De dor sa ai inima plina, omule!

Am fi prea, mult prea, superficiali daca n-am avea noi o lacrima pusa deoparte pentru inima noastra. Ah, nu despre mila de sine vorbesc! Ma gandesc la a da inimii noastre sansa de a se bucura pana la lacrimi atunci cand intalnim pe cineva drag, de care ne-a fost dor, poate inconstient, un dor nerostit, dar care sa dea pe afara atunci cand se risipeste intr-o imbratisare.
De a te bucura, pana la lacrimi... Asa cum se intampla cand asculti o melodie anume, ce-ti sensibilizeaza sufletul si-ti strecoara acolo, intr-un colt, unde oricand e iarna, un sentiment de taina, un amestec egal de amaraciune si de placere... Si vine sa plangi, ca o usurare, ca o primavara.
Sa ne bucuram mai ales atunci cand cineva ne spune ca i-a fost dor de noi... Tu iti dai seama? I-a fost dor... Tu chiar ai insemnat ceva pentru acea persoana. Tu chiar ai contat. Tu nu ai fost uitat. Ce ai putea cere mai mult de la un om? Decat un colt de dor, asezat fie si pe-o margine de fereastra, ce da in toamna...

Of, inima, ce fericita esti si numai cu un dor! Si, uite, vine iarna, iar tu ridici din umeri si incepi sa colinzi timpul!

Timpul, timpul....mereu in fata noastra!

Vai, cat a trecut de cand n-am mai scris aici! Asa mi-am zis ieri cand, in sfarsit, dupa o buna perioada, am avut acces din nou la internet acasa. Caci, da, de acasa scriu aici... E momentul de liniste de peste zi, sunt gandurile adunate de prin alte locuri... Si-apoi, acasa timpul parca trece altfel...Mai calm, mai duios, mai aproape de taina si mai plin de fericire.
Si totusi, ieri n-am scris nimic. Mi-am pastrat momentul de mirare pana azi. De ce m-as grabi? Avem o eternitate in fata, nu-i asa?
Mai este insa ceva. Imi era dor sa scriu si parca nu imi venea sa renunt asa usor la dorul acesta, pitit acolo printre ramurile sufletului...caci o data rostit cuvantul aici, dorul se risipeste si ia forma de ceata si se duce in alte inimi... Iar mie imi ramane bucuria de a scrie, rand cu rand, idei si dorinte...nascand in culcusurile sufletului alte doruri, poate mai blande, poate mai aspre...
Avem timp, ne spune si Paler. Mai trebuie doar sa avem unde sa-l tinem, hm? Sa nu-l mai dam la orisicine, sa nu-l mai lasam la orice colt de strada, sa nu-l mai risipim precum fumul de tigara... Pentru ca va trebui, la un moment dat, sa-i dam timpului ...o pauza.