marți, 28 septembrie 2010

Tristetea este emotionanta

Din care am vazut, cele mai triste imagini au fost:
- un batran cu o valiza mare, singur; nu l-a asteptat nimeni la gara;
- un barbat peste 40 de ani strangand dupa tineri intr-un fast-food;
- un nebun de care rade lumea;
- un copil certat de mama lui in strada.

Si lista ramane deschisa...

miercuri, 22 septembrie 2010

Nunta e nunta

In weekend am fost la o nunta in Ramnicu Valcea. Pentru prima oara am ajuns in acel oras. Un loc linistit, de altfel. Sau poate ca asa imi par acum toate orasele in comparatie cu Bucurestiul.
Revenind, nunta a fost extraordinara. Mireasa printesa. Mirele vesel. Nuntasii petrecareti.
O singura chestie m-a frapat. O doamna, respectabila de altfel, a venit imbracata in alb. Nu era nici macar o rochie alba eleganta, ci una simpla, dintr-un tercot sau ceva de gen. Cum adica sa vii in rochie alba la o nunta? Mi se pare un paradox. In fine... nici cu rochiile negre nu sunt de acord. Pai ori e nunta ori e inmormantare?
In fine... Important este ca a fost o nunta de neuitat. Chiar si din acest aspect.

vineri, 17 septembrie 2010

In fiecare zi am putea invata ceva

Astazi o colega era de-a dreptul isterica. Zbiera la oricine. Ba chiar la un moment dat s-a si certat destul de urat cu un coleg. Poate avea tot dreptul sa fie suparata pe respectivul dar de acolo pana a-l certa in gura mare e o diferenta uriasa. De fapt nu e nicio diferenta. Nu-ti poti permite sa te certi cu colegii asa cum o faci in familie.
Ce-am invatat azi? Ca nu vreau niciodata sa devin un om isteric.

...dar oare ieri ce-am invatat? hm...

miercuri, 15 septembrie 2010

Ne ferim mai tot timpul de noi

Ma uitam la oamenii din metrou. Unii citesc, altii asculta muzica la casti mai mari sau mai mici. Altii povestesc daca sunt cu cineva sau in grup. Unii scriu sms-uri. Altii vorbesc la telefon, cat au semnal. Orice ar face cineva pentru a...nu fi singur cu gandurile lui.
De ce oare? Sau bine sa spunem ca ne place sa fim importanti...ocupati...

marți, 14 septembrie 2010

Orice gest de bunatate cere un strop de sacrificiu

Orice fapta buna cere din partea ta un sacrificiu. Si trebuie sa fii constient de asta, inainte de a crede ca faci o fapta buna.
Sacrifiu poate fi de la o parte din timpul tau, pana la un efort fizic, de la o cheltuiala personala pana la ... cine stie unde sa fie limita? Nu exista limita cand vorbesti de fapte bune. Pentru ca acestea sunt inaltatoare, iar spre sus nu exista limita.
Iar fapta buna pe care vrei sa o faci, pentru a fi pe deplin indeplinita, trebuie sa-si ia partea ei de sacrificiu.
De exemplu, vrei sa donezi niste haine, carti, pantofi. Sacrificiul inseamna in acest caz timp. Sa-ti faci timp sa aranjezi hainele, sa le duci la un centru de colectare sau cui vrei tu etc.
Ma rog, ati inteles ideea. Este de implicare. De jertfa. Si cumva, de dragoste.
De ce cumva? Pentru ca iubim in atatea feluri. Dar despre dragoste alta data.
Cand ati facut ultima data o fapta buna?

sâmbătă, 11 septembrie 2010

O intrebare poate fi citita in fel si chip

Intr-un metrou ce amintea de epoca de aur- bucurestenii stiu ca e vorba de cele care circula spre cartierul Militari- cu vagoane mazgalite de semnaturi si injuraturi, scrise cu spray-uri de culoare neagra, am citit o intrebare frumoasa.
Pe usa interioara era scris: cum e in paris? asa, cu p mic, cu o culoare rosu-stins...
Intrebarea m-a uimit prin simplitatea ei si prin diversitatea de sentimente pe care le putea crea.
Sa fi fost o nostalgie dupa Bucuresti- Micul Paris?
Sa fi fost o visare despre cum arata capitala Frantei?
Sa fi fost doar o asemanare ironica intre metrourile de aici si cele franceze?
Sa fi fost o aluzie la zgomotul facut de mersul vagoanelor comparativ cu traficul parizian?
Sa fi fost un joc? Poate in alt metrou se afla si raspunsul.

Langa usa, pe peretele despartitor dintre vagoane, era scris, cu acelasi spray rosu-sters, declaratia: suntem anti I.C.R. Se refereau oare la Institutul Cultural Roman? Sa fie aici raspunsul la intrebarea anterioara?

Cum e in Paris? Soare.
Paroles, paroles, paroles...

vineri, 10 septembrie 2010

Si o camera goala are povestea ei

Astazi am avut de asteptat. Sa-mi semnez noul contract de munca.
Si la ce te poti gandi intr-o camera goala? Tinand cont si de pozitia in care ma aflam... Oare or fi camere de luat vederi? Vor sa vada ce faci cand te lasa singuri? Incepeau sa-mi vine idei marca Mr. Bean.
Oare era de ala care detecteaza fumul? Sa vada ei daca respect regulile? Aici nu aveau ce sa ma prinda, nu fumez.
Dar chiar daca nu or fi fost camere... nu stiai cand intra cineva pe usa... si deci nu te putea gasi cu picioarele pe birou...ca asa ti-a venit tie, era visul tau din copilarie.
Nu te puteau gasi nici foindu-te de colo colo prin camera... unde sa te grabesti, hm?
Incepeam sa analizez sigla. Ce caractere, ce culori, ce chestie.... !
Sa ma apuc sa vorbesc la telefon nu puteam, ca deh... daca atunci intra cu documentul?!

La ce sa te gandesti cand astepti intr-o camera goala?
La faptul ca vei scrie pe blog despre cum ti-ai petrecut inceputul unei noi cariere.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

De frica ghinionului devenim superstitiosi

Am primit deunazi un mail ce avea titlul ``ciudat``.
Era de la o cunostinta - cu un statut decent in societate- asa incat deschid... Eh, ce zicea in continut? ``sorrym dar eu nu am chef de ghinion...:)..nu ``ma`` risc!!!``
Iar apoi a urmat, dupa ati ghicit, o poveste despre noroc:
``Interesant: Luna august 2010 are 5 zile de duminica, 5 zile de luni si 5 zile de marti. Asta se intampla o data la 823 de ani. Daca trimiti mailul mai departe la 8 persoane aceasta suma de bani iti va intra in 4 zile. Bazat pe Feng-shui-ul chinezesc. Cine opreste lantul, va avea ghinion in aceasta sambata! :)``
Ce se intampla cu lumea asta? Nu mai avem niciun pic de onoare? De incredere in noi? Chiar asa de disperati suntem? Sau poate disperat nu e cuvantul potrivit... Stresati? Sau poate asa suntem de cand existam pe Pamant.
Oare daca as trimite mesajul la presedinte, l-ar trimite mai departe?
In fine... Am oprit lantul. Si asa astazi nu joc la loto, sac!

joi, 2 septembrie 2010

Pentru fiecare problema trebuie sa gasesti o rezolvare

Ne este foarte usor sa spunem ca banii sunt rezolvarea problemelor. Insa, daca am lua rand pe rand fiecare problema pe care o avem, vom constata ca lipsa banilor nu este intotdeauna adevarata cauza.
Uneori este neincrederea in partenerii nostri.
Alteori, zgarcenia din noi.
Mai ar putea fi lipsa unei comunicari sincere cu noi insine.
Sau pesimismul ce ne invaluie.
O alta cauza ar putea fi frustrarea profesionala.
Cauze sunt multe... Trebuie doar sa le vedem. Iar in functie de cauza si rezolvarile se gasesc diferit.
Dar cine are timp de analiza? Mai degraba falsi vinovati. Sa avem ce discuta la cina.