Azi, la birou, am simtit nevoia sa ma indrept spre fereastra, sa o deschid si sa zambesc. Nu, nu m-am ridicat brusc de la birou... Era un moment in care asteptam pe cineva.
Iar in zgomotul produs de trafic sau de un televizor, am ascultat pasarele. Am zambit asa... ca si cum sufletul ar fi zambit.
Pe cer norii incercau sa se risipeasca.... Sau asa doream eu sa cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu