Ultima zi

astazi, este ultima zi
cand pot sa mai simt vara in par
iar tu, minune, sa-mi spui ca ti-e dor de Craciun!

bezmetici, amandoi, am cerut sortii
in miezul primei nopti de dragoste,
sa fim inceputuri
de matase.

nimeni nu ne-a spus atunci
ca-n doi se scurge timpul mai usor
iar vesnicia mult visata
e doar iluzia unui fior.

puternici am calatorit spre soare
purtati de-a visului carare
si n-am mai stat sa socotim
cat de mult ne iubim

iar astazi, e ultima zi
cand trupurile noastre arse
se tin de mana-ntr-o poveste
si-si scriu finalul pe nisip...

e ultima zi,
si totusi sper
ca abia maine sa-ti faci bagajul...

si zborul sa-l pierzi.

Scrisoare catre Cafea

Suava mea,


ma dor de departarea ta tamplele si simt ca sufletul-mi sta fara vlaga...
Imi amintesc cum te tineam in maini, iar tu, tacuta, rasuflai parfum.
Eu iti sorbeam gurita, tu imi incalzeai inima.
Tu imi erai rasfatul matinal ce-mi ajungea o zi intreaga!
Cu tine am scris poezii, cu tine am invatat iubirea, cu tine am stins singuratatea.
Acum, afara sta sa ploua...Furtuna poate chiar sa vina, caci atat de apasat de norii e cerul incat ai crede ca se sprijina pe blocuri.
In casa am aprins lumina si am vrut sa-mi incep ziua... Dar fara tine, cum sa fac?
Scrisoarea mea sper s-o citesti la timp... O dau chiar vantului sa ti-o aduca, doar-doar ajungi la mine in prag sa-mi faci ziua mai senina!


In negru te astept s-apari,
sa-mi spui
"revino-ti!"

M.

Poezia, nu poetul, cerseste!

Deunazi, intr-un autobuz, am avut o surpriza... as indrazni sa spun placuta. Sa va spun mai bine despre ce e vorba.
In autobuzul care se intorcea cu muncitorii osteniti sau pensionarii plictisiti se urca un tanar, cam pe la 15-16 ani. Era murdar, ca vai de el! A ramas langa usa din mijloc si a inceput sa recite. Nu poezia cu "mamelor din lumea intreaga" ci... Luceafarul.
Il stia pe de rost. Mai incurca el un "dar" pe unde nu era cazul. Si totusi, cumva... era Luceafarul. Tonul era unul deloc cu interpretare, ci mai afectat, sa spunem.... Si vorbea tare, sa-l auda tot autobuzul.
Din pacate... atunci cand incepeam sa-l laud, in sinea mea, s-a oprit. Ajunsese pe la jumatatea poeziei...
A spus apoi "aceasta poezia a fost scrisa de poetul Mihai Eminescu", dupa care s-a indreptat catre oameni cu mana intinsa.
O doamna, din categoria pensionarilor elevati, i-a intins o bancnota de 1 leu spunand cu glas tare, " copiii de bani gata nu stiu poezia asta, nici macar cat tine!" Avea in ea o atat de mare revolta incat ai fi zis ca e profesoara de limba si literatura romana, indragostita de Eminescu.
Eu nu avea 1 leu sa-i dau. Iar 5 lei mi se pareau cam mult... pentru ca asteptam sa stie poezia pana la final...
Am sa pastrez pe viitor 1 leu pentru asemenea situatii. De dragul poeziei.

Scrisoare catre Iarna

Draga Copila,

sper ca ti-e bine acolo unde esti... nu stiu cum sa-ti spun, dar inca nu mi-e dor de tine... Nu te supara, te voi imbratisa cu mare drag mai incolo... Acum mai lasa-ma sa ma desfat in valuri si in ploi torentiale... !
Am sa-ti pastrez, pentru Craciun, o scoica mare alba, adusa la tarm de-un val navalnic. In ea am sa-ti ascund povestea unui calut de mare ce-a cautat trei luni in larg sa-si afle rostul vietii sale. Iar la finalul verii s-a asezat dezamagit pe-o scandura ramasa de la vreo barca naufragiata. Nu reusise sa cunoasca de ce nu este fericit cand are atata libertate de a umbla nestingherit oriunde gandul il indreapta. Si cum statea el, framantat de nestiute doruri, un pescarus langa el s-a asezat. Tu crezi ca totul ai vazut? l-a intrebat pasarea privind semeata catre cer. Nu am plutit in vant, raspunse calm calutul, dar am cuprins in mare intregul cer. Si pescarusul fugi stingherit, iar in locul lui veni, adusa aiurea de pe vreun vapor, o floare. Tu crezi ca drumul fara dragoste te implineste? intrebau intepator rosile petale. Nu stiu ce inseamna sa ma iubeasca cineva, dar cunosc cum este sa iubesti si sa dai din tine rasuflarea doar pentru a naste zambet in altcineva. Trandafirul nici nu apuca sa auda raspunsul caci fu luat de valuri, iar in locul sau poposi o umbra. Statu asa, fara sa spuna nimic timp de cateva ore. Calutul nostru ii spuse: de ce ma tulburi cu tacerea ta? de ce incepe sa ma doara inima? Si umbra atunci se pierdu in ceata...
De atunci, calutul de mare incepu din nou calatoria sa. De data aceasta avea un scop si un dor anume.
Nimeni n-a mai aflat insa daca a ajuns calutul sa-si reintalneasca umbra. Cert este ca, pana la final, a simtit ca poarta aripi si ca timpul parca trece prea repede pentru dorinta sa.

Sa nu vii prea curand, copila mea... ! Intarzie-te printre mari si munti! Mai lasa-mi tineretea sa o gust!



cu ochiii dusi spre rasarit,
astept o umbra sa-mi colinzi.

M.

Vorbe, nu comunicare!

Este chiar interesant cum se plange lumea ca nu avem bani, insa sta la taclale telefonice, daca imi este ingaduit termenul, de le vine rau celor ce o asculta.
Nu este zi, nu este mijloc de transport in comun in care sa nu gasesc cel putin o persoana care sa vorbeasca la telefonul mobil, pe un ton deloc incet, despre... "ce mai faci".
Vocabularul este colorat si repetat, ca deh, e totusi zgomot pe strada...
Incep sa obosesc de la aceasta poluare fonica. De la aceste discutii de dragul de a nu tace. Alt motiv nu vad, pentru ca nu poti sa te mai dai mare acum ca ai telefon mobil, oricine are...
Dar ce pot sa fac mai mult decat sa-mi exprim frustrarea aici... ?!
Ma mai linistesc ochiii albastri ai unei fetite, gangureala unui copil...si imaginea unei persoane in varsta care iti spune "Dumnezeu sa te ajute, multumesc" atunci cand ii oferi locul de pe scaun.
Mda... a fost o zi caniculara. Bem o bere si trece.
Iar vorbele trec si comunicarea tace.
Hai noroc!

Scrisoare catre Bucurie

Scumpa mea Amanta,


vreau sa tradez si azi cu tine lumea cotidiana de griji si suferinte.
Voi imbraca haine curate, de doi lei, apoi iesim la plimbare pe unde vrei.
Mergem prin parcuri sau la terase, ori poate chiar la gratare.
De vrei, te duc prin mall-uri si cinema-uri, in cluburi si teatre.
Ne vom rasfata dupa pofta ta.
Doar raspunde-mi ce sa-ti dau sa stai cu mine azi, sa adormi in patul meu si-n zori sa-mi faci cafea...
Apoi suava sa-mi spui... maine e din nou luni.
Ce zici, ai treaba azi? Ma mai iubesti, nu-i asa?
Hai, te rog, vino... Promit ca in curand ii spun Durerii adio.


cu sufletul plin de speranta,
te-astept la colt de strada.

M.

Scrisoare catre Vin

Prieten drag,


se duce ziua la culcare si camera-mi rasuna de dor si jale...
Am nevoie de tine, sa-mi spui ca va fi bine.
Chiar daca maine voi arde in barfele lumii, vreau azi sa te am in mana.
Cu tine pot sa plang si sa prind visele la locul lor pe cer.
Si-mi place ca vorba ta demiseaca imi umple de drag inima neagra.
Of, cumva exagerez, recunosc... dar, atata nevoie am de tine ...
Mai ales, mai ales cand pasii nu mai vor sa ma asculte si stau intepeniti langa fereastra de parca ar veni vreun inger sa ma spele de pacate.
Muzica s-a oprit.
Vino, am atata nevoie sa ma impartasesc... !


cu trecutul in pahar,
te astept sa mi-l sorbi
intr-un ceas

M.

Balada dragostei fatale

de-mi pui in palma
trei picaturi de roua
si un colind
am sa te iubesc din vara pana-n primavara

dar de-mi prinzi in par
flori albe
si-o poveste
cu feti frumosi si imparatese
am sa te iubesc din vara pana-n vara.

iar de-mi dai sa gust
din visurile tale
si dintr-un ceai de salcie
am sa te iubesc din vara pana-n iarna

si de-mi topesti la picioare
flori aurii
si descantece
am te iubesc din vara pana-n toamna

in schimb, de imi saruti
la ceas tarziu in noapte
a lunii raza alba
si-mi fauresti din patimi
o perla pentru mare
te voi iubi anume
o vara-ntreaga
si inca una
si inca una
si inca...

Scrisoare catre Zbor

Prea bunule Cavaler,

ingaduie-mi secunde sa-ti spun si dorul meu!
Pe aripile tale pastrezi atatea vise, din care te rog sa-mi dai si mie...
Sa simt in gene vantul ca o chemare matinala, iar gandul sa-mi devina pista de aterizare.
Sa vina astfel in viata mea culori necunoscute sau pasi ce-au fost candva fluturi.
Opreste-te, mandrule Zbor, la usa mea spre seara! Pastrez pentru tine o cina somptuoasa.
Iar la gura unui cabernet... sa-mi lasi magia unei alte vieti.
In zori apoi, cand va ploua pe alei, sa plec plutind la bratul tau.


cu bratele lasate-n aer,
astept a ta chemare.


M.