Ne dorim mereu gandul care ne linisteste, vorba care ne imbratiseaza sau mana care ne ajuta.
Ne place sa stim ca suntem ocrotiti de orice napasta. Mai ales de boli si apocalipsa.
De aceea investim atatia bani in medicamente si in rugaciuni.
Stop.
Dar daca am inversa credintele de pana acum?
Daca am lua in considerare ipoteza ca un medicament ne face mai mult rau decat bine pentru durerea respectiva- ma refer la genul de dureri de cap, de dinti, asa, minore adica.
L-am mai inghiti atunci stiind ca ne poate da efecte adverse care ne vor complica sanatatea si bugetul?
Ne subjugam tot mai mult unui sistem. Iar tragedia este ca ne si place. Si-atunci, cine pe cine conduce?
Daca nu e nicio diferenta intre unealta si mester atunci cine mai ramane sa construiasca lumea?- din serialul La limita imposibilului.
Ne place sa stim ca exista cineva, undeva, care are grija de noi, probabil pentru ca asa am invatat sa credem, dar probabil si pentru ca ne e mai usor asa...ne place sa fim rotite intr-un mecanism complex, pentru ca e mai simplu...ne complacem, pentru ca e mai bine sa zicem "asa a fost sa fie", sau "asa a vrut Dumnezeu", sau "am ascultat ce a zis doctorul"...
RăspundețiȘtergeredupa cum spui, ajungem la alta idee, ca ne place sa dam vina pe altcineva, sa excludem cat mai mult responsabilitatea din viata noastra.
RăspundețiȘtergeresi cam asa este...