Vai, cat a trecut de cand n-am mai scris aici! Asa mi-am zis ieri cand, in sfarsit, dupa o buna perioada, am avut acces din nou la internet acasa. Caci, da, de acasa scriu aici... E momentul de liniste de peste zi, sunt gandurile adunate de prin alte locuri... Si-apoi, acasa timpul parca trece altfel...Mai calm, mai duios, mai aproape de taina si mai plin de fericire.
Si totusi, ieri n-am scris nimic. Mi-am pastrat momentul de mirare pana azi. De ce m-as grabi? Avem o eternitate in fata, nu-i asa?
Mai este insa ceva. Imi era dor sa scriu si parca nu imi venea sa renunt asa usor la dorul acesta, pitit acolo printre ramurile sufletului...caci o data rostit cuvantul aici, dorul se risipeste si ia forma de ceata si se duce in alte inimi... Iar mie imi ramane bucuria de a scrie, rand cu rand, idei si dorinte...nascand in culcusurile sufletului alte doruri, poate mai blande, poate mai aspre...
Avem timp, ne spune si Paler. Mai trebuie doar sa avem unde sa-l tinem, hm? Sa nu-l mai dam la orisicine, sa nu-l mai lasam la orice colt de strada, sa nu-l mai risipim precum fumul de tigara... Pentru ca va trebui, la un moment dat, sa-i dam timpului ...o pauza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu