Draga Copila,
sper ca ti-e bine acolo unde esti... nu stiu cum sa-ti spun, dar inca nu mi-e dor de tine... Nu te supara, te voi imbratisa cu mare drag mai incolo... Acum mai lasa-ma sa ma desfat in valuri si in ploi torentiale... !
Am sa-ti pastrez, pentru Craciun, o scoica mare alba, adusa la tarm de-un val navalnic. In ea am sa-ti ascund povestea unui calut de mare ce-a cautat trei luni in larg sa-si afle rostul vietii sale. Iar la finalul verii s-a asezat dezamagit pe-o scandura ramasa de la vreo barca naufragiata. Nu reusise sa cunoasca de ce nu este fericit cand are atata libertate de a umbla nestingherit oriunde gandul il indreapta. Si cum statea el, framantat de nestiute doruri, un pescarus langa el s-a asezat. Tu crezi ca totul ai vazut? l-a intrebat pasarea privind semeata catre cer. Nu am plutit in vant, raspunse calm calutul, dar am cuprins in mare intregul cer. Si pescarusul fugi stingherit, iar in locul lui veni, adusa aiurea de pe vreun vapor, o floare. Tu crezi ca drumul fara dragoste te implineste? intrebau intepator rosile petale. Nu stiu ce inseamna sa ma iubeasca cineva, dar cunosc cum este sa iubesti si sa dai din tine rasuflarea doar pentru a naste zambet in altcineva. Trandafirul nici nu apuca sa auda raspunsul caci fu luat de valuri, iar in locul sau poposi o umbra. Statu asa, fara sa spuna nimic timp de cateva ore. Calutul nostru ii spuse: de ce ma tulburi cu tacerea ta? de ce incepe sa ma doara inima? Si umbra atunci se pierdu in ceata...
De atunci, calutul de mare incepu din nou calatoria sa. De data aceasta avea un scop si un dor anume.
Nimeni n-a mai aflat insa daca a ajuns calutul sa-si reintalneasca umbra. Cert este ca, pana la final, a simtit ca poarta aripi si ca timpul parca trece prea repede pentru dorinta sa.
Sa nu vii prea curand, copila mea... ! Intarzie-te printre mari si munti! Mai lasa-mi tineretea sa o gust!
cu ochiii dusi spre rasarit,
astept o umbra sa-mi colinzi.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu