marți, 31 august 2010

Jocul greseala asteapta, intotdeauna!

Jocul se intoarce impotriva ta la cea mai mica greseala. Oricat de mult l-ai indragi, oricat de pasionat ai fi de el, nu va tine cont. La cea mai mica neatentie, te sanctioneaza. Uneori drastic. Ajungi sa pierzi. Dar o iei de la capat. Pentru ca iti place respectivul joc. Si atat iti trebuie sa nu te dedici 100% jocului! Pierzi fara drept de apel. Si ce daca, iti spui? Incepi iar. E jocul tau favorit. Castigi si-ti spui ca ai avut noroc. Prinzi incredere si joci din nou. Dar starea de bucurie iti poate diminua vigilenta si ajungi sa pierzi. Eh, se mai intampla, nu-i asa? si adormi cu gandul ca maine vei intra in acelasi joc cu speranta ca vei castiga.
De pierzi, constientizezi ca-i din vina ta. N-ai gandit suficient, nu te-ai concentrat indeajuns, n-ai avut o stare fizica buna etc.
De castigi, prea putin iti spui ca a fost datorita inteligentei sau frumusetii tale. Mai degraba a fost noroc, a fost soarta, asa a vrut Dumnezeu, a fost intamplarea etc.

De ce ne incredem in orice altceva mai mult decat in noi insine?!

vineri, 27 august 2010

Speranta sta in a doua sansa

Am vazut ieri un documentar despre oameni care au primit o noua sansa de viata. Si asta deoarece au avut parte de o noua inima.
Erau marturisiri emotionante. cu totii isi traiau viata acum la alta intensitate. La alta valoare. Pretuiau fiecare clipa si erau constienti de fragilitatea acesteia.
Erau recunoscatori pentru aceasta noua sansa de a trai.
Unul dintre ei spunea ca ori de cate ori merge in cimitir, aprinde o lumanare la un mormant necunoscut si se gandeste la cel care i-a fost donator.
Altul, desi n-ar fi vrut sa cunoasca familia donatorului, ar fi dorit sa ajunga intr-o zi la mormantul acestuia cu un buchet de flori si-o lumanare.
Documentarul prezenta, pe de alta parte, si povestile celor care au trebuit sa ia decizia de a spune da, donam. Unii erau parinti de copii de 17 ani.
O mama a spus da imediat caci s-a gandit cum ar fi daca fiul ei ar fi trebuit sa fie in situatia de a astepta o inima.
Sotia unui donator a tinut sa precizeze ca ea nu considera ca o parte din el traieste. Nu, categoric. Fizic, sotul ei murise intr-un accident de masina. Iar faptul ca anumite organe din trupul lui au salvat alte vieti, e o alta poveste.
Documentarul se incheie cu vorbele unuia dintre primitori: viata e grozava.

Viata e grozava! De ce nu ne dam seama de asta din prima?!

joi, 26 august 2010

Oricand avem nevoie sa fim impresionati

Recent am trecut pe Transfagarasan.
Calatoria a fost impresionanta din mai multe puncte de vedere.
In primul rand erau foarte multi cei care traversau acest drum. Iar surprinzator nu era nimeni sa ceara o taxa- cat de mica- la intrare. Nu de alta, dar este si un obiectiv turistic, nu? Este un drum national, nu? Curios cum s-a scapat asta.
Apoi drumul avea parti foarte bune cu asfalt neted ca-n palma, dar si portiuni pline de gropi care iti dau de gandit cum va arata masina dupa traseu. Asa incat ma intreb, daca s-a putut asfalta de ce nu s-a facut pentru toata lungimea? Chiar numai banii sa fie problema?
Un alt fapt care m-a impresionat a fost numarul mare de corturi montate pe la marginile drumului sau in poienitele din imediata apropiere a acestora. Inteleg ca vrei sa mergi la un gratar, dar care e farmecul sa-ti faci micul in praful drumului? Chiar nu mai avem paduri?
Impresionanta a fost si vremea. A tinut cu noi. A fost senin, am putut vizualiza traseul in departare, in stanga, in dreapta, am putut face poze cum au vrut poftele si talentele noastre.
Impresionanta este si istoria acestui drum. Pe wikipedia sunt ceva detalii. Se spune ca multi oameni au murit la constructia Transfagarasanului. Numai la baraj au murit vreo 400 de baieti.
Dar impresiile trec... Ramane amintirea unui drum frumos, intr-o zi de vara, alaturi de prieteni. Si faza cu chelnerul, de la restaurantul situat in zona Balea Lac, chiar langa iesirea din tunel.
Cand vedea ca citim meniurile a trecut si a zis: ciorbe nu mai avem. Si apoi a dat sa plece. La final cand a venit nota, glumeam, ce ne face daca nu avem destul? ne strangem singuri masa... Iar eu am completat: ii fac o ciorba!
Hai pofta la drum!

miercuri, 25 august 2010

Ajungi la capat si apoi mergi mai departe

In acest an mi-am propus sa fac 10 lucruri pentru prima oara. Iar, in 23 august, cand am jucat table cu tata, s-a incheiat lista.
Abia a doua zi mi-am dat seama ca mi-am indeplinit promisiunea facuta la inceputul anului.
Ma uit la calendar. E abia august. Mai vreau intamplari noi. Da, chiar... intamplari au fost cu toate.
S-a intamplat sa merg la un spectacol la Opera Nationala pentru prima oara in ianuarie 2010.
S-a intamplat sa merg la un meci de rugby pentru prima oara in martie 2010.
S-a intamplat ca in august sa joc table, sa ajung la Vama Veche si 2 Mai, sa calatoresc pe Transfagarasan...
Si totul a inceput cu Revelionul din Piata Constitutiei- Bucuresti, 2010.
N-ar fi frumos ca sa ni se intample cate ceva nou in fiecare an? Macar un eveniment.

marți, 24 august 2010

Intotdeauna gasesti un motiv sa plangi...

...din nefericire, nu prea cred ca reciproca e valabila.
Iar de vina nu sunt timpurile, nu e veacul asta vinovat. Nici tara asta. Inclin sa vad ca omul e slab din fire. Plangaret de la nastere si pana la moarte.
Chiar si cei care au de toate, cei bogati, gasesc ei un motiv sa se planga de ceva.
Pana la urma nu e chiar atat de rau acest fapt. Din lacrimi se nasc lucruri frumoase.
Ma gandesc la o creatie artistica nascuta din plansul unuia.
Ma duc sa tai ceapa. Si-apoi...

vineri, 20 august 2010

Departe de lume te gasesti pe tine...

... sau poate nici atunci nu ai timp.
In saptamana aceasta am cam lasat deoparte site-urile de stiri. In oras, am mers doar unde am avut treaba. Prin casa am mai sters praful.
M-am jucat la calculator si m-am uitat la filme. Am terminat si cartea inceputa la mare. Sunt in vacanta, care-i problema, nu?
Si chiar daca n-am stat sa ma uit oglindesc in stele spre a-mi descoperi noi caracteristici, am sentimentul ca am trait. Timpul meu nu l-am pierdut. Si mai e ceva. Nu l-am pierdut nici pe-al altora.

joi, 19 august 2010

Timpul liber foloseste-l pentru a re-invata

Mai tineti minte cat de fericiti eram cand scapam de scoala? Dar ce zic scoala, chiar si de cate o lectie! Cum am fost ascultati- gata. Parca am reusit sa sarim peste o pratastie si nu mai incapeam in fericire. Asta in cazul in care nota era macar de trecere. Ajungem sa terminam si facultatea cu toate restantele ei.
Ne trezim insa ca ne angajam la un loc de munca unde iar invatam. Fie un regulament, fie un program, fie anumite lucruri specifice functiei ori institutiei. Nu mai avem insa acel stres de la scoala.
Pentru ca acum suntem platiti sa stim acele cunostinte. Gresesc?!

miercuri, 18 august 2010

Dimineata- un moment de bucurie

Oricat de agitata, de emotionanta, de stresanta sau de nervoasa ar urma sa fie ziua, dimineata ai momentul de liniste. Atunci cand stai pe wc si rasfoiesti pentru a mia oara o revista uitata anume in baie. Sau chiar inainte de a cobori din pat, cand stai inca putin pentru ca te-ai trezit inaintea alarmei.
Sau, ca mine acum, cand iti bei cafeaua si iti verifici posta ori blogul.
Acum e liniste. Pana si greierii tac de la ora 6. Iar in dimineata asta bate un vant placut si simt cum intreaga camera se invioreaza.
Peste cateva minute insa va incepe galagia. Din departare se vor auzi cocosii. Pe trotuare, tocuri grabite. Pe drumuri claxoane.
Ah, deja au inceput cocosii! Tare mandrii mai sunt! Ce le-as striga si eu acum: m-am trezit inaintea voastraaaaaa!

marți, 17 august 2010

Curatenia de vara, de ce nu?

Avem curatenia de Pasti, de Craciun, de ochii lumii, cea pe unde vede popa... de ce n-ar fi si o curatenie de vara? Mai exact de sfarsit de vara...
Cand e timpul sa faci curat in pozele din vacanta... sa le imprimi apoi pe un cd cu numele vara anului cutare...
Apoi te uiti prin dulap si-ti dai seama ce haine subtiri n-ai purtat nici in acest an asa incat e cazul sa le faci pachet langa tomberon...
Dupa care te apuci sa stergi praful pe dupa pat, mai gasesti un prezervativ, un banut..
Ai putea chiar sa-ti schimbi melodia de la telefon. Sa constientizezi o data in plus ca a trecut vara asta.
Eh, dar mai e- chiar daca putin- pana atunci. Inca e august. Buna dimineata, vara!

sâmbătă, 14 august 2010

Mancarea... merita sa te surprinda

Daca tot am fost la malul marii, am zis sa inghit peste. Am mancat bors de peste- format dintr-o zeama cu legume fierte si hamsii. Apoi niste stavrizi prajiti cu mamaliga. Se rupeau capetele, se dadeau prin mujdei si via pe gat.
In Vama am mancat o foarte buna tochitura de peste. Nu erau oase, nu era nici piperata ci doar foarte buna. Mamaliga de data aceasta a fost cam fierbinte... iar ardeiul iute cam prea iute... dar combinatia a iesit ceva de neiutat.
Am incercat si un ghiveci, foarte bun si el. Avea niste hamsii prajite si niste stavrizi fierti. Insa acum s-a lasat cu scos capete si oase. Dar bun, per amsamblu.
A mai fost intr-o zi saramura de peste. Parca era hering, lung cat toata farfuria, cu un sos subtire langa el, sa nu stea pe uscat... si tot cu mamaliga langa el. Foarte delicios.
Nu i-am inteles insa pe amicii care isi lua friptura de porc, pulpe de pui, ciorba de vacuta... ce diferenta mai era intre o zi obisnuita si vacanta la malul marii?
Ah si desertul de neuitat a fost Dor de Vama. Asa, ca nume.

joi, 12 august 2010

Drumul te face nostalgic

Oriunde ai calatori porti cu tine un sentiment ca apartii unui loc unde te vei intoarce.
M-am intors de la mare. Am fost in 2 Mai si in Vama Veche. Eu nu fac parte din cei care duc dorul a ceea ce a fost candva Vama, pentru ca am fost pentru prima oara acolo. Mi s-a parut calma ziua si nebuna noaptea. O alee plina cu bazaruri si restaurante ce mi-a amintit de Turcia. Una peste alta mi-a placut... poate ca asa este Vama, iti place din prima, orice ar insemna aceasta prima oara.
Si mai e ceva. Ori de cate ori voi ajunge la mare am sa-mi amintesc ca parintii mi-au aratat pentru prima oara malul tarii. Si pentru asta le multumesc.

vineri, 6 august 2010

Marea- o eterna chemare

Ma duc la mare. Au trecut cred aproape sase-sapte ani de cand n-am mai fost.
O fi imbatranit si valul?
Ma gandeam astazi ce frumos ne vorbeau la scoala profesorii despre Romania care are toate formele de relief. Cat de privilegiata este! Dar de curiozitate ne-am dus si la altii... iar apoi am comparat. La noi, la ei... aici e nisipul asa, acolo asa... etc. Si-n concluzie... degeaba avem daca nu avem la standardele dorite.
Ma duc la mare. La Marea Neagra.

miercuri, 4 august 2010

Revederea- un motiv sa-ti amintesti ce-ai mai facut

Astazi m-am intalnit,intamplator, pe strada, cu un prieten. Nu-l mai vazusem de ceva vreme buna. Si acolo, in mijlocul trotuarului, ne-am apucat sa ne spunem ce-am mai facut cu slujba, cu dragostea, cu viata, cu speranta...
Am stat cam jumatate de ora si daca n-ar fi sunat telefonul sa-mi aminteasca faptul ca trebuie sa ajung undeva, cred ca as mai fi stat cu el mai mult, la o terasa, la o bere.
Concluzia a fost una singura si unanima: ne mai vedem noi, mai vorbim... !
Cine stie cand? Cine stie unde? Nici nu conteaza de altfel.
Important este ca ne vom revedea si atunci vom avea iar ce povesti despre mersul lucrurilor in universul fiecaruia.

luni, 2 august 2010

Dorintele se-ndeplinesc in felul lor

Astazi am avut bucuria sa vad ca o dorinta mi s-a indeplinit. Mi-am dorit un anumit punctaj la un joc si am reusit. Am castigat, am pierdut si tot asa pana cand am ajuns la punctajul dorit in numarul de partide dorite. Am jucat vreo luna de zile, cand aveam timp... Iar azi am reusit.
Banal, spuneti? Deloc... Nu se intampla zilnic sa ti se indeplineasca o dorinta.
Si poate ca am avea mai multe bucurii in fiecare zi daca ne-am dori si altceva decat sa castigam bani, cati mai multi bani.

La limita- o experienta posibila

Ne dorim mereu gandul care ne linisteste, vorba care ne imbratiseaza sau mana care ne ajuta.
Ne place sa stim ca suntem ocrotiti de orice napasta. Mai ales de boli si apocalipsa.
De aceea investim atatia bani in medicamente si in rugaciuni.
Stop.
Dar daca am inversa credintele de pana acum?
Daca am lua in considerare ipoteza ca un medicament ne face mai mult rau decat bine pentru durerea respectiva- ma refer la genul de dureri de cap, de dinti, asa, minore adica.
L-am mai inghiti atunci stiind ca ne poate da efecte adverse care ne vor complica sanatatea si bugetul?
Ne subjugam tot mai mult unui sistem. Iar tragedia este ca ne si place. Si-atunci, cine pe cine conduce?

Daca nu e nicio diferenta intre unealta si mester atunci cine mai ramane sa construiasca lumea?- din serialul La limita imposibilului.