Pe jos, imprastiate, stau mii de amintiri... Unele intregi, altele franturi...
Hai pune de-o cafea si stai langa mine, tu inima batrana ce-ai hoinarit prin lume...
Lasa sa curga o seara-ntre perdele de lacrimi, sa stie luna cat de draga imi este viata...
Si stinge lumina, sa nu afle vecinii, ca vom petrece noaptea adunand sentimente in cutii de IT...
Iar asa, cum vom sta, langa lumanare, sa invocam tacerea pentru clipele pe care le-am uitat...
Apoi, ca intr-o gluma, sa gasim vinovati pentru tot ce-am irosit fara sa ne dam seama iar acum... of, acum, e prea tardiv sa spunem... chiar si noapte buna.
A fost odata... ca de atatea ori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu