Draga Mos Craciun,
nu stiu daca iti scriu mult prea curand sau prea tarziu... E prima oara cand iti las in pragul lunii o scrisoare. De-o vei citi, sa-mi dai un semn, caci eu plangand ti-am asternut conturul unui suflet trist, ce n-a stiut sa fie mic.
M-as spovedi in negrul literelor calde, dar frica mi-e ca va ploua si doar pamantul va cunoaste cat dor am strans in pumni si am lovit cu ei in lume.
Am dat in cei ce n-au stiut sa-mi spuna doua vorbe bune si in acei care mi-au luat secunde dragi din amintiri frumoase.
S-a revoltat in mine inima atunci cand nu gaseam cuvinte sa sterg durerea unui crez ce n-a fost niciodata rugaciune.
Si am distrus, in ploi de vara, visul unei plaje, sapand in ea mormant cu perle albe.
Am plasmuit, in schimb, iluzii, cand noptile erau prea reci si caini mari latrau pe strazi pustii... Iluziile n-au fost bune la nimic, caci le-am lasat dosite in sertare.
Ce multe as avea sa-ti spun, te rog, sa treci si pe la mine, draga Mos Craciun!
Nu caut iertarea sa imi dai, ci doar o clipa de rosu-aprins... Sa simt ca este viata-n toate si nimeni nu ma mai cunoaste....! Sa vina toti sa ma intrebe de nume si daca imi place sa zbor...
Draga Mos Craciun, ingaduie-mi sa te colind acum, fara de brazi si iesla... Ci cu versurile unui cantec ce mi-a curs in suflet precum mirul pe frunte...
###
cu fularul la fereastra,
asteptand a ta rasplata,
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu