Amintiri de ziua mea

In aceasta luna m-am procopsit cu inca un an de viata. Am sarbatorit cum am apucat si cu cine. Si nu vreau sa uit ca...
- am dus prajituri (luate din supermarket, desigur) la serviciu si toti au fost bucurosi de ...ziua mea:)))
- am iesit seara in oras cu baietii si am baut
- a doua zi am baut din sticla primita cadou
- am primit cadouri de la haine la cosmetice, de la bautura la carti- mda, nu prea are legatura dar merge la citit:)- si banuti
- mi-au cantat colegii la multi ani:)niceeeee
- am jucat table cu tata, in sfarsit am invatat sa joc:)))

... si ca am scris acest post despre cum mi-am petrecut schimbarea la fata in buletin.

Cu aceasta ocazie, de aducere aminte, termin sticla de sampanie primita cadou.
... si maine de m-or durea capul la munca, am sa zambesc ...angellic.:)
La multi ani, mai, viata, mai!

Pofta sa ai, ca masina merge!

Uneori le invidiez pe persoanele care pot manca in autobuz. Mie mi s-ar face rau.
Insa, alteori, ma deranjeaza.
A fost cazul chiar astazi. O doamna, trecuta de 50 si ceva de ani, dupa ce s-a instalat in scaun si-a scos fain frumos ceva de mancare- eram cu spatele si n-am vazut ce anume. Dar am auzit. Cum plescaia. Cum molfaia. Si parca in adins autobuzul se impotmolea in trafic. Ca sa o aud eu mai bine. Chinul a durat in jur de 15- 20 de minute.
Schimb masina, dau de alt caz. Zici ca se vorbisera. O doamna, tot la o varsta onorabila, se apuca sa mestece ceva cu pofta si plescait.
Dar, ca sa fie si cireasa pe tort, la urmatoarea statie se urca un domn, tinerel, care se aseaza langa mine. Si nu zici ca avea intr-o punga niste gogosi de-ti lasa gura apa si visele in ulei.
Dupa toata aceasta tevatura mai mult sau mai putin culinara- pentru altii- am ajuns la munca. Si am baut o cafea. Ca dupa masa.

Stop!- la cinci dimineata

Cinci dimineata. Autobuzele merg bine la ora aia, nu este trafic cine stie ce. Asa ca, de obicei, cu exceptia zilelor de week-end, sunt destul de incapatoare, adica mai libere de calatori.
Doar ca la respectiva ora matinala, majoritatea calatorilor sunt cei care vor sa mai atipeasca putin pana ajung la munca.
Ei, de data aceasta, nu aveam nici o sansa! In spatele autobuzului se instalasera vreo trei baieti care vorbeau ca si cum erau cam slabi de ureche. Drept urmare, tooooot poporul auzeau aberatiile lor. De ce nu le-a zis nimeni nimic va veti intreba? Pai, din discutiile lor nepersonale, se deducea ca tocmai iesisera de la sectia de politie, unde primisera "bulane peste brate si la talpa" si avusesera conversatii colorate cu agentii, vocabular care era prezent la fel de consistent si de fata cu noi. Ori, in aceasta situatie... hm, mai bine sa nu mai vrei liniste sa atipesti, nu-i asa?!
Devenise chiar amuzant cum din cand in cand unul dintre ei striga "STOOOP!" ca si cum acesta ar fi fost lait-motivul serii petrecute la sectie, unde se pare ca se descurcasera de minune, ca deh, erau breji si nu aveau nici pe al nesfantu`.
Iar acum, mergeau la o shaorma, ca doar era ora micului dejun.

Eh, unde-s controlorii cand ai nevoie de ei?!

