Ce n-as da sa stiu...

... cati oameni ma iubesc!
... cati oameni ma asteapta.
... cati oameni ma viseaza;
... cati oameni isi amintesc de mine.
... cati oameni cred in mine!

Dar daca as afla, m-as bucura oare? Hai, latine, da-mi clipa s-o traiesc!

ps. ia leapsa!

Daca oamenii ar sti...

.... cu siguranta, ca exista Dumnezeu, ce ar face cu credinta?
... cu certitudine, ce le rezerva viitorul, ce ar face cu dorinta?
... neindoielnic, cum sa se cloneze, ce ar face cu dragostea?
... cum sa-si foloseasca mai mult din creier, ce ar face cu frumusetea?
... cum sa-si anihileze durerile, ce ar face cu amintirile?

Nu am pierde tot ce-i mai frumos daca am incerca sa avem totul?

Amanarea, un altfel de nu

In ultima vreme am tot amanat niste chestii... Nu ma intrebati de ce. Nici eu nu stiu. Pur si simplu am zis ca ...e timp.
Nu poti fi mereu energic, nu-i asa? Dar oare conteaza scuzele cand te trezesti cu regrete rezultate din cauza ca n-ai facut ce trebuia la un anumit timp?
Dar eu n-am regrete. Nu inca.
Ma duc sa dorm. Noapte buna, lucruri!

Este convenabil sa accepti standardele majoritatii

Azi m-am uitat la povestea de dragoste dintre doua persoane ce nu erau mai inalte de un metru, poate nici atat nu aveau... Am gasit emisiunea intamplator, butonand telecomanda. Era pe NationalTv, emisiunea "Iubire interzisa".
M-a mirat faptul ca amandoi erau foarte frumosi. Aveau un chip luminos, atragator iar comportamentul lor era unul simplu, modest.
S-au gasit intamplator, prin intermediul unor prieteni. S-au placut din prima. Dupa o luna s-au mutat impreuna. Dupa noua, au facut nunta.
Sa o fi vazut pe ea mireasa! Cat de frumoasa era! Chipul ei ar fi putut concura cu toate vedetele! Pur si simplu stralucea asemeni unei printese din basmele copilariei!
Erau ca doua papusi amandoi. In mijlocul unei multimi care se bucura pentru ei.
Si au hotarat sa aiba acum si un copil. Pentru ca viata merge inainte.
Chiar daca ei sunt atat de diferiti de majoritate.
Pentru ei, aplauzele mele. Au reusit ceea ce multi dintre cei cu inaltime normala nu vor stii niciodata. Sa pretuiasca dragostea.

Religia poate fi atat de umana

Numim religie orice credinta. In fond nu poti intemeia o religie decat pe baza unei credinte in ceva.
Iar, vezi tu, cu credinta asta, te poti juca mult si bine, imi spune constiinta.
Ba din contra, mi-ar raspunde ratiunea.
E totul o joaca, sare la vorba inima.
Doar sufletul, tace. Si rade.
Iar mainile imi raman culcate la ureche.
Afara e vara. Iar lumea cauta un loc de racoare, in biserica.

Vreau sa castig vara asta

...este o parafrazare dupa un text scris cu rosu pe o casa roz, de pe strada Lunga din Brasov, respectiv, "vreau sa iubesc vara asta".
De anul trecut am vazut mazgalitura- care se poate citi din autobuz- si am tot zis ca-i fac o poza dar n-am apucat. Oare a iubit pana la urma acel om? A fost iubit? A reusit sa-l auda Dumnezeu daca si-a strigat durerea pe casa altuia? Sincer, ma indoiesc ca proprietarul ar fi facut un asemenea gest.
Dar a fost durere, nu-i asa? O dureroasa dorinta nascuta dintr-o frustrare a varstei sau a anturajului.
Sau poate e doar un refren de care eu inca n-am auzit? Ar fi nostim sa fie asa... Pentru ca imi era draga explicatia unui suflet insingurat.
Ma duc sa joc la loto. La loz in plic. La promotii. La orice fleac. Vreau sa castig vara asta. Fie si macar doar... inca o sansa.

Sarcasmul e pentru oameni inteligenti

Pur si simplu uneori vreau sa citesc in ziare idei. Nu doar comunicate de presa. Nu doar informatii seci. Nu vreau nici editoriale, unde se critica pe fata. Vreau niste informatii servite cu servetel, daca nu indraznesc prea mult cu aceasta exprimare. Vreau sa simt ca imi lasa gura apa cand aflu unde se mai petrece un eveniment. Sau ca incep sa-mi tremure picioarele cand aflu de o tragedie.
Vreau spuma de mare cand citesc ziarul.

Nu te zgarci atunci cand te minunezi

Cu tehnologia din ziua de astazi si cu talentul unor fotografi, avem parte de adevarate opere frumoase de arta. Dar nu doar atat. Descoperim lumea intr-o imagine cum nici nu ne inchipuiam sa o vedem.
Ajungem sa fim in locuri de pe Pamant atat de fermecatoare incat ne intrebam... de ce in jurul e atata praf? De ce nu descoperim si langa noi o farama de minune? Oare chiar atat de orbi suntem? Sau... sunt problemele ca nu avem aparatul foto la noi si nu ne pricepem la photoshop?
Avem raiul langa noi. Doar ca nu stim sa murim putin...

Strainii- lasa-i pe ei sa-ti faca mai intai un bine

Astazi am calatorit cu trenul. In compartiment s-au urcat si un cuplu de bunici. Batraneii stateau la geam- fata in fata. Eu, langa usa. Pana sa porneasca trenul am stat cu geamul deschis. Nici nu s-a pus bine in functiune locomotiva, ca mosul a si ridicat geamul. La care tanti i-a zis ca putea sa-l lase macar putin deschis, sa intre aer sau ar trebui deschisa usa. Raspunsul lui: nu, ca e curent. Lasa usa, e problema celor de acolo.
M-am infuriat foarte tare pe aceasta replica. Pusese stapanire pe geam de parca era al lui si nu apartinea tuturor celor din compatiment. L-am urat tot drumul si am mers cu usa deschisa.
Cand sa coboare, doamna isi uitase geaca. M-am dus dupa ea si i-am inapoiat-o. A fost foarte fericita. Mi-a strans mana de bucurie si mi-a multumit din inima. De parca i-as fi dat un cadou.

Avioanele- visul oricarei omeniri

Poate ca nu visam in viata sa fim cei mai buni. Dar, cel putin o data, visam sa zburam. Sau sa simtim ca atingem cerul cu palmele. Visam sa simtim acel fior de a cuprinde universul dintr-o privire, privind un cer impanzit de mii si milioane de stelute.
Poate ca nu ne dorim mereu premiul intai. Dar, cel putin o data, ne dorim sa fim aplaudati. Sa ni se multumeasca pentru ceea ce am facut. Sa ne simtim unici si utili pentru acea comunitate, pentru acel prezent.
Poate ca nu vrem sa traim intr-un palat. Dar, cel putin o data, vrem sa ne simtim in casa noastra ca in cel mai minunat loc de pe pamant. Sa stim ca acela este locul cel mai drag si cel mai sigur de oriunde.
Poate ca nu visam sa pilotam un avion niciodata Dar, cel putin o data, am vrea sa sarim cu parasuta.

Aniversarea- o inventie draguta

Imi place sa gasesc motive de aniversat in orice zi. Pentru ca astfel fiecare zi devine speciala. Ba chiar dorita, asteptata.
Uite ca am facut si eu o luna de cand am acest blog. Va multumesc celor 7 care v-ati dorit sa-l urmariti. Va multumesc si voua care acum cititi pentru prima acest blog. Si le mai multumesc si celor care au trecut intamplator pe aici.
Si acum sa bem.

Schimbarea, mai bine s-o doresti

Cu trecerea anilor trupul ni se transforma fie ca il modelam noi, fie ca nu.
Insa schimbarea se petrece. Iar daca acceptam acest fapt, o putem intampina cum se cuvine. Cu un alt stil de viata. Care eventual sa-i ingreuneze procesul.
Altfel, n-ai motiv sa te plangi ca nu esti cum doresti.

Tacerea, uneori, un val de doliu

Ce vrei sa-ti spuna muntii cand fulgere-l strabat? Ce astepti sa iti cante valul involburat? Ce sa mai auzi cand stelele dispar? Ce sa soptesti cand nu mai ai curaj? Ce sa-ti vorbeasca lumea cand tu ai gandurile-n alt univers?

Uitarea... o slabiciune omeneasca

Am uitat ca azi e in 13. Dar mi-a amintit ploaia. Ciudata, de altfel. A inceput pana am ajuns in statie. La urmatoarea oprire deja nu mai era puternica. La statie cealalta nu se vedea strop, totul era uscat. Nu a dat bine coltul autobuzul ca ploua cu bulbuci. Dar, in cele din urma, cand a fost sa cobor era soare. Chiar foarte cald. Se vedeau aburi cum se formau din baltile ramase. Si erau balti multe. Rauri pe langa trotuare, mai ales in fata, pe unde trebuie sa traversezi...
Tare ciudata ploaia asta. Poate uitase si ea ce dorea.

Hobby - orice meserie

Orice meserie poate deveni un hobby pentru cineva care nu o practica la modul profesionist.
De la alpinism la muls vaca. De la gatit la alergat. Etc. Etc. Etc.
Ar fi fost insa ideal sa ne dam seama ce ne place inainte de a ne angaja cu carte de munca. Atunci am fi muncit din...pasiune. Cu totii.
Hm, totusi... cine ar mai matura atunci strada?

Drumul de intoarcere lasa-l o surpriza

Cand trec printr-un sat am impresia ca viata, lipsita de asa zisele mondenitati mass-media, nu are nicio lipsa. Este perfecta. La fel cum si viata de la oras, cu toate vedetele ei, este.
Cand vad muntii impaduriti, imi spun ca mai este speranta de viata. In ciuda a tot traficului din oras.
Cand ajung intr-un punct turistic, precum a fost astazi Lacul Sfanta Ana, am un sentiment de strainatate, daca imi permiteti expresia. Sunt asemeni vizitatorilor care vin din alte tari sa se minuneze de acel loc. Si pentru mine este nou. Si eu sunt cu aparatul in mana. Si eu ma comport ca si cum nimeni nu ma cunoaste acolo.
Iar drumul de intoarcere ... e mai distractiv daca are alta ruta. Si te face sa-ti fie dor de locul tau comun de acasa.

Gradina zoologica- o experienta la orice varsta

Internetul ne-a adus in case toate speciile pe care am vrut sa le cunoastem. Din orice colt al lumii. Chiar si unele pe care nu le stiam. Un singur lucru nu poate face Internetul: sa ne aduca mirosul. E ceea ce te intampina la un Parc Zoologic. Cel putin in Romania. Cel putin la Brasov.
Fiecare cotet are mirosul lui. De la cel al gainilor pana la cel al cailor. Sau la asa zica mlastina a porcilor mistreti, te intampina un miros puternic, specific, rezultat din noroi, pamant si resturi de la animalele in cauza.
Intr-un loc mirosea insa a vopsea. Era cusca oamenilor domestici. Asa le-am zis celor care erau in cusca si vopseau zabrelele in verde. A fost un gand ca urmare a ce citisem inainte...capre domestice.

Dezamagirea e ca o bere amara

Uneori trotuarul este ingust si ocupat, dar nu te deranjeaza sa faci un pas pe sosea pentru a depasi si a-ti continua drumul. Pentru ca stii faptul ca esti pe drumul cel bun. Sau cel putin, pe drumul pe care trebuie pentru a ajunge unde iti doresti.
Uneori te imbraci cat mai frumos, faci eforturi, daca e cazul, sa arati impecabil. Pentru ca vrei sa impresionezi pe oricine iti iese in cale, dar mai ales pe cineva anume. Si atunci cand primesti complimentul asteptat sau rezultatul dorit, te simti bine. Stralucesti de bucurie.
Niciodata insa nu poti sa fii sigur ca ajungi la capat.

Relaxarea - de ce n-ar fi un scop in viata?

Azi am avut un program mai lejer. Cumva am simtit o vina. Ce-am ajuns, hm? Sa facem din munca un scop in viata in loc sa o pastram la stadiu de mijloc de existenta.
O explicatie a acestei situatii ar fi faptul ca atunci cand esti ocupat, esti important? Ai treaba, nu? Ai program incarcat, esti o persoana cautata... cine mai e ca tine?
O alta explicatie ar fi ca oricum nu avem ce sa facem in timpul liber. Sa ne uitam la televizor? Sa stam la terasa la o bere? Sa ne plimbam prin mall?
Poate o explicatie ar fi si faptul ca am uitat de persoana noastra. Ca are nevoie sa se joace. Sa se odihneasca. Sa gateasca. Sa faca sport. Toate acestea din placere si nu din obligatie, din nevoie sau din plictiseala.
Ma duc sa-mi amintesc de mine.

Vorbele nu stiu sa imbatraneasca

Am gasit prin calculator un document numit "scrisoare". Nu stiam ce este. L-am deschis. Era gol. Nu mai tin minte ce as fi vrut sa scriu in acel document. Si cui.
Dar am descoperit in mine un sentiment placut de a citi o scrisoare. Ar fi putut contine fleacuri. Orice. N-ar fi contat decat faptul ca e o scrisoare. Dar cine sa-mi scrie?
Ma intorc la ale mele.

Norocul te face mai optimist

Cat timp am stat la birou, a plouat. Cand a fost sa ies, a stat. Ba chiar s-a inseninat.
Cand am ajuns in statie, autobuzul tocmai venea. Am gasit chiar loc sa stau jos.
Cand am mers la cumparaturi am gasit promotie exact la cafeua mea.
As vrea insa sa scriu si ca am castigat la loto. Nu chiar premiul cel mare, dar acolo, o atentie de vreo mie si ceva de lei. Poate e de vina tara nu norocul meu, hm?

Integramele ca o pauza de masa

Ar fi trebuit sa-ti dai seama! De cate ori n-ati auzit acest repros? De ce sa fie vina mea ca ai zis ceva si eu trebuia sa inteleg alta chestie?
Nu e vorba de vreun vinovat. Ci doar de niste asteptari. Atat. Si-apoi de o dezamagire.
Cine-mi da o integrama?

Povestile au nevoie de visare

Am scris titlul si stau si zambesc. Nu stiu cum as putea sa incep... Imi vin in minte povestile citite in copilarie. Apoi filmele recente care sunt dupa povesti clasice sau.. sunt cu eroi noi, precum Sherk.
Poate doar un om foarte dar foarte-foarte suparat ar putea spune ca nu ar chef de o poveste. Fie citita, fie vazuta.
Problema este alta acum... Avem chef de povesti dar nu avem timp pentru ele. Ne grabim sa intampinam povestea noastra. Si uneori nici ca ne pasa ce eroi suntem.
Sa-mi fie cu iertare, am incalecat pe-o pruna si v-am spus o mare minciuna. Sau... ?

Fiecare cap cu palaria lui

Te poti plimba ore intregi in cautarea unui cadou perfect. N-ai sa-l gasesti decat atunci cand pui mana pe el si-l arunci in cos spunand asta este. Pot sa faci acest gest din instinct sau din pura indiferenta. Ori dupa o indelungata chibzuinta. Nu conteaza motivul pentru care ai decis ca este cadoul perfect. Important este ca tu te simti bine daruind cel mai frumos cadou. Iar starea de bine se transmite.
Pana la urma orice lucru a fost facut sa bucure macar un om.

Asteptarea este o optiune

De ce sa te opresti doar atunci cand nu mai poti respira? De ce sa stai doar atunci cand nu stii incotro sa alergi?
De ce sa actionam pe cat de repede vedem? De ce sa ne luam ceasuri peste ceasuri pentru a fi siguri ca n-am pierdut nicio secunda?
Azi am mers cu trenul. Si-atat de departe mi-au alergat gandurile...

Daca nu poti sa canti, murmura

Am dat intamplator peste un filmulet de parodie pe youtube. Si apoi am vrut sa vad altul. Si altul. N-am ras in hohote, dar nu-mi venea sa inchid. Am stat vreo ora aproape. Sa o consider o ora pierduta? De ce?
As vrea sa cant acum. Ceva de la Tudor Gheorghe.

ps. aici este filmuletul de la care a inceput totul http://www.youtube.com/watch?v=a1nKY9O2648&feature=related