Am fi prea, mult prea, superficiali daca n-am avea noi o lacrima pusa deoparte pentru inima noastra. Ah, nu despre mila de sine vorbesc! Ma gandesc la a da inimii noastre sansa de a se bucura pana la lacrimi atunci cand intalnim pe cineva drag, de care ne-a fost dor, poate inconstient, un dor nerostit, dar care sa dea pe afara atunci cand se risipeste intr-o imbratisare.
De a te bucura, pana la lacrimi... Asa cum se intampla cand asculti o melodie anume, ce-ti sensibilizeaza sufletul si-ti strecoara acolo, intr-un colt, unde oricand e iarna, un sentiment de taina, un amestec egal de amaraciune si de placere... Si vine sa plangi, ca o usurare, ca o primavara.
Sa ne bucuram mai ales atunci cand cineva ne spune ca i-a fost dor de noi... Tu iti dai seama? I-a fost dor... Tu chiar ai insemnat ceva pentru acea persoana. Tu chiar ai contat. Tu nu ai fost uitat. Ce ai putea cere mai mult de la un om? Decat un colt de dor, asezat fie si pe-o margine de fereastra, ce da in toamna...
Of, inima, ce fericita esti si numai cu un dor! Si, uite, vine iarna, iar tu ridici din umeri si incepi sa colinzi timpul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu