cumva.
Ar trebui ca oamenii frumosi sa fie incurajati sa lase urmasi. Sa avem o lume din ce in ce mai frumoasa. Sa nu isi mai bata capul cu griji marunte. Ci doar sa zambeasca iar soarele sa le iasa in cale.
Eh, dar acu e acu... Cine decide ce e frumos si ce nu? Ati ghicit. Tot noi. Lumea actuala. Si atunci sa nu te intrebi... de ce nu sumtem toti norocosi?

Tristetea este emotionanta

Din care am vazut, cele mai triste imagini au fost:
- un batran cu o valiza mare, singur; nu l-a asteptat nimeni la gara;
- un barbat peste 40 de ani strangand dupa tineri intr-un fast-food;
- un nebun de care rade lumea;
- un copil certat de mama lui in strada.

Si lista ramane deschisa...

Nunta e nunta

In weekend am fost la o nunta in Ramnicu Valcea. Pentru prima oara am ajuns in acel oras. Un loc linistit, de altfel. Sau poate ca asa imi par acum toate orasele in comparatie cu Bucurestiul.
Revenind, nunta a fost extraordinara. Mireasa printesa. Mirele vesel. Nuntasii petrecareti.
O singura chestie m-a frapat. O doamna, respectabila de altfel, a venit imbracata in alb. Nu era nici macar o rochie alba eleganta, ci una simpla, dintr-un tercot sau ceva de gen. Cum adica sa vii in rochie alba la o nunta? Mi se pare un paradox. In fine... nici cu rochiile negre nu sunt de acord. Pai ori e nunta ori e inmormantare?
In fine... Important este ca a fost o nunta de neuitat. Chiar si din acest aspect.

In fiecare zi am putea invata ceva

Astazi o colega era de-a dreptul isterica. Zbiera la oricine. Ba chiar la un moment dat s-a si certat destul de urat cu un coleg. Poate avea tot dreptul sa fie suparata pe respectivul dar de acolo pana a-l certa in gura mare e o diferenta uriasa. De fapt nu e nicio diferenta. Nu-ti poti permite sa te certi cu colegii asa cum o faci in familie.
Ce-am invatat azi? Ca nu vreau niciodata sa devin un om isteric.

...dar oare ieri ce-am invatat? hm...

Ne ferim mai tot timpul de noi

Ma uitam la oamenii din metrou. Unii citesc, altii asculta muzica la casti mai mari sau mai mici. Altii povestesc daca sunt cu cineva sau in grup. Unii scriu sms-uri. Altii vorbesc la telefon, cat au semnal. Orice ar face cineva pentru a...nu fi singur cu gandurile lui.
De ce oare? Sau bine sa spunem ca ne place sa fim importanti...ocupati...

Orice gest de bunatate cere un strop de sacrificiu

Orice fapta buna cere din partea ta un sacrificiu. Si trebuie sa fii constient de asta, inainte de a crede ca faci o fapta buna.
Sacrifiu poate fi de la o parte din timpul tau, pana la un efort fizic, de la o cheltuiala personala pana la ... cine stie unde sa fie limita? Nu exista limita cand vorbesti de fapte bune. Pentru ca acestea sunt inaltatoare, iar spre sus nu exista limita.
Iar fapta buna pe care vrei sa o faci, pentru a fi pe deplin indeplinita, trebuie sa-si ia partea ei de sacrificiu.
De exemplu, vrei sa donezi niste haine, carti, pantofi. Sacrificiul inseamna in acest caz timp. Sa-ti faci timp sa aranjezi hainele, sa le duci la un centru de colectare sau cui vrei tu etc.
Ma rog, ati inteles ideea. Este de implicare. De jertfa. Si cumva, de dragoste.
De ce cumva? Pentru ca iubim in atatea feluri. Dar despre dragoste alta data.
Cand ati facut ultima data o fapta buna?

O intrebare poate fi citita in fel si chip

Intr-un metrou ce amintea de epoca de aur- bucurestenii stiu ca e vorba de cele care circula spre cartierul Militari- cu vagoane mazgalite de semnaturi si injuraturi, scrise cu spray-uri de culoare neagra, am citit o intrebare frumoasa.
Pe usa interioara era scris: cum e in paris? asa, cu p mic, cu o culoare rosu-stins...
Intrebarea m-a uimit prin simplitatea ei si prin diversitatea de sentimente pe care le putea crea.
Sa fi fost o nostalgie dupa Bucuresti- Micul Paris?
Sa fi fost o visare despre cum arata capitala Frantei?
Sa fi fost doar o asemanare ironica intre metrourile de aici si cele franceze?
Sa fi fost o aluzie la zgomotul facut de mersul vagoanelor comparativ cu traficul parizian?
Sa fi fost un joc? Poate in alt metrou se afla si raspunsul.

Langa usa, pe peretele despartitor dintre vagoane, era scris, cu acelasi spray rosu-sters, declaratia: suntem anti I.C.R. Se refereau oare la Institutul Cultural Roman? Sa fie aici raspunsul la intrebarea anterioara?

Cum e in Paris? Soare.
Paroles, paroles, paroles...

Si o camera goala are povestea ei

Astazi am avut de asteptat. Sa-mi semnez noul contract de munca.
Si la ce te poti gandi intr-o camera goala? Tinand cont si de pozitia in care ma aflam... Oare or fi camere de luat vederi? Vor sa vada ce faci cand te lasa singuri? Incepeau sa-mi vine idei marca Mr. Bean.
Oare era de ala care detecteaza fumul? Sa vada ei daca respect regulile? Aici nu aveau ce sa ma prinda, nu fumez.
Dar chiar daca nu or fi fost camere... nu stiai cand intra cineva pe usa... si deci nu te putea gasi cu picioarele pe birou...ca asa ti-a venit tie, era visul tau din copilarie.
Nu te puteau gasi nici foindu-te de colo colo prin camera... unde sa te grabesti, hm?
Incepeam sa analizez sigla. Ce caractere, ce culori, ce chestie.... !
Sa ma apuc sa vorbesc la telefon nu puteam, ca deh... daca atunci intra cu documentul?!

La ce sa te gandesti cand astepti intr-o camera goala?
La faptul ca vei scrie pe blog despre cum ti-ai petrecut inceputul unei noi cariere.

De frica ghinionului devenim superstitiosi

Am primit deunazi un mail ce avea titlul ``ciudat``.
Era de la o cunostinta - cu un statut decent in societate- asa incat deschid... Eh, ce zicea in continut? ``sorrym dar eu nu am chef de ghinion...:)..nu ``ma`` risc!!!``
Iar apoi a urmat, dupa ati ghicit, o poveste despre noroc:
``Interesant: Luna august 2010 are 5 zile de duminica, 5 zile de luni si 5 zile de marti. Asta se intampla o data la 823 de ani. Daca trimiti mailul mai departe la 8 persoane aceasta suma de bani iti va intra in 4 zile. Bazat pe Feng-shui-ul chinezesc. Cine opreste lantul, va avea ghinion in aceasta sambata! :)``
Ce se intampla cu lumea asta? Nu mai avem niciun pic de onoare? De incredere in noi? Chiar asa de disperati suntem? Sau poate disperat nu e cuvantul potrivit... Stresati? Sau poate asa suntem de cand existam pe Pamant.
Oare daca as trimite mesajul la presedinte, l-ar trimite mai departe?
In fine... Am oprit lantul. Si asa astazi nu joc la loto, sac!

Pentru fiecare problema trebuie sa gasesti o rezolvare

Ne este foarte usor sa spunem ca banii sunt rezolvarea problemelor. Insa, daca am lua rand pe rand fiecare problema pe care o avem, vom constata ca lipsa banilor nu este intotdeauna adevarata cauza.
Uneori este neincrederea in partenerii nostri.
Alteori, zgarcenia din noi.
Mai ar putea fi lipsa unei comunicari sincere cu noi insine.
Sau pesimismul ce ne invaluie.
O alta cauza ar putea fi frustrarea profesionala.
Cauze sunt multe... Trebuie doar sa le vedem. Iar in functie de cauza si rezolvarile se gasesc diferit.
Dar cine are timp de analiza? Mai degraba falsi vinovati. Sa avem ce discuta la cina.

Jocul greseala asteapta, intotdeauna!

Jocul se intoarce impotriva ta la cea mai mica greseala. Oricat de mult l-ai indragi, oricat de pasionat ai fi de el, nu va tine cont. La cea mai mica neatentie, te sanctioneaza. Uneori drastic. Ajungi sa pierzi. Dar o iei de la capat. Pentru ca iti place respectivul joc. Si atat iti trebuie sa nu te dedici 100% jocului! Pierzi fara drept de apel. Si ce daca, iti spui? Incepi iar. E jocul tau favorit. Castigi si-ti spui ca ai avut noroc. Prinzi incredere si joci din nou. Dar starea de bucurie iti poate diminua vigilenta si ajungi sa pierzi. Eh, se mai intampla, nu-i asa? si adormi cu gandul ca maine vei intra in acelasi joc cu speranta ca vei castiga.
De pierzi, constientizezi ca-i din vina ta. N-ai gandit suficient, nu te-ai concentrat indeajuns, n-ai avut o stare fizica buna etc.
De castigi, prea putin iti spui ca a fost datorita inteligentei sau frumusetii tale. Mai degraba a fost noroc, a fost soarta, asa a vrut Dumnezeu, a fost intamplarea etc.

De ce ne incredem in orice altceva mai mult decat in noi insine?!

Speranta sta in a doua sansa

Am vazut ieri un documentar despre oameni care au primit o noua sansa de viata. Si asta deoarece au avut parte de o noua inima.
Erau marturisiri emotionante. cu totii isi traiau viata acum la alta intensitate. La alta valoare. Pretuiau fiecare clipa si erau constienti de fragilitatea acesteia.
Erau recunoscatori pentru aceasta noua sansa de a trai.
Unul dintre ei spunea ca ori de cate ori merge in cimitir, aprinde o lumanare la un mormant necunoscut si se gandeste la cel care i-a fost donator.
Altul, desi n-ar fi vrut sa cunoasca familia donatorului, ar fi dorit sa ajunga intr-o zi la mormantul acestuia cu un buchet de flori si-o lumanare.
Documentarul prezenta, pe de alta parte, si povestile celor care au trebuit sa ia decizia de a spune da, donam. Unii erau parinti de copii de 17 ani.
O mama a spus da imediat caci s-a gandit cum ar fi daca fiul ei ar fi trebuit sa fie in situatia de a astepta o inima.
Sotia unui donator a tinut sa precizeze ca ea nu considera ca o parte din el traieste. Nu, categoric. Fizic, sotul ei murise intr-un accident de masina. Iar faptul ca anumite organe din trupul lui au salvat alte vieti, e o alta poveste.
Documentarul se incheie cu vorbele unuia dintre primitori: viata e grozava.

Viata e grozava! De ce nu ne dam seama de asta din prima?!

Oricand avem nevoie sa fim impresionati

Recent am trecut pe Transfagarasan.
Calatoria a fost impresionanta din mai multe puncte de vedere.
In primul rand erau foarte multi cei care traversau acest drum. Iar surprinzator nu era nimeni sa ceara o taxa- cat de mica- la intrare. Nu de alta, dar este si un obiectiv turistic, nu? Este un drum national, nu? Curios cum s-a scapat asta.
Apoi drumul avea parti foarte bune cu asfalt neted ca-n palma, dar si portiuni pline de gropi care iti dau de gandit cum va arata masina dupa traseu. Asa incat ma intreb, daca s-a putut asfalta de ce nu s-a facut pentru toata lungimea? Chiar numai banii sa fie problema?
Un alt fapt care m-a impresionat a fost numarul mare de corturi montate pe la marginile drumului sau in poienitele din imediata apropiere a acestora. Inteleg ca vrei sa mergi la un gratar, dar care e farmecul sa-ti faci micul in praful drumului? Chiar nu mai avem paduri?
Impresionanta a fost si vremea. A tinut cu noi. A fost senin, am putut vizualiza traseul in departare, in stanga, in dreapta, am putut face poze cum au vrut poftele si talentele noastre.
Impresionanta este si istoria acestui drum. Pe wikipedia sunt ceva detalii. Se spune ca multi oameni au murit la constructia Transfagarasanului. Numai la baraj au murit vreo 400 de baieti.
Dar impresiile trec... Ramane amintirea unui drum frumos, intr-o zi de vara, alaturi de prieteni. Si faza cu chelnerul, de la restaurantul situat in zona Balea Lac, chiar langa iesirea din tunel.
Cand vedea ca citim meniurile a trecut si a zis: ciorbe nu mai avem. Si apoi a dat sa plece. La final cand a venit nota, glumeam, ce ne face daca nu avem destul? ne strangem singuri masa... Iar eu am completat: ii fac o ciorba!
Hai pofta la drum!

Ajungi la capat si apoi mergi mai departe

In acest an mi-am propus sa fac 10 lucruri pentru prima oara. Iar, in 23 august, cand am jucat table cu tata, s-a incheiat lista.
Abia a doua zi mi-am dat seama ca mi-am indeplinit promisiunea facuta la inceputul anului.
Ma uit la calendar. E abia august. Mai vreau intamplari noi. Da, chiar... intamplari au fost cu toate.
S-a intamplat sa merg la un spectacol la Opera Nationala pentru prima oara in ianuarie 2010.
S-a intamplat sa merg la un meci de rugby pentru prima oara in martie 2010.
S-a intamplat ca in august sa joc table, sa ajung la Vama Veche si 2 Mai, sa calatoresc pe Transfagarasan...
Si totul a inceput cu Revelionul din Piata Constitutiei- Bucuresti, 2010.
N-ar fi frumos ca sa ni se intample cate ceva nou in fiecare an? Macar un eveniment.

Intotdeauna gasesti un motiv sa plangi...

...din nefericire, nu prea cred ca reciproca e valabila.
Iar de vina nu sunt timpurile, nu e veacul asta vinovat. Nici tara asta. Inclin sa vad ca omul e slab din fire. Plangaret de la nastere si pana la moarte.
Chiar si cei care au de toate, cei bogati, gasesc ei un motiv sa se planga de ceva.
Pana la urma nu e chiar atat de rau acest fapt. Din lacrimi se nasc lucruri frumoase.
Ma gandesc la o creatie artistica nascuta din plansul unuia.
Ma duc sa tai ceapa. Si-apoi...

Departe de lume te gasesti pe tine...

... sau poate nici atunci nu ai timp.
In saptamana aceasta am cam lasat deoparte site-urile de stiri. In oras, am mers doar unde am avut treaba. Prin casa am mai sters praful.
M-am jucat la calculator si m-am uitat la filme. Am terminat si cartea inceputa la mare. Sunt in vacanta, care-i problema, nu?
Si chiar daca n-am stat sa ma uit oglindesc in stele spre a-mi descoperi noi caracteristici, am sentimentul ca am trait. Timpul meu nu l-am pierdut. Si mai e ceva. Nu l-am pierdut nici pe-al altora.

Timpul liber foloseste-l pentru a re-invata

Mai tineti minte cat de fericiti eram cand scapam de scoala? Dar ce zic scoala, chiar si de cate o lectie! Cum am fost ascultati- gata. Parca am reusit sa sarim peste o pratastie si nu mai incapeam in fericire. Asta in cazul in care nota era macar de trecere. Ajungem sa terminam si facultatea cu toate restantele ei.
Ne trezim insa ca ne angajam la un loc de munca unde iar invatam. Fie un regulament, fie un program, fie anumite lucruri specifice functiei ori institutiei. Nu mai avem insa acel stres de la scoala.
Pentru ca acum suntem platiti sa stim acele cunostinte. Gresesc?!

Dimineata- un moment de bucurie

Oricat de agitata, de emotionanta, de stresanta sau de nervoasa ar urma sa fie ziua, dimineata ai momentul de liniste. Atunci cand stai pe wc si rasfoiesti pentru a mia oara o revista uitata anume in baie. Sau chiar inainte de a cobori din pat, cand stai inca putin pentru ca te-ai trezit inaintea alarmei.
Sau, ca mine acum, cand iti bei cafeaua si iti verifici posta ori blogul.
Acum e liniste. Pana si greierii tac de la ora 6. Iar in dimineata asta bate un vant placut si simt cum intreaga camera se invioreaza.
Peste cateva minute insa va incepe galagia. Din departare se vor auzi cocosii. Pe trotuare, tocuri grabite. Pe drumuri claxoane.
Ah, deja au inceput cocosii! Tare mandrii mai sunt! Ce le-as striga si eu acum: m-am trezit inaintea voastraaaaaa!

Curatenia de vara, de ce nu?

Avem curatenia de Pasti, de Craciun, de ochii lumii, cea pe unde vede popa... de ce n-ar fi si o curatenie de vara? Mai exact de sfarsit de vara...
Cand e timpul sa faci curat in pozele din vacanta... sa le imprimi apoi pe un cd cu numele vara anului cutare...
Apoi te uiti prin dulap si-ti dai seama ce haine subtiri n-ai purtat nici in acest an asa incat e cazul sa le faci pachet langa tomberon...
Dupa care te apuci sa stergi praful pe dupa pat, mai gasesti un prezervativ, un banut..
Ai putea chiar sa-ti schimbi melodia de la telefon. Sa constientizezi o data in plus ca a trecut vara asta.
Eh, dar mai e- chiar daca putin- pana atunci. Inca e august. Buna dimineata, vara!

Mancarea... merita sa te surprinda

Daca tot am fost la malul marii, am zis sa inghit peste. Am mancat bors de peste- format dintr-o zeama cu legume fierte si hamsii. Apoi niste stavrizi prajiti cu mamaliga. Se rupeau capetele, se dadeau prin mujdei si via pe gat.
In Vama am mancat o foarte buna tochitura de peste. Nu erau oase, nu era nici piperata ci doar foarte buna. Mamaliga de data aceasta a fost cam fierbinte... iar ardeiul iute cam prea iute... dar combinatia a iesit ceva de neiutat.
Am incercat si un ghiveci, foarte bun si el. Avea niste hamsii prajite si niste stavrizi fierti. Insa acum s-a lasat cu scos capete si oase. Dar bun, per amsamblu.
A mai fost intr-o zi saramura de peste. Parca era hering, lung cat toata farfuria, cu un sos subtire langa el, sa nu stea pe uscat... si tot cu mamaliga langa el. Foarte delicios.
Nu i-am inteles insa pe amicii care isi lua friptura de porc, pulpe de pui, ciorba de vacuta... ce diferenta mai era intre o zi obisnuita si vacanta la malul marii?
Ah si desertul de neuitat a fost Dor de Vama. Asa, ca nume.

Drumul te face nostalgic

Oriunde ai calatori porti cu tine un sentiment ca apartii unui loc unde te vei intoarce.
M-am intors de la mare. Am fost in 2 Mai si in Vama Veche. Eu nu fac parte din cei care duc dorul a ceea ce a fost candva Vama, pentru ca am fost pentru prima oara acolo. Mi s-a parut calma ziua si nebuna noaptea. O alee plina cu bazaruri si restaurante ce mi-a amintit de Turcia. Una peste alta mi-a placut... poate ca asa este Vama, iti place din prima, orice ar insemna aceasta prima oara.
Si mai e ceva. Ori de cate ori voi ajunge la mare am sa-mi amintesc ca parintii mi-au aratat pentru prima oara malul tarii. Si pentru asta le multumesc.

Marea- o eterna chemare

Ma duc la mare. Au trecut cred aproape sase-sapte ani de cand n-am mai fost.
O fi imbatranit si valul?
Ma gandeam astazi ce frumos ne vorbeau la scoala profesorii despre Romania care are toate formele de relief. Cat de privilegiata este! Dar de curiozitate ne-am dus si la altii... iar apoi am comparat. La noi, la ei... aici e nisipul asa, acolo asa... etc. Si-n concluzie... degeaba avem daca nu avem la standardele dorite.
Ma duc la mare. La Marea Neagra.

Revederea- un motiv sa-ti amintesti ce-ai mai facut

Astazi m-am intalnit,intamplator, pe strada, cu un prieten. Nu-l mai vazusem de ceva vreme buna. Si acolo, in mijlocul trotuarului, ne-am apucat sa ne spunem ce-am mai facut cu slujba, cu dragostea, cu viata, cu speranta...
Am stat cam jumatate de ora si daca n-ar fi sunat telefonul sa-mi aminteasca faptul ca trebuie sa ajung undeva, cred ca as mai fi stat cu el mai mult, la o terasa, la o bere.
Concluzia a fost una singura si unanima: ne mai vedem noi, mai vorbim... !
Cine stie cand? Cine stie unde? Nici nu conteaza de altfel.
Important este ca ne vom revedea si atunci vom avea iar ce povesti despre mersul lucrurilor in universul fiecaruia.

Dorintele se-ndeplinesc in felul lor

Astazi am avut bucuria sa vad ca o dorinta mi s-a indeplinit. Mi-am dorit un anumit punctaj la un joc si am reusit. Am castigat, am pierdut si tot asa pana cand am ajuns la punctajul dorit in numarul de partide dorite. Am jucat vreo luna de zile, cand aveam timp... Iar azi am reusit.
Banal, spuneti? Deloc... Nu se intampla zilnic sa ti se indeplineasca o dorinta.
Si poate ca am avea mai multe bucurii in fiecare zi daca ne-am dori si altceva decat sa castigam bani, cati mai multi bani.

La limita- o experienta posibila

Ne dorim mereu gandul care ne linisteste, vorba care ne imbratiseaza sau mana care ne ajuta.
Ne place sa stim ca suntem ocrotiti de orice napasta. Mai ales de boli si apocalipsa.
De aceea investim atatia bani in medicamente si in rugaciuni.
Stop.
Dar daca am inversa credintele de pana acum?
Daca am lua in considerare ipoteza ca un medicament ne face mai mult rau decat bine pentru durerea respectiva- ma refer la genul de dureri de cap, de dinti, asa, minore adica.
L-am mai inghiti atunci stiind ca ne poate da efecte adverse care ne vor complica sanatatea si bugetul?
Ne subjugam tot mai mult unui sistem. Iar tragedia este ca ne si place. Si-atunci, cine pe cine conduce?

Daca nu e nicio diferenta intre unealta si mester atunci cine mai ramane sa construiasca lumea?- din serialul La limita imposibilului.

Ce n-as da sa stiu...

... cati oameni ma iubesc!
... cati oameni ma asteapta.
... cati oameni ma viseaza;
... cati oameni isi amintesc de mine.
... cati oameni cred in mine!

Dar daca as afla, m-as bucura oare? Hai, latine, da-mi clipa s-o traiesc!

ps. ia leapsa!

Daca oamenii ar sti...

.... cu siguranta, ca exista Dumnezeu, ce ar face cu credinta?
... cu certitudine, ce le rezerva viitorul, ce ar face cu dorinta?
... neindoielnic, cum sa se cloneze, ce ar face cu dragostea?
... cum sa-si foloseasca mai mult din creier, ce ar face cu frumusetea?
... cum sa-si anihileze durerile, ce ar face cu amintirile?

Nu am pierde tot ce-i mai frumos daca am incerca sa avem totul?

Amanarea, un altfel de nu

In ultima vreme am tot amanat niste chestii... Nu ma intrebati de ce. Nici eu nu stiu. Pur si simplu am zis ca ...e timp.
Nu poti fi mereu energic, nu-i asa? Dar oare conteaza scuzele cand te trezesti cu regrete rezultate din cauza ca n-ai facut ce trebuia la un anumit timp?
Dar eu n-am regrete. Nu inca.
Ma duc sa dorm. Noapte buna, lucruri!

Este convenabil sa accepti standardele majoritatii

Azi m-am uitat la povestea de dragoste dintre doua persoane ce nu erau mai inalte de un metru, poate nici atat nu aveau... Am gasit emisiunea intamplator, butonand telecomanda. Era pe NationalTv, emisiunea "Iubire interzisa".
M-a mirat faptul ca amandoi erau foarte frumosi. Aveau un chip luminos, atragator iar comportamentul lor era unul simplu, modest.
S-au gasit intamplator, prin intermediul unor prieteni. S-au placut din prima. Dupa o luna s-au mutat impreuna. Dupa noua, au facut nunta.
Sa o fi vazut pe ea mireasa! Cat de frumoasa era! Chipul ei ar fi putut concura cu toate vedetele! Pur si simplu stralucea asemeni unei printese din basmele copilariei!
Erau ca doua papusi amandoi. In mijlocul unei multimi care se bucura pentru ei.
Si au hotarat sa aiba acum si un copil. Pentru ca viata merge inainte.
Chiar daca ei sunt atat de diferiti de majoritate.
Pentru ei, aplauzele mele. Au reusit ceea ce multi dintre cei cu inaltime normala nu vor stii niciodata. Sa pretuiasca dragostea.

Religia poate fi atat de umana

Numim religie orice credinta. In fond nu poti intemeia o religie decat pe baza unei credinte in ceva.
Iar, vezi tu, cu credinta asta, te poti juca mult si bine, imi spune constiinta.
Ba din contra, mi-ar raspunde ratiunea.
E totul o joaca, sare la vorba inima.
Doar sufletul, tace. Si rade.
Iar mainile imi raman culcate la ureche.
Afara e vara. Iar lumea cauta un loc de racoare, in biserica.

Vreau sa castig vara asta

...este o parafrazare dupa un text scris cu rosu pe o casa roz, de pe strada Lunga din Brasov, respectiv, "vreau sa iubesc vara asta".
De anul trecut am vazut mazgalitura- care se poate citi din autobuz- si am tot zis ca-i fac o poza dar n-am apucat. Oare a iubit pana la urma acel om? A fost iubit? A reusit sa-l auda Dumnezeu daca si-a strigat durerea pe casa altuia? Sincer, ma indoiesc ca proprietarul ar fi facut un asemenea gest.
Dar a fost durere, nu-i asa? O dureroasa dorinta nascuta dintr-o frustrare a varstei sau a anturajului.
Sau poate e doar un refren de care eu inca n-am auzit? Ar fi nostim sa fie asa... Pentru ca imi era draga explicatia unui suflet insingurat.
Ma duc sa joc la loto. La loz in plic. La promotii. La orice fleac. Vreau sa castig vara asta. Fie si macar doar... inca o sansa.

Sarcasmul e pentru oameni inteligenti

Pur si simplu uneori vreau sa citesc in ziare idei. Nu doar comunicate de presa. Nu doar informatii seci. Nu vreau nici editoriale, unde se critica pe fata. Vreau niste informatii servite cu servetel, daca nu indraznesc prea mult cu aceasta exprimare. Vreau sa simt ca imi lasa gura apa cand aflu unde se mai petrece un eveniment. Sau ca incep sa-mi tremure picioarele cand aflu de o tragedie.
Vreau spuma de mare cand citesc ziarul.

Nu te zgarci atunci cand te minunezi

Cu tehnologia din ziua de astazi si cu talentul unor fotografi, avem parte de adevarate opere frumoase de arta. Dar nu doar atat. Descoperim lumea intr-o imagine cum nici nu ne inchipuiam sa o vedem.
Ajungem sa fim in locuri de pe Pamant atat de fermecatoare incat ne intrebam... de ce in jurul e atata praf? De ce nu descoperim si langa noi o farama de minune? Oare chiar atat de orbi suntem? Sau... sunt problemele ca nu avem aparatul foto la noi si nu ne pricepem la photoshop?
Avem raiul langa noi. Doar ca nu stim sa murim putin...

Strainii- lasa-i pe ei sa-ti faca mai intai un bine

Astazi am calatorit cu trenul. In compartiment s-au urcat si un cuplu de bunici. Batraneii stateau la geam- fata in fata. Eu, langa usa. Pana sa porneasca trenul am stat cu geamul deschis. Nici nu s-a pus bine in functiune locomotiva, ca mosul a si ridicat geamul. La care tanti i-a zis ca putea sa-l lase macar putin deschis, sa intre aer sau ar trebui deschisa usa. Raspunsul lui: nu, ca e curent. Lasa usa, e problema celor de acolo.
M-am infuriat foarte tare pe aceasta replica. Pusese stapanire pe geam de parca era al lui si nu apartinea tuturor celor din compatiment. L-am urat tot drumul si am mers cu usa deschisa.
Cand sa coboare, doamna isi uitase geaca. M-am dus dupa ea si i-am inapoiat-o. A fost foarte fericita. Mi-a strans mana de bucurie si mi-a multumit din inima. De parca i-as fi dat un cadou.

Avioanele- visul oricarei omeniri

Poate ca nu visam in viata sa fim cei mai buni. Dar, cel putin o data, visam sa zburam. Sau sa simtim ca atingem cerul cu palmele. Visam sa simtim acel fior de a cuprinde universul dintr-o privire, privind un cer impanzit de mii si milioane de stelute.
Poate ca nu ne dorim mereu premiul intai. Dar, cel putin o data, ne dorim sa fim aplaudati. Sa ni se multumeasca pentru ceea ce am facut. Sa ne simtim unici si utili pentru acea comunitate, pentru acel prezent.
Poate ca nu vrem sa traim intr-un palat. Dar, cel putin o data, vrem sa ne simtim in casa noastra ca in cel mai minunat loc de pe pamant. Sa stim ca acela este locul cel mai drag si cel mai sigur de oriunde.
Poate ca nu visam sa pilotam un avion niciodata Dar, cel putin o data, am vrea sa sarim cu parasuta.

Aniversarea- o inventie draguta

Imi place sa gasesc motive de aniversat in orice zi. Pentru ca astfel fiecare zi devine speciala. Ba chiar dorita, asteptata.
Uite ca am facut si eu o luna de cand am acest blog. Va multumesc celor 7 care v-ati dorit sa-l urmariti. Va multumesc si voua care acum cititi pentru prima acest blog. Si le mai multumesc si celor care au trecut intamplator pe aici.
Si acum sa bem.

Schimbarea, mai bine s-o doresti

Cu trecerea anilor trupul ni se transforma fie ca il modelam noi, fie ca nu.
Insa schimbarea se petrece. Iar daca acceptam acest fapt, o putem intampina cum se cuvine. Cu un alt stil de viata. Care eventual sa-i ingreuneze procesul.
Altfel, n-ai motiv sa te plangi ca nu esti cum doresti.

Tacerea, uneori, un val de doliu

Ce vrei sa-ti spuna muntii cand fulgere-l strabat? Ce astepti sa iti cante valul involburat? Ce sa mai auzi cand stelele dispar? Ce sa soptesti cand nu mai ai curaj? Ce sa-ti vorbeasca lumea cand tu ai gandurile-n alt univers?

Uitarea... o slabiciune omeneasca

Am uitat ca azi e in 13. Dar mi-a amintit ploaia. Ciudata, de altfel. A inceput pana am ajuns in statie. La urmatoarea oprire deja nu mai era puternica. La statie cealalta nu se vedea strop, totul era uscat. Nu a dat bine coltul autobuzul ca ploua cu bulbuci. Dar, in cele din urma, cand a fost sa cobor era soare. Chiar foarte cald. Se vedeau aburi cum se formau din baltile ramase. Si erau balti multe. Rauri pe langa trotuare, mai ales in fata, pe unde trebuie sa traversezi...
Tare ciudata ploaia asta. Poate uitase si ea ce dorea.

Hobby - orice meserie

Orice meserie poate deveni un hobby pentru cineva care nu o practica la modul profesionist.
De la alpinism la muls vaca. De la gatit la alergat. Etc. Etc. Etc.
Ar fi fost insa ideal sa ne dam seama ce ne place inainte de a ne angaja cu carte de munca. Atunci am fi muncit din...pasiune. Cu totii.
Hm, totusi... cine ar mai matura atunci strada?

Drumul de intoarcere lasa-l o surpriza

Cand trec printr-un sat am impresia ca viata, lipsita de asa zisele mondenitati mass-media, nu are nicio lipsa. Este perfecta. La fel cum si viata de la oras, cu toate vedetele ei, este.
Cand vad muntii impaduriti, imi spun ca mai este speranta de viata. In ciuda a tot traficului din oras.
Cand ajung intr-un punct turistic, precum a fost astazi Lacul Sfanta Ana, am un sentiment de strainatate, daca imi permiteti expresia. Sunt asemeni vizitatorilor care vin din alte tari sa se minuneze de acel loc. Si pentru mine este nou. Si eu sunt cu aparatul in mana. Si eu ma comport ca si cum nimeni nu ma cunoaste acolo.
Iar drumul de intoarcere ... e mai distractiv daca are alta ruta. Si te face sa-ti fie dor de locul tau comun de acasa.

Gradina zoologica- o experienta la orice varsta

Internetul ne-a adus in case toate speciile pe care am vrut sa le cunoastem. Din orice colt al lumii. Chiar si unele pe care nu le stiam. Un singur lucru nu poate face Internetul: sa ne aduca mirosul. E ceea ce te intampina la un Parc Zoologic. Cel putin in Romania. Cel putin la Brasov.
Fiecare cotet are mirosul lui. De la cel al gainilor pana la cel al cailor. Sau la asa zica mlastina a porcilor mistreti, te intampina un miros puternic, specific, rezultat din noroi, pamant si resturi de la animalele in cauza.
Intr-un loc mirosea insa a vopsea. Era cusca oamenilor domestici. Asa le-am zis celor care erau in cusca si vopseau zabrelele in verde. A fost un gand ca urmare a ce citisem inainte...capre domestice.

Dezamagirea e ca o bere amara

Uneori trotuarul este ingust si ocupat, dar nu te deranjeaza sa faci un pas pe sosea pentru a depasi si a-ti continua drumul. Pentru ca stii faptul ca esti pe drumul cel bun. Sau cel putin, pe drumul pe care trebuie pentru a ajunge unde iti doresti.
Uneori te imbraci cat mai frumos, faci eforturi, daca e cazul, sa arati impecabil. Pentru ca vrei sa impresionezi pe oricine iti iese in cale, dar mai ales pe cineva anume. Si atunci cand primesti complimentul asteptat sau rezultatul dorit, te simti bine. Stralucesti de bucurie.
Niciodata insa nu poti sa fii sigur ca ajungi la capat.

Relaxarea - de ce n-ar fi un scop in viata?

Azi am avut un program mai lejer. Cumva am simtit o vina. Ce-am ajuns, hm? Sa facem din munca un scop in viata in loc sa o pastram la stadiu de mijloc de existenta.
O explicatie a acestei situatii ar fi faptul ca atunci cand esti ocupat, esti important? Ai treaba, nu? Ai program incarcat, esti o persoana cautata... cine mai e ca tine?
O alta explicatie ar fi ca oricum nu avem ce sa facem in timpul liber. Sa ne uitam la televizor? Sa stam la terasa la o bere? Sa ne plimbam prin mall?
Poate o explicatie ar fi si faptul ca am uitat de persoana noastra. Ca are nevoie sa se joace. Sa se odihneasca. Sa gateasca. Sa faca sport. Toate acestea din placere si nu din obligatie, din nevoie sau din plictiseala.
Ma duc sa-mi amintesc de mine.

Vorbele nu stiu sa imbatraneasca

Am gasit prin calculator un document numit "scrisoare". Nu stiam ce este. L-am deschis. Era gol. Nu mai tin minte ce as fi vrut sa scriu in acel document. Si cui.
Dar am descoperit in mine un sentiment placut de a citi o scrisoare. Ar fi putut contine fleacuri. Orice. N-ar fi contat decat faptul ca e o scrisoare. Dar cine sa-mi scrie?
Ma intorc la ale mele.

Norocul te face mai optimist

Cat timp am stat la birou, a plouat. Cand a fost sa ies, a stat. Ba chiar s-a inseninat.
Cand am ajuns in statie, autobuzul tocmai venea. Am gasit chiar loc sa stau jos.
Cand am mers la cumparaturi am gasit promotie exact la cafeua mea.
As vrea insa sa scriu si ca am castigat la loto. Nu chiar premiul cel mare, dar acolo, o atentie de vreo mie si ceva de lei. Poate e de vina tara nu norocul meu, hm?

Integramele ca o pauza de masa

Ar fi trebuit sa-ti dai seama! De cate ori n-ati auzit acest repros? De ce sa fie vina mea ca ai zis ceva si eu trebuia sa inteleg alta chestie?
Nu e vorba de vreun vinovat. Ci doar de niste asteptari. Atat. Si-apoi de o dezamagire.
Cine-mi da o integrama?

Povestile au nevoie de visare

Am scris titlul si stau si zambesc. Nu stiu cum as putea sa incep... Imi vin in minte povestile citite in copilarie. Apoi filmele recente care sunt dupa povesti clasice sau.. sunt cu eroi noi, precum Sherk.
Poate doar un om foarte dar foarte-foarte suparat ar putea spune ca nu ar chef de o poveste. Fie citita, fie vazuta.
Problema este alta acum... Avem chef de povesti dar nu avem timp pentru ele. Ne grabim sa intampinam povestea noastra. Si uneori nici ca ne pasa ce eroi suntem.
Sa-mi fie cu iertare, am incalecat pe-o pruna si v-am spus o mare minciuna. Sau... ?

Fiecare cap cu palaria lui

Te poti plimba ore intregi in cautarea unui cadou perfect. N-ai sa-l gasesti decat atunci cand pui mana pe el si-l arunci in cos spunand asta este. Pot sa faci acest gest din instinct sau din pura indiferenta. Ori dupa o indelungata chibzuinta. Nu conteaza motivul pentru care ai decis ca este cadoul perfect. Important este ca tu te simti bine daruind cel mai frumos cadou. Iar starea de bine se transmite.
Pana la urma orice lucru a fost facut sa bucure macar un om.

Asteptarea este o optiune

De ce sa te opresti doar atunci cand nu mai poti respira? De ce sa stai doar atunci cand nu stii incotro sa alergi?
De ce sa actionam pe cat de repede vedem? De ce sa ne luam ceasuri peste ceasuri pentru a fi siguri ca n-am pierdut nicio secunda?
Azi am mers cu trenul. Si-atat de departe mi-au alergat gandurile...

Daca nu poti sa canti, murmura

Am dat intamplator peste un filmulet de parodie pe youtube. Si apoi am vrut sa vad altul. Si altul. N-am ras in hohote, dar nu-mi venea sa inchid. Am stat vreo ora aproape. Sa o consider o ora pierduta? De ce?
As vrea sa cant acum. Ceva de la Tudor Gheorghe.

ps. aici este filmuletul de la care a inceput totul http://www.youtube.com/watch?v=a1nKY9O2648&feature=related

Zambetul e ca o primavara

Azi, la birou, am simtit nevoia sa ma indrept spre fereastra, sa o deschid si sa zambesc. Nu, nu m-am ridicat brusc de la birou... Era un moment in care asteptam pe cineva.
Iar in zgomotul produs de trafic sau de un televizor, am ascultat pasarele. Am zambit asa... ca si cum sufletul ar fi zambit.
Pe cer norii incercau sa se risipeasca.... Sau asa doream eu sa cred.

Orice cuvant asteapta sa fie rostit

Nu iti cer sa ma minti, dar nici nu vreau sa ma gonesti. Lasa-ma sa respir odata cu respiratia ta. Ingaduie-mi sa citesc urma pasilor tai ce trec prin camera mea. Imi place sa simt parfumul tau langa cana mea de cafea. Iar la noapte as vrea sa-mi citesti din jurnalul tau.
Ramai...! Si spune-mi, ce-ai vrea sa scriu de dragul tau?

De vrei sa plangi, aseaza-te langa un mormant

Incercam atat de mult sa supravietuim zi de zi incat... nu mai avem nimic altceva de facut. Si nu avem nicio vina. E dreptul nostru sa luptam pentru supravietuire, nu-i asa?
Incercam atat de mult sa traim zi de zi incat... uitam de ce-o mai facem. Si nu avem nicio vina. E dreptul nostru sa uitam, nu-i asa?
Incercam atat de mult sa fim intr-un fel anume zi de zi incat... nu mai stim cand ajungem intr-o extrema. Si nu avem nicio vina. E dreptul nostru sa alegem, nu-i asa?

Dintr-un joc fiecare invata ce poate

Uneori nu vreau sa comentez nimic. Ii las pe altii sa se bata cap in cap. Dar nu e vorba de vreo nepasare. Pur si simplu nu ma prinde in acel moment joaca aia.
Iar acum nici atat.
Ma duc sa ma uit la altii. Asta nu inseamna ca ma exclud.

Rasfatul- o alta caracteristica umana

Orice voi face astazi va fi doar pentru placerea mea:
- o sa-mi savurez cafeaua rasfoind o carte
- o sa-mi gatesc ceva special, poate inventez o mancare, ha!
- o sa beau sampanie
- o sa merg la un spectacol
- o sa ma plimb ca si cum timpul ar sta in loc
- o sa sun pe cineva drag
- o sa ma uit la un film
... si cam atat. As mai fi vrut totusi sa pot sa-mi prepar si niste vise anume pentru la noapte...

Mandria era partea ei de bun simt

Deunazi m-am dus la magazin. Am platit cu doua bonuri de masa si bani. Imi socotise insa doar un bon. Am vazut greseala dupa ce-am facut cativa pasi din magazin. M-am intors si i-am sesizat greseala. Si-a cerut scuze si mi-a dat un bon inapoi. Nu a verificat inca o data ca i-am dat doua bonuri. Sa insemne asta ca m-a inselat cu buna stiinta?

Nu orice fapta intra in istorie

Azi am carat pe umar o plasa cu alimente. Simteam ca e grea la o moment dat. Am zis insa imediat ajung acasa. Abia dupa ce m-am dezbracat am vazut umarul rosu. Acum a ramas semn.

Supararea e ca vinul, uneori prea mult

Mi-e frig. Oricat de ciudat suna aceasta afirmatie vara. Mi-e frig si ma gandesc la focul din soba... la o cana de ceai fierbinte... sa stau in pat si sa citesc o carte... Iar afara sa ninga. Sa astept Craciunul. Sa ascult colinde.
Chiar, vineri e in 25... De ce n-ar fi Craciunul? Acum, cand am nevoie de o minune...

Dorul - un rau necesar

Ne putem educa in orice mod dorim. Ma rog, ca nu prea ne trage inima la educatie, e partea a doua. Dar avem puterea sa ne transformam fizic dupa cum dorim. Nu de pe o zi pe alta, e clar.
Avem, asadar nevoie si de rabdare. Mda, de asta nu prea gasesti astazi. E ca un minereu dupa care trebuie sa scormonesti pamantul. Deoarece ne-am obisnuit organismul cu un anume stil de viata. Si ne complacem asa, intr-un program sanatos-nesanatos, dar care sa ne faca sa ne simtim bine, cat de cat. Si viata trece. Asa cum ne-am obisnuit.
... Si, vezi, atunci iubesti. Cand ti-e dor. Cand a fi cu persoana iubita nu este o obisnuinta ci o bucurie. O nesfarsita dorinta de a-i fi alaturi. De a face tot ce e mai bun pentru ea. De a-i face surprize placute.
... Si, da, poate sa-ti fie dor dupa cateva ore de somn. Sau pana se intoarce de la serviciu. Sau de la cumparaturi. Sau de la prieteni. Sau din oras.
... Si, hei, indrazneste sa-ti fie dor... !

Mamaliga poate fi preparata in multe feluri

Le dam dreptate oamenilor cand spun lucruri pe gustul nostru. Altfel, cautam prin orice mijloace sa defaimam ceea ce ne spun. Chiar nici macar o clipa nu stam sa ne gandim ca poate au dreptate? Ca poate este buna si varianta lor, fara a o exclude pe a noastra.
De multe ori dam vina pe comunicare. Mi se pare o scuza facila. Problema este in dorinta noastra de a asculta si de celalalt.
Iar ceea ce conteaza in final, e intotdeauna, rezultatul: sa tina de foame, cel putin.

Doar norii cenusii aduc ploaia

De la o vreme imi pare ca actionam doar din frica.
Exemple:
- ne ducem la munca din frica sa nu fim dati afara, din frica sa nu ramanem fara bani, din frica sa nu ramanem fara pensie:
- facem curatenie-dezinfectam din frica de a nu avea gandaci, din frica de a nu ne imbolnavi;
- invatam din frica de a nu ramane fara vreo slujba;
- facem pe placul celor dragi din frica de a nu-i supara, din frica de a nu-i indeparta.
Doar doua sentimente stau la baza deciziilor noastre: dragostea si frica.
Insa uitam de dragoste. Uitam ca putem actiona si din dragoste.
Imaginati-va cum ar suna:
- ma duc la munca din dragoste pentru ceea ce fac, pentru ceea ce realizez;
- fac curat din dragoste pentru frumos;
- invat din dragoste pentru stiinta;
- sunt de acord cu cei dragi din dragoste pentru ei.
... Si totusi nu ne luam umbrela cu noi daca pe cer vedem nori albi.

Muzica nu este pentru urechi

De cand ne dam seama cine suntem, cautam sa aflam si care este talentul nostru. Si tot cautam. Pentru ca traim cu impresia ca doar faima poate certifica un talent. Si asta e problema. Nu suntem multumiti de faima pe care o primim de la cei din jur. Consideram ca faima e atunci cand te stie o lume intreaga.
Si uitam faptul ca lumea este reprezentata de fapt de cei care ne sunt alaturi. De la parinti pana la persoana iubita. De la prieteni pana la colegi. De la vecini pana la oamenii cu care calatorim intr-un tren.
Of, muzica asta... tot spunem ca lumea n-ar exista fara ea. Nimic mai adevarat.

Cotul julit nu este doar pentru copii

Lovitura in cot e chiar dureroasa. Pentru orice varsta. Nu conteaza in ce imprejurari te-ai lovit ci cum faci fata situatiei. Eu, recunosc, primul impuls este sa injur... chiar daca numai in gand, in cazul in care accidentul are loc intr-un loc oficial. Alteori ma vaicaresc, sa "pupe mama ca sa treaca".
Curios ca nu doare cotul daca am sta sprijinit pe el toata ziua si sa ne holbam pe geam, ori pe internet...
Nu ne doare nici daca il "tocim" prin cearceafuri...
Si mai ales, nu ne doare daca il vedem bolnav la alta persoana.
Pe de alta parte, e deja de moda veche julitura-n cot... e chiar vintage, hm?

O carte de bucate nu tine de foame

La ce bun sa ai o viata controlata dupa toate sfaturile lumii? Prin lume intelegand pe cei cu care intri in contact si in care ai incredere, precum, parinti, frati, preot, profesori, prieteni.
Unde mai este creativitatea ta? Si apoi, de ce sa nu gusti viata si altfel? Oricum, oricate sfaturi ai asculta, tot nu ai garantia ca nimic rau nu ti se va intampla, astfel incat, de ce sa nu amesteci lucrurile dupa bunul plac? Nu sunt bune, le arunci. Simplu. Tu esti singurul care stie ce ingrediente isi poate cumpara, pentru ca stii ce vase de gatit ai acasa.
Iar intr-o buna zi, cuiva ii va placea ce gusta de la masa ta...
Mi-e foame.

Durerea de cap te face sa realizezi ca vrei o stare de bine

Din cauza atmosferii, ma doare capul. Atunci cand cerul e prea incarcat cu nori care abia asteapta sa crape. Si-astept sa vina ploaia.
Din cauza mahmurelii, ma doare capul. Simt ca nu il pot misca nici macar un grad la stanga sau la dreapta. Si stau in pat sa dorm, sa uit.
Din cauza ca n-am baut o cafea in acea zi. Sau am baut una prea mica. Dependenta doare rau. Sau lipsa ei, daca asa e mai corect. O stare generala de rau completata de durerea de cap.
Tratamentul este, in toate cazurile, o pastila de nurofen- alta dependenta. Sau o salvare sigura. Testata.
As vrea sa-mi fie dor sa ma doara capul. Atat de dor incat sa-l lovesc de-un prag.

Pestii nu plang- ar inunda oceanul

As vrea sa ma strecor printre lacrimile lumii. Sa-mi umezesc retina doar de la durerea altora. Sa vad ce inseamna un "nu" sau un "azi" in alta limba.
Pana acum am inteles ca a fi uman inseamna a plange in primul rand pentru tine. Pentru of-ul tau. Pentru neajunsul tau. Pentru dorul tau. Pentru orice nasti.
Vreau sa fiu peste.