Lectii despre bunul simt

Nu de putine ori au fost cazurile in care eram deranjati de anumite atitudini a celor din jurul nostru, din autobuz.
Dar, iata, ca exista situatii cand cei deranjati de comportamentul vecinilor de traseu riposteaza pentru indreptarea faptelor.
Spre exemplu, chiar ieri o doamna in varsta i-a reprosat domnisoarei care vorbea la telefon si statea in zona usii, faptul ca nu doreste sa coboare, dar sta acolo pentru a ingreuna accesul la coborare desi autobuzul nu era deloc plin si exista loc berechet de a sta oriunde altundeva. Desigur tanara domnita a ripostat cu dreptul ei de a sta unde vrea si a continuat sa vorbeasca la telefon, inghesuindu-se un pas mai in spate, catre cabina soferului- fiind vorba de usa din fata a autobuzului.

In urma cu doua zile, o alta situatie. Autobuzul era destul de plin iar in ultima clipa se suie, pe usa din fata, o doamna de vreo 50 de ani, cu doua plase pline. Se inghesuie ea cat poate, iar dupa ce se inchide usa, ii reproseaza tinerei de vreo 20 si ceva de ani, ca putea sa se dea un pas mai in spate pentru a putea incapea si ea in mod decent, "putin bun simt trebuia". La care tanara, care sms-uia intruna, ii raspunde pe un ton acru "eh, nu m-am trezit de dimineata cu bun simt", argumentand ca nu avea unde sa mearga in spate deoarece lovea alta persoana. Doamna ii atrage atentia ca putea sa mearga un pas la stanga, unde era loc, insa, nedorind sa intre intr-o polemica a concluzionat cu o voce suparata, "gata, lasa, am terminat". Si nimeni n-a mai zis nimic. Doamna a coborat la urmatoarea statie.

Imi mai amintesc de o situatie petrecuta in urma cu 2-3 saptamani. Un tanar vorbea la telefon, de cand a urcat in autobuz. Nu parea un factor deranjant, desi, noi din jurul lui puteam auzi ce vorbeste. La un moment dat, tanara care citea, in picioare fiind, o carte, ii raspunde la ceva ce si-ar fi intrebat el persoana cu care vorbea telefonic. Atunci tanarul, de vreo 30 de ani, ii raspunde domnisoarei ca nu vorbeste cu ea, insa aceasta ii replica, "daca vorbiti tare sa auzim si noi inseamna ca facem parte din discutia dvs. si vreti si parerea noastra". Imediat un domn de aproape atingea tavanul autobuzului sare in ajutorul fetei, "pai da, ca noi trebuie sa suportam toate aberatiile lui". Domnul acuzat isi inchide telefonul, inrosindu-se usor. Era genul de barbat care nu iese in evidenta cu nimic. Dar, de data aceasta a reusit.

Poate ca acum este randul meu sa le reprosez doua vorbe, doamnelor care isi tin posetele pe urmar fara sa le pese ca lovesc pe cei din jur. Sau celor care asculta muzica in casti la un volum atat de ridicat incat in intreg autobuzul se aude un zumzait, care pana la urma este enervant.
Calatorie placuta!

Scrisoare catre Carte

Iubita Taina,

gandurile tale ma insotesc mereu si totusi azi mi-e dor sa te miros, sa te tin in palme si langa tine sa adorm.
Prin fereastra va razbate blandul soare de septembrie, aburul cafelei negre va incalzi atmosfera, iar vreo gaza naravasa ne va zumzai o vreme. Noi vom sta culcati in patul cu cearceaful plin de flori si vom savura placerea de a descoperi lucruri noi. Tu te vei lasa condusa, pagina cu pagina, eu patrunde-voi in vraja randurilor tale scrise.

Of, cu fiecare cuvant pe care ti-l scriu, mi se face tot mai dor sa te citesc. Si orice mi-ai spune tu, imi face bine. Mai ales cand trupul mi-e subrezit de-o boala clandestina sau cand sufletul mi-e grav rapus de intrebari fara rutina.

Imi amintesc ce mi-ai zis ultima oara...:
"trebuie sa te uiti cu doi ochi si sa asculti totodeauna cu cele doua urechi. Lumea aceasta este foarte mare si sunt multe lucruri care pot sa-ti scape, daca nu esti atenta. [...] exista lucruri deosebite tot timpul, chiar aici in fata noastra, dar ochii nostri au ceva ce seamana cu niste nori care acopera soarele iar viata noastra este mai saraca si mai stearsa daca nu le vedem pentru ceea ce sunt menite sa fie. [...] si daca nimeni nu vorbeste despre lucruri deosebite cum pot fi ele deosebite? [...] Nu stiu ce sa spun despre ingeri, zice, poate ca exista multi ingeri, poate sunt chiar aici, acum [...] Dar exista si oameni, spune, pretutindeni exista oameni si cred ca e mai usor sa te tii de mana cu oamenii decat cu ingerii, nu?" ( J. McGregor, daca nimeni nu vorbeste despre lucruri deosebite).

Am pus de cafea... Ne revedem in curand.


asteptand sa ma citesti si tu
din cand in cand,
M.

Strategia locului din fata

Nu stiu de ce, dar exista o anume batalie pentru locul din fata, cel de pe partea dreapta a soferului de autobuz. Mai ales din partea persoanelor in varsta, de sex feminin. Spre exemplu, chiar mie mi-a zis o babuta, lasa-ma sa stau aici- adica pe scaunul din fata. Mentionez ca pentru a te urca pe scaun trebuie sa ridici picioarele, acesta fiind la o inaltime oarecare fata de podeaua autobuzului. Ii spun babutei ca uite, doua scaune mai incolo, unde nu trebuia sa faci acrobatii -mai ales cand te misti cu bastonul- pentru a te aseza. Ea spune ca nu, nu, aici pe scaunul asta vrea. Bine, poftim, i-am zis. Si mi-am gasit eu alt loc. Erau destule.
Dar nu despre asta doream sa va povestec. Am intalnit un caz tare interesant.
O doamna pana in 30 de ani, imbracata modest trona pe locul din fata. Cum la o statie se urca o persoana mai in varsta, se ridica imediat si ii ofera locul. Desigur a primit in schimb multumiri si Dumnezeu sa-ti dea sanatate. Eh, daca de obicei la asa ceva se raspunde: cu placere, si dvs. sau pentru putin, de data aceasta doamna care a cedat locul a zis, eh, sanatate nu prea am, dar am credinta in Dumnezeu. Apoi a continuat sa-si spuna intreaga poveste, fiind ajutata si de intrebarile celei careia i-a cedat locul.
Aflam asadar toti din jurul ei- caci avea un timbru puternic- cum ca n-a mai mancat de doua saptamani, ca are mare credinta in Dumnezeu, ca este din Oradea, ca a locuit pe unde a apucat dar nu cu parinti, ca nu poate sa-si faca buletin caci nu are act de casa, ca si-a pierdut si certificatul de nastere si astfel nici sa se angajeze undeva nu poate. Doamna cu care vorbea se simte si spune, ti-as da ceva bani dar sunt leftera. La care femeia sarmana raspunde, bani, nu, nu imi trebuie bani, eu am credinta in Dumnezeu.
Coboara dupa nici trei statii doamna care a primit locul iar cealalta isi ocupa din nou pozitia. La urmatoarea statie, se urca iar o doamna in varsta, la care ea repeta exact aceeasi strategie de a intra in vorba, de a-si spune pasul si intr-un final de a primi sau nu ceva de la interlocutoarea sa.
Afla asadar acum, in plus, ca locuia la cineva dar acesta nu o lasa sa gateasca, oricum nici ala nu prea avea ce, iar ceea ce facea el nu era comestibil pentru ea- de aceea era nemancata de atata vreme. Apoi, in ceea ce priveste munca, se pare ca totusi muncea, asa, mai pe ici pe colo facea curat, fara forme legale. Cand vine vorba sa i se dea bani, refuza, primeste in schimb, paine.

Asadar, daca nu ai buletin ai dreptul sa lucrezi la negru? Ca doar pe ce baza iti dau ei amenda? Si banuiesc ca nici bilet nu isi cumpara vreodata.
Cum vine asta?! Nu vrea statul sa te ia in evidenta? De ce sa stoarca bani doar de la unii? Ca, pe de alta parte, toti putem trai doar cu credinta in Dumnezeu si fara statul la cozi pentru acte. Orice fel de acte. Sa ma mai duc sa-mi schimb buletinul?!
Vreau o tara ca afara, vorba celor de la Vunk.
Si inca o cafea...

Hei tramvai, tramvai... !

Astazi a fost zi de cumparaturi. Asa, ca de umplut frigiderul pentru toata luna. Imaginati-va ca eram cu rucsac si doua plase. Om harnic! Ha! Dar ostenit nevoie mare. In sfarsit vine tramvaiul. Fac biletul. Tramvaiul nu merge insa 100 de metri ca se opreste. Nu era o noua statie. Era un accident pe linia lui. Un motociclist cazut. O masina oprita. Salvarea era si ea acolo.
O doamna din etnia rroma - sau nu se mai zice asa?!- se ridica repede si merge in fata... se intoarce si zice catre al ei partener, nu e cu mortaciune. Un tip merge si el sa vada si ii spune apoi mamei lui, e cu donotari de organe.
Usa din fata se deschide, unii coboara sa vada si ei ce si cum... Eu raman cu bagajul meu.
Noroc ca ma suna cineva. Stau la telefon. Trece mai repede timpul. Apare si politia. Un el solid si o ea subtire. Sa tot stam cam un sfert de ora acolo pana cand se da la o parte motocicleta.
Ne punem in miscare. Dupa doua statii se urca niste barbati usor alcoolizati. Zic usor pentru ca imi dadeau impresia ca la ei mult poate fi peste masura in care se aflau.
Incerc sa inchei conversatia la telefon.
Intre timp aud franturi din discutia lor, zice ala din picioare, tu stii vreo poezie de Demostene Botez? De Mama lui Stefan cel Mare stii?
Ma pregatesc de coborare, urma statia mea.
Cel cu intrebarile continua. Tu stii cine a scris Moartea caprioarei? Stie careva cine a scrie Moartea caprioarei? Unul din grupul lor, vorbeste la telefon si razand isi intreaba interlocutorul, auzi, mai, tu stii cine a scris Moartea caprioarei?
Langa usa, un alt barbat, muncitor si el, dar nu parea deloc alcoolizat, intreaba pe cel de langa el, dar Tiganiada stii cine a scris-o? Tiganiada, mai... Un alt calator, auzind intrebarea spune, Ion Budai Deleanu. Apoi repeta, Ion Budai Deleanu, el a scris Tiganiada.
Cobor si nu merg vrea zece pasi ca aud in spatele meu... Nicolae Labis, asta a scris Moartea caprioarei, nu?

Sincer, nu cred ca au dat acum bacalaureatul... Dar mai stiu eu doi prieteni care dupa doua beri recitau Luceafarul. Acu, va intreb si eu, dar Cetatea Neamtului, stiti cine a scris-o? Hai ca-mi mai torn un pahar cu vin!

Aventuri din autobuz

M-am hotarat sa va relatez cat de interesanta poate fi calatoria cu autobuzul. Asa ca, din cand in cand, am sa va scriu despre anumite personaje sau fapte intalnite in calatoriile cu mijloacele de transport in comun. V-am mai povestit eu cate ceva, dar pe viitor le voi strange pe toate sub acest titlu.
***

Imi aduc aminte acum de doua domnisoare, foarte finute. Stateau pe primele doua scaune dupa usa de la mijlocul autobuzului. Eu am prins loc chiar in spatele lor. Spre surprinderea mea nu auzeam ce vorbeau cele doua. Doar vedeam semne cu mainile si zambete. Sa nu intelegeti ca erau mute. Din contra. Vorbeau foarte mult, mai razbatea cate un cuvant rostit putin mai tare, dar in rest... stiau sa vorbeasca doar pentru ele. Pe la mijlocul drumului s-au urcat o gasca intreaga de suporteri veniti de la un meci de fotbal. Toti s-au uitat spre ele, iar ele usor au inceput sa se simta stanjenite. Cea din dreapta a coborat dupa doua statii, iar cum locul a ramas liber, s-a asezat un baiat dintre suporteri. M-am mirat de ce nu s-a asezat cel care era mai aproape de locul liber. De parca nu dorea sa o deranjeze pe domnisoara. Se stia cred transpirat.
Venise asadar langa ea un baiat frumos. Si amandoi si-au scos telefoanele si au inceput sa se joace sau sa asculte muzica.
As vrea sa cred ca la final au facut si schimb de numere de telefon. Cel putin, de ar fi fost intr-un film, asa s-ar incheia.

Mancam ce apucam, digeram ce putem

Greutatea oamenilor a inceput sa fie o problema acuta a generatiei actuale. Peste tot unde intorci paginile de internet sau de reviste tiparite, gasesti sfaturi despre cum sa slabesti. Oare nu este un paradox acest fapt tinand cont ca suntem un popor sarac, in marea lui majoritate - de unde sa avem bani pentru excese?!
Un alt paradox, la noi, mi se par salile de fitness. Toti alearga dupa reduceri, dupa un ban in plus, dupa o slujba, dupa o dragoste... dupa ceva. Cum de nu slabeste toata aceasta alergatura? Poate pentru ca nu alergam in adevaratul sens al cuvantului. Ci doar asa, intr-o doara, sa ne dam ocupati.
Iar toate sfaturile acestea cu slabitul indeparteaza efectele unor cauze pe care nu le vom indeparta din viata noastra. De ce? Pentru ca ne place sa iesim cu prietenii la fast-food, sa stam tolaniti la tv si sa rontaim ceva, sa facem excese de alcool si de mancare ori de cate ori se iveste ocazia ca acestea sa fie gratis sau la oferte.
Mai slabiti-ma, va rog, cu toata obsesia acesta de cure de slabit si sfaturi de mancat sanatos! Cine vrea sa slabeasca are deja destule instrumente. Insa degeaba se apuca daca ii lipseste hotararea sa, dorinta lui de a schimba ceva la el si nu de a imprumuta dorinta societatii care il vrea slabit pentru ca apoi sa-i dea al doilea produs gratis.

Ma duc sa fac papanasi fierti. Vrea careva? Mmmm....

Scrisoare catre Toamna

Distinsa Contesa,


te vad cum stai acum la o fereastra gandindu-te sa-ti chemi norii de ploaie, sa le dai porunca sa mearga prin tara, sa-ti aduca vesti despre oameni. Ti-e teama ca nimanui nu i-a fost dor de tine?
Oh, nu te intrista in zadar! Eu te iubesc, in intregime. Fiecare pas pe care il faci, imi bucura privirea si imi umple sufletul de taina.
Toamna mea, draga mea, leagana-ma cu vorba ta! Vino cum vrei, in galben cules de vant, in negru cu sclipici de tunet, in caramiziu cu aroma de gutuie, in maro cu miros de aratura, in verde pal doinit de-o rugaciune! Doar vino si ramai la masa, sa povestim de inca un an, pe care, din ingaduinta ta, mi-l vei darui pentru camara mea!
Si la o cana cu ceai de tei, vom recita poezii in care versul ti se jertfeste. Vom fredona in faptul serii refrene ce au tulburat inimile atator generatii...
Te iubesc atatia oameni, Toamna! Lasa-i doar sa te imbratiseze...! Zambeste si hai sa mancam o placinta cu mere! Hai... Tuturor ne-a fost dor sa plangem alaturi de tine...!


Cu sufletul facut umbrela,
te-astept sa-mi vorbesti.

M